ro

 

Societate
28 Iulie, 2026 / 22:30
/ Acum 1 zi

Dan Perciun respinge acuzațiile Primăriei Chișinău privind reforma „Restart” și cere păstrarea terenurilor pentru noi școli și grădinițe

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, respinge acuzațiile viceprimarului municipiului Chișinău, Victor Pruteanu, privind reforma „Restart” și afirmă că reorganizarea direcțiilor de educație nu va duce la dublarea structurilor administrative. Totodată, oficialul solicită administrației municipale să renunțe la vânzarea terenurilor care ar putea fi utilizate pentru construcția unor noi instituții de învățământ, transmite MOLDPRES.

Reacția ministrului vine după ce viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, a declarat că noile Agenții Teritoriale pentru Educație nu vor înlocui actualele direcții de profil, ci vor crea un aparat administrativ suplimentar.

„Actualele direcții de educație urmează să fie reorganizate, iar Agențiile Teritoriale pentru Educație vor prelua administrarea școlilor și personalul aferent. Nu vor exista 70 de instituții care să facă același lucru și nu se dublează cele 425 de posturi existente”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Dan Perciun a declarat că dezbaterea privind reforma educației trebuie să se concentreze pe problemele reale ale sistemului, în special pe creșterea numărului de elevi în municipiul Chișinău și lipsa spațiilor suficiente în instituțiile de învățământ.

În ultimii cinci ani, numărul elevilor din Chișinău a crescut cu peste 15.000. Avem clase cu 38, 40 și chiar 42 de copii. Unele licee funcționează cu 600–770 de elevi peste capacitatea pentru care au fost construite”, a menționat Dan Perciun.

Totodată, oficialul a criticat intenția administrației municipale de a scoate la licitație terenuri care, în opinia sa, ar putea fi folosite pentru construcția unor noi școli și grădinițe.

„În loc să prezinte un plan pentru construcția unor școli și grădinițe noi, a încercat să scoată la licitație aproximativ cinci hectare de teren pe care ar putea fi construite două școli și două grădinițe - aproape 1.900 de locuri pentru copii”, a specificat ministrul.

„Reforma „Restart în educație” prevede reorganizarea administrării școlilor prin crearea Agențiilor Teritoriale pentru Educație, care vor prelua atribuțiile actualelor structuri teritoriale de învățământ. Ministerul Educației susține că reforma va reduce diferențele dintre regiuni și va eficientiza gestionarea școlilor

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 10 ore

Încă un magistrat nu a promovat evaluarea externă. Angela Catană a fost eliberată din funcția de judecător

/ Acum 11 ore

VIDEO // Rețea de migrație ilegală spre UE, destructurată la Ungheni. Trei suspecți au fost reținuți

/ Acum 11 ore

Cetățenii vor putea veni cu propuneri pe agenda autorităților prin platforma e-Democrație

/ Acum 11 ore

Rata de promovare la BAC a crescut, după sesiunea suplimentară: peste 15 mii de candidați au promovat examenele

/ Acum 12 ore

Republica Moldova intră în stare de alertă în sectorul hidrologic. „Trebuie să fim pregătiți și să acționăm cu prudență și responsabilitate”

/ Acum 13 ore

Peste 14 600 mii de solicitări la ambulanță într-o săptămână. Cele mai multe urgențe au fost de natură cardiovasculară

/ Acum 13 ore

Vaccinarea împotriva hepatitei B, extinsă pentru adulții cu risc sporit de infectare. CNAM alocă fonduri pentru 13,8 mii de doze

/ Acum 13 ore

Un taximetrist a fost condamnat la opt luni de închisoare după ce ar fi pretins 400 de euro pentru a influența angajați ai poliției

/ Acum 14 ore

CSM a lansat concurs pentru ocuparea a 15 funcții de judecător în Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău

/ Acum 14 ore

Polițiștii din Brigada „Fulger” desfășoară exerciții tactice în Basarabeasca

/ Acum 23 ore

Agenda evenimentelor, marți, 28 iulie

/ Acum 1 zi

METEO // Ploi slabe pe alocuri și vânt intensificat. Cum va fi vremea pe 28 iulie

/ Acum 1 zi

Igor Grosu: „Cetățenii vor beneficia de compensații pentru perioada rece a anului”

/ Acum 1 zi

SATUL EUROPEAN // Un complex sportiv multifuncțional modern a fost construit în satul Fetești, raionul Edineț