
VIDEO // Elevii care au obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat, premiați într-un eveniment festiv. Maia Sandu: „Ne punem speranțele în voi și promitem că vă vom fi alături în acest drum”
Cei 89 de absolvenți de liceu care au reușit performanța de a obține nota medie 10 (zece) la examenul național de Bacalaureat au fost celebrați astăzi într-un eveniment festiv organizat de autorități, în semn de recunoaștere a efortului, muncii și perseverenței lor, informează MOLDPRES.
Prezentă la ceremonia devenită deja o tradiție anuală, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a felicitat tinerii și a subliniat importanța unei societăți construite pe corectitudine și merit.
„Acum 13 ani, când porneam lupta împotriva copiatului la Bacalaureat, ne-am propus să le facem dreptate copiilor care învață. Ne-am dorit să transmitem un mesaj foarte clar: munca contează, munca este apreciată. Voi sunteți cei care pot face această lume mai umană. Ne punem speranțele în voi și vă promitem că vă vom fi alături în acest drum frumos”, a declarat șefa statului.
Și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, i-a felicitat pe tinerii premianți, menționând că rezultatele lor sunt un exemplu pentru întregul sistem educațional.
„Este unul dintre cele mai frumoase evenimente pe care le organizăm anual. Avem un număr record de tineri – 89 – care au obținut 10 pe linie. Să știți că voi sunteți un exemplu. Ne dorim cât mai mulți elevi care cred în munca cinstită și în forțele proprii. Aceasta este atitudinea pe care vrem să o vedem în întreaga țară”, a afirmat ministrul.
La sesiunea de Bacalaureat 2025 au participat 17.971 de candidați: 11.445 din licee, 3.842 de la colegii și centre de excelență, 238 de candidați din universități, 389 care au aplicat în regim extern și 2.057 de restanțieri.
Peste 55.000 de moldoveni vor avea acces la apă potabilă sigură, grație unui proiect finanțat de Regatul Belgiei
Moldovenii care muncesc în Elveția vor avea acces la pensii și garanții sociale
Bașcana Găgăuziei își va afla sentința pe 5 august. Procurorii au solicitat instanței condamnarea acesteia la 9 ani de închisoare
Cultura națională, păstrată de moldovenii stabiliți în Kazahstan. Mihai Popșoi: „Sprijinirea diasporei rămâne o prioritate”
Republica Moldova își consolidează apărarea aeriană printr-o lege nouă
295 000 de elevi vor primi câte 1 000 de lei înainte de noul an școlar
Buget Plus // Peste 4,8 milioane de lei vor fi alocate pentru modernizarea cantinelor din școlile din raionul Ungheni
Statul va oferi mai mulți bani pentru depistarea precoce a cancerului mamar
Satul Cîrnățeni din Căușeni, un model de dezvoltare rurală. Dorin Recean: „Am mulțumit locuitorilor pentru că se implică activ în viața comunității”
În piețele din Chișinău au apărut pepenii verzi și galbeni. La ce prețuri se vând fructele și legumele de sezon
O expoziție în memoria victimelor deportărilor staliniste a fost inaugurată la Parlament
Rusia și Ucraina au efectuat un nou schimb de prizonieri. Zelenski: „Oamenii noștri sunt acasă”
O tehnologie inovativă de învățare va fi utilizată în 100 de școli din R. Moldova. Elevii vor interacționa fizic cu materiale digitale educaționale
Președinta Maia Sandu i-a felicitat pe absolvenții cu media 10 la examenul de bacalaureat
Summitul Moldova - UE, în atenția presei internaționale: „Republica Moldova a devenit un punct-cheie pe harta Europei”
Analiștii politici despre summitul de la Chișinău: „Republica Moldova e tratată ca partener egal în Europa”
Patru echipe de pompieri au intervenit în nordul țării pentru a stinge o combină care a luat foc pe câmp
Vicepreședintele unei companii petroliere din Rusia a murit, după ce ar fi căzut de la etajul 17
Ministerul Sănătății vine cu atenționări pentru populație în contextul Codului portocaliu de caniculă
Un val de frig record loveşte Argentina, Chile şi Uruguay, provocând moartea a 15 persoane
Cod galben și portocaliu de caniculă până pe 8 iulie, în mare parte din R. Moldova
Șefa statului a felicitat SUA cu ocazia Zilei Independenței: „Timp de peste 30 de ani, sprijinul SUA a ajutat Moldova să devină mai puternică și mai rezilientă”
Salariile a peste 10 mii de asistenți sociali cresc cu 12 la sută
Maia Sandu, după atacul asupra Kievului: „Ucraina are nevoie de mai mult sprijin”
CEC: SIAS „Alegeri” este securizat și nu poate fi manipulat