ro

 

Societate
25 Decembrie, 2025 / 20:32
/ Acum 5 ore

Curriculum școlar revizuit și manuale noi la toate disciplinele, până în 2027. Principalele schimbări, explicate de ministrul Educației

Curriculumul școlar va fi revizuit până în anul 2027, cu elaborarea manualelor noi la toate disciplinele școlare. Principalele schimbări care vor fi resimțite de profesori și elevi au fost explicate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-un interviu pentru MOLDPRES.

Potrivit ministrului, revizuirea curriculară este axată pe două obiective majore. Primul este introducerea în disciplinele de bază a unor elemente noi, care să permită elevilor să obțină competențe relevante secolului XXI.

„Sunt două obiective mari. Primul este să infuzăm disciplinele noastre de bază cu mai multe elemente atât de solicitate și așteptate de către societate și cu competențe relevante pentru secolul XXI. O să fie un pic mai multă educație media, o să fie mai multă educație pentru sănătate, o să fie mai multă educație financiară, o să fie mai multă educație pentru mediu. Sunt 10 noi educații pe care urmează să le infuzăm în discipline de bază, în așa fel încât copiii, învățând matematica, la anumite ore, să abordeze, de exemplu, și subiecte legate de educație financiară. Deci abordarea pe care mergem este să nu introducem discipline noi, dar toate aceste competențe despre care se discută atât de mult, atât de necesare secolului XXI, să apară mai coerent și mai vizibil în curriculumul nostru”, a explicat Dan Perciun.

Cel de-al doilea obiectiv al revizuirii curriculare este „corectarea anumitor neconcordanțe care există în curriculumul actual”.

„Câteodată, anumite concepte sunt introduse prea devreme, nu sunt potrivite vârstei copilului, sunt prea complexe. Câteodată, nu există o aliniere bună între ceea ce predăm la fizică și ceea ce predăm la matematică. Câteodată, saltul între trepte este prea mare și atunci copilul se deconectează pentru că materialul livrat este prea complex vârstei și prea avansat. Asemenea neconcordanțe, noi o numim necesitatea integrării pe verticală și pe orizontală mai bună, este al doilea mare obiectiv”, a argumentat ministrul.

În procesul de modificare a curriculumului vor fi implicate peste 200 de persoane, care vor analiza experiența altor state, cum ar fi România, Estonia, Irlanda sau Franța.

„Toți cei care participă în procesul de revizuire, și sunt mai mult de 200 de persoane angajate, care analizează curriculumul actual, au fost rugați să se uite peste curriculumul a trei țări și să facă o analiză comparativă. I-am rugat să se uite peste curriculumul românesc, curriculumul estonian și curriculumul irlandez. Unora le-am dat și curriculumul francez. La unele discipline le-am dat inclusiv manuale din alte țări, pentru ca să poată să înțeleagă cum este translat curriculumul în manual. Pentru că în curriculum pot scrie, de exemplu, despre faptul că ceea ce predăm trebuie să fie aplicabil pentru viața de zi cu zi, dar realizarea acestui deziderat se produce în manual”, a spus Dan Perciun.

Ministrul Educației a subliniat că principala schimbare resimțită de elevi și profesori va fi reflectată în noile manuale care urmează a fi elaborate în concordanță cu modificările din curriculum.

„Ceea ce o să resimtă sistemul nu va fi atât schimbarea curriculară, cât manualele, pentru că elevii, sunt sigur, că n-au deschis curriculumul vreodată, nici părinții nu cred că au deschis curriculumul vreodată, poate doar cei care chiar sunt super interesați să descopere cum funcționează acesta și cum e structurat. O bună parte dintre profesorii oricum se bazează în primul rând pe manual și atunci, da, ceea ce se schimbă în curriculumul este foarte important, dar poate și mai important este cum ne asigurăm că manualele pe care le vom avea în 2027 și 2028, care sper eu să rămână măcar pe vreo 10 ani de zile, vor fi de un cu totul alt nivel decât ceea ce avem astăzi, mai ales la unele discipline”, a afirmat șeful de la Educație.

Dan Perciun a comunicat că la începutul noului an ar urma să fie anunțat un set de măsuri ce vizează editarea noilor manuale, iar licitațiile vor fi anunțate în septembrie-octombrie 2026.

„Avem și manuale foarte bune, dar avem și unele manuale care necesită îmbunătățiri. Și atunci noi o să anunțăm în luna ianuarie un set întreg de măsuri pe zona manualelor ca să ne asigurăm că până în 2027 lucrurile se aranjează bine. Licitațiile pentru manuale ar urma să le anunțăm în luna septembrie-octombrie 2026, iar până atunci o să facem câteva aspecte majore”, a menționat ministrul.

Oficialul a adăugat că vor fi modificate și condițiile de desfășurare a achizițiilor de manuale, astfel încât ponderea calității față de preț în decizia cu privire la procurarea unui manual școlar să fie majorată până la raportul de 90 la 10.

În același timp, autoritățile optează pentru elaborarea manualelor color la toate disciplinele, cu utilizarea a patru culori. În plus, va fi inițiat un proces de instruire a autorilor de manuale.

„Deci, o să avem un set întreg de măsuri pentru ca să facem tot posibilul ca acea reînnoire a stocului nostru de manuale din anul 2027 să producă un salt major”, a conchis Dan Perciun.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

PMAN a fost redeschisă pentru circulația tuturor mijloacelor de transport

/ Acum 1 zi

Peste cinci ani de închisoare pentru o tânără care a atras un minor în rețeaua de droguri

/ Acum 1 zi

Cod galben de răcire accentuată a vremii: temperaturile scad cu până la 7 grade pe 25 decembrie

/ Acum 1 zi

VIDEO // Trei persoane, reținute în cazul omorului din raionul Anenii Noi. Unul dintre bănuiți ar fi comis și alte infracțiuni similare

/ Acum 1 zi

Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de iarnă

/ Acum 1 zi

CNAM a efectuat transferul pentru salariile medicilor rezidenți

/ Acum 1 zi

Republica Moldova va digitaliza piața farmaceutică: consultări publice cu autorități și experți

/ Acum 1 zi

Noua Lege a cetățeniei Republicii Moldova a intrat în vigoare: cereri depuse exclusiv cu programare și reguli mai stricte de verificare

/ Acum 1 zi

Un tânăr riscă închisoare pe viață pentru viol și omor

/ Acum 1 zi

VIDEO//Construcții ilegale în centrul capitalei: CNA desfășoară percheziții

/ Acum 1 zi

Percheziții într-un dosar de organizare ilegală a jocurilor de noroc. Persoanele riscă până la cinci ani de închisoare

/ Acum 1 zi

Elevii pleacă în vacanța de iarnă

/ Acum 1 zi

FOTO // Memorandum semnat la Chișinău. Poliția Națională și IGP din România vor consolida cooperarea în domeniul protecției martorilor

/ Acum 1 zi

Două persoane, inclusiv un copil, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon