Cronica INDEPENDENȚEI // Declarația de Suveranitate – actul de curaj care a deschis drumul spre Independența Republicii Moldova

Doctor habilitat în medicină, profesor universitar și unul dintre deputații primului Parlament ales în mod democratic al Republicii Moldova, Ion Mereuță a fost martor și participant direct la momentele care au schimbat destinul țării la începutul anilor ’90. A fost ales deputat în februarie 1990, pe circumscripția din Ocnița, iar la 27 august 1991 a votat Declarația de Independență a Republicii Moldova. Privind retrospectiv la acei ani, academicianul Ion Mereuță consideră că una dintre cele mai importante decizii ale perioadei Renașterii Naționale a fost adoptarea Declarației de Suveranitate, la 23 iunie 1990.

Pentru deputații de atunci, afirmă Mereuță, votul a fost un act de curaj, într-un moment în care Uniunea Sovietică încă exista, iar R.S.S Moldovenească făcea primii pași spre desprinderea de sistemul sovietic.

„Atunci când noi am votat Declarația de Suveranitate, atunci a fost cel mai mare patriotism. Atunci era URSS, era KGB și noi ne-am asumat responsabilitatea să votăm Declarația de Suveranitate: suntem o țară, un popor, iar poporul suveran are dreptul să determine politica internă și externă a statului nostru”, își amintește Ion Mereuță.



Renașterea națională, pregătită cu mult înainte de 1989

Pentru a înțelege cum s-a ajuns la acele momente, spune Mereuță, trebuie privit mai în urmă, la anii în care orice manifestare a identității naționale era considerată de autoritățile sovietice drept naționalism. După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov și anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică în 1940, societatea din stânga Prutului a trecut printr-un proces de sovietizare și represiune care a afectat profund identitatea și conștiința națională.

Ion Mereuță: „A fost o lovitură puternică atât în identitate, cât și în conștiința de neam și de țară. S-a introdus această frică foarte puternică, au urmat represiuni, dar prin anii ’65–’66 ai secolului trecut s-au găsit, foarte greu, oameni cu demnitate națională și dragoste de neam și țară care să ajungă în anumite funcții. Unul dintre ei a fost Sergiu Răduțeanu, care a creat un pol la Institutul Politehnic, în jurul căruia se discutau foarte mult aspectele naționale. Celălalt a fost la Institutul de Medicină din Chișinău – Nicolae Testimițanu, care devenise ministru al Sănătății.

Orice tentativă de a crea premise pentru afirmarea demnității naționale – pilonii limbă, alfabet, specialiști – era catalogată drept naționalism. De aceea, au fost și ei învinuiți de naționalism local. Tentativa de a traduce manualele din limba rusă la Institutul de Medicină în limba moldovenească, așa cum se numea atunci limba, s-a soldat cu un dosar foarte puternic, care așa și s-a numit – cazul Testimițanu, „naționalismul local”, unde erau vizați mai mulți.

Fac această paralelă pentru că atașamentul față de dreptate, demnitate, limbă și alfabet exista în sufletele oamenilor și în conștiința națională, dar nu putea fi exprimat deschis, într-o societate în care oamenii erau reprimați, arestați sau deportați”.


	
Cronica INDEPENDENȚEI // „Ne-am pus în fața tancurilor sovietice” - amintiri despre ziua care a demonstrat curajul unei generații




26 aprilie 2010. Ion Mereuță, la ședința Parlamentului Republicii Moldova dedicată restabilirii Declarației de Independență, distrusă în incendiul din timpul protestelor din aprilie 2009.

Dintr-un oraș rusificat, în primul Parlament democratic

„Sunt născut la Dângeni, aproape de Lipnic, unde a fost marea bătălie a lui Ștefan cel Mare cu tătarii. Chiar acolo m-am născut eu, la Fântâna Cadânei, așa se numește, și, evident, eu am învățat la școală moldovenească, dar după aceea direct la institut, în limba rusă”, își amintește Ion Mereuță. 

În februarie 1990, când au avut loc primele alegeri parlamentare democratice, Ion Mereuță avea 30 de ani și era medic-șef adjunct pe partea curativă la Spitalul Raional din Ocnița. A fost ales deputat pe circumscripția din acest oraș din nordul republicii, puternic rusificat în acea perioadă. Mereuță activase acolo timp de șapte ani. În oraș, documentația medicală era în limba rusă, iar pentru copiii săi nu exista posibilitatea de a urma o grădiniță sau o școală cu predare în limba română. În aceste condiții, un grup de intelectuali din Ocnița a au pledat pentru revenirea limbii române în viața publică.

Primele alegeri democratice au reprezentat pentru el și pentru alți participanți la scrutin o experiență politică nouă. În fiecare circumscripție au existat mai mulți candidați, iar pluralitatea de opinii a devenit una dintre primele manifestări ale noii realități politice.

Ion Mereuță: „Primele semne ale democrației le-am simțit la alegerile pe circumscripții nominale. A fost adoptată legea. Mircea Snegur era președinte al Sovietului Suprem, iar circumscripțiile electorale erau determinate în număr de 381. Au fost aleși 371 de deputați. Vorbesc despre alegerile din februarie 1990, primele alegeri democratice. Erau oameni influenți, președinți de colhoz, președinți de raion, vicepreședinți, președinți ai sovietului sătesc, oameni cu influență asupra societății, iar în fiecare circumscripție electorală au fost câte 7–8 candidați și contracandidați. Atunci am văzut primele manifestări ale democrației, inclusiv prin această pluralitate de opinii. Legea pluripartidismului a fost adoptată abia în 1994. 

Noi, venind în Parlament, eu eram al treilea după Anatolie Șalaru și Vasile Năstase. După mine, Poiată, inginer de la circumscripția Edineț. Desigur că noi nu aveam o pregătire politică, dar pregătire social-politică aveam. Eram cu toții cu studii superioare, învățasem cu toții filosofia, economia politică. Concomitent s-a format șu un cerc al agrarienilor, pentru că ei erau mulți, iar noi, intelectualii, eram puțini și nu aveam majoritatea în acel Parlament. A fost nevoie de multă omenie și tactică din partea noastră pentru a-i convinge să voteze politicile de dreapta.

Nu vreau să fac acum istorie, dar cronologia așa a fost: am venit și am schimbat denumirea țării, am adoptat Declarația de Suveranitate”.



Declarația de Suveranitate – actul de curaj care a deschis drumul spre Independență

Declarația de Suveranitate, adoptată la 23 iunie 1990, a reprezentat una dintre etapele esențiale în drumul Republicii Moldova spre Independență și un act de curaj într-un moment în care Uniunea Sovietică încă exista, iar puterea de la Moscova își păstra instrumentele de control. Adoptarea documentului a însemnat afirmarea suveranității Republicii Moldova și a dreptului său de a-și determina propriul destin. Pentru deputații de atunci, votul nu a fost unul simbolic, ci o decizie asumată într-un context politic încă dominat de incertitudine și de teama unei eventuale reveniri la controlul sovietic.

Votul din 23 iunie 1990 a fost urmat de o serie de transformări care au contribuit la consolidarea identității politice a Republicii Moldova. 

Ion Mereuță: „Când am votat Declarația de Suveranitate, atunci a fost cel mai mare patriotism. Era încă U.R.S.S., era KGB și noi ne-am asumat responsabilitatea să votăm Declarația de Suveranitate: suntem o țară, un popor, iar poporul suveran are dreptul să determine politica internă și externă a statului nostru.

Declarația de Suveranitate a fost adoptată cu o majoritate de voturi. Declarația de Independență a fost votată de 276 de deputați, însă atunci în 1991 erau alte circumstanțe. Noi eram al șaptelea stat-republică, era un val de decizii prin care fostele republici sovietice își proclamau independența. Și atunci se poate spune: uite, ne-am speriat și am votat. Poate a fost și asta, pentru că, dacă veneau la putere puciștii din GKCP, pe noi ne împușcau pe toți, așa cum au fost împușcați, duși și exterminați deputații Sfatului Țării.

Declarația de Suveranitate a jucat un rol extraordinar. A fost un moment în care s-a afirmat conștiința noastră de neam și de identitate.

După aceea, am schimbat denumirea țării: din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a devenit Republica Sovietică Socialistă Moldova. Au început toate aceste schimbări, inclusiv transformarea Sovietului Suprem. Noi, toți deputații, am scris un demers ca instituția în care am fost aleși să se numească Parlamentul Republicii Moldova. Această solicitare a fost susținută.

Ulterior, am votat toate celelalte legi privind imnul și simbolurile statului. Domnul Vrabie ne-a adus atunci stema statului. Am discutat-o mai mult timp. La fel și drapelul.”



 26 aprilie 2010. Ion Mereuță semnează Declarația de Independență, restabilită.

Unirea cu România – idealul deputaților care au votat Declarația de Independență

Ion Mereuță: „Când a fost proclamată Independența, pe 27 august 1991, aici, prin centrul capitalei, nu aveai unde păși, era o mare de oameni. Spiritul național, conștiința națională, intelectul național, tot asta a fost alături de setea de libertate, dragostea pentru țară, neam, alfabet.

Parlamentul Independenței este fondatorul statului Republica Moldova. Noi, prin semnătura noastră, am fondat acest stat. Ne-am asumat marea responsabilitate pentru a făuri statul Republica Moldova în contextul viitoarei reunificări cu România. Noi avem un singur Eminescu, un singur Creangă, un singur Vieru, un singur Ștefan cel Mare, dar eram despărțiți. Iată, această problemă a măcinat mereu sufletele oamenilor.

Atunci, noi ne-am dorit ca aceasta să fie o declarație de independență față de imperiul sovietic pentru a ne reuni cu România. Am creat Guvernul în exil, în frunte cu Ion Hadârcă, pe care l-am trimis la București. Am început să negociem cu partea română să decidem unirea atunci. Alexandru Moșanu și alți deputați de-ai noștri s-au dus la București. Situația era complicată, trebuiau garanții din partea statelor mari. România nu putea decide singură asupra unirii. Mai era încă U.R.S.S. - Rusia, Ucraina, iar, de cealaltă parte, erau țările occidentale, care trebuiau să recunoască unirea. Ni s-a spus să continuăm aici cu independența, să creăm toate organele de stat, reforma bancară, monetară, relațiile externe. Să făurești un stat nu e la fel cum ai clădi o casă. Foarte greu a fost, mai ales că nici experiență nu aveam.”


	
Cronica INDEPENDENȚEI // Cum a început „Istoria românilor” în Republica Moldova




„Înapoi, acolo unde am fost, cale întoarsă nu este”

După autodizolvarea, în 1993, a primului Parlament ales în mod democratic, Ion Mereuță a revenit în domeniul său de activitate. A susținut teza de doctor habilitat, iar la vârsta de 36 de ani a devenit profesor. Au urmat stagii de profesionalizare în Japonia, China, Franța, Rusia și România, precum și alte oportunități de dezvoltare profesională. Ion Mereuță a deținut funcția de viceministru al Sănătății, iar apoi și-a continuat activitatea în calitate de director adjunct al Institutului Oncologic și medic-șef al Policlinicii Oncologice din Chișinău.

La 35 de ani de la proclamarea Independenței, Republica Moldova se află, în opinia sa, în fața unor noi decizii importante. Integrarea europeană reprezintă calea pe care țara trebuie să o urmeze, consideră Mereuță, în timp ce ideea reunificării cu România rămâne și astăzi o opțiune posibilă.

Ion Mereuță: „Acum avem două opțiuni: integrarea europeană și noi urmăm această cale, și a doua este reunirea cu România, e o opțiune foarte posibilă. Înapoi, acolo unde am fost, cale întoarsă nu este. Suntem lângă Ucraina și trebuie să ne gândim doar la pace. Riscurile sunt foarte mari ... noi nu putem opri un urs care intră în pădure și face tot ce vrea el”. 

Ion Mereuță este membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, academician și președinte al Academiei Medicale „Gheorghe Țibirnă”. Este, de asemenea, academician de onoare al Academiei de Științe Medicale din România.

Independența Republicii Moldova nu s-a făcut într-o singură zi. A fost rezultatul unui proces început cu ani înainte de o generație care a avut curajul să ceară libertate, să-și apere identitatea și să revendice dreptul de a-și decide propriul destin. „Cronica Independenței” reconstituie această perioadă prin mărturiile oamenilor care au trăit acele timpuri și explicațiile istoricilor. Sunt povești despre oameni, curaj, speranță și despre o societate care a avut puterea să ceară schimbarea.


	
Cronica INDEPENDENȚEI // „Mai întâi spui, strigi «Libertate!»”: reflecțiile unei generații care a făcut istorie