Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică
Elevii și elevele se vor putea înscrie în mod individual la prima etapă de selecție pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale și regionale de matematică și informatică destinate fetelor și juniorilor. Acest lucru este prevăzut în noul regulament aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), transmite MOLDPRES.
Potrivit documentului, procesul de selecție se va desfășura în trei etape: etapa deschisă, etapa a doua și etapa finală, care cuprinde probele de baraj. Elevii care au obținut diplome de gradul I, II, III sau mențiuni la ultima olimpiadă republicană la disciplina respectivă vor putea accede direct la probele de baraj, cu respectarea condițiilor de eligibilitate.
Noile reguli au fost incluse pentru a asigura identificarea și pregătirea elevilor capabili de performanțe înalte, precum și încurajarea participării fetelor la competițiile de matematică și informatică.
Pentru asigurarea unui proces echitabil, documentul prevede reguli de prevenire a conflictelor de interese. Persoanele desemnate să elaboreze subiectele sau să evalueze lucrările nu pot fi rude cu participanții și nu trebuie să fi desfășurat cu aceștia activități de pregătire individuală sau meditații. La informatică, soluțiile vor fi evaluate automatizat, prin intermediul platformelor specializate de concurs.
Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a declarat că prin noul regulament, autoritățile își propun să ofere șanse egale fiecărui copil talentat din Republica Moldova de a-și demonstra potențialul la nivel internațional.
„Introducem criterii stricte de meritocrație și integritate, dar și un sprijin logistic sporit pentru juniori și elevele care vor să facă performanță în domeniile STEM. Republica Moldova are tineri extraordinari, iar datoria noastră este să-i selectăm corect și să-i pregătim la cel mai înalt nivel”, a declarat Lilia Ivanov.
Selecția și pregătirea loturilor vor fi gestionate de ANCE, în colaborare cu consiliile olimpice republicane și organele locale de specialitate în domeniul învățământului/agențiile teritoriale pentru educație.
Apeductul Prut-Fălești va fi finalizat cu o investiție de 63,4 milioane de lei, iar 14 localități vor avea acces la apă potabilă
Un bărbat a fost salvat după ce a căzut într-un spațiu îngust între pereții unei clădiri abandonate din Ocnița
Vreme predominant norosă și ploi slabe se prevăd vineri, 13 noiembrie
Un laborator modern de mecanică agricolă, inaugurat la Colegiul Agroindustrial din Ungheni
Fragmente ale unui aparat de zbor, depistate într-o plantație de viță-de-vie din Ștefan Vodă. Specialiștii s-au deplasat la fața locului
VIDEO // Percheziții la două call centre din capitală. 15 persoane, reținute într-un dosar de escrocherii cu investiții online
BNM atenționează asupra mesajelor false expediate din numele instituției
Echipamente moderne pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic: peste 50 de mii de elevi le vor utiliza pentru dezvoltarea deprinderilor de viață
Cinci judecătoare, notificate privind evaluarea externă pentru funcții la curțile de apel
Un bărbat de 64 de ani, înșelat cu 160 000 de lei. Escrocii s-au prezentat drept angajați ai poliției și SIS
VIDEO // Un bărbat este cercetat pentru colectarea ilegală a informațiilor în interesul serviciilor speciale ruse
Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova. Rafalele vor ajunge la 20 m/s
Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație
Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică
Produsele pescărești și de acvacultură vor putea fi urmărite de la captură până la consumatorul final
Iranul amenință cu atacuri asupra bazelor militare americane din Europa, dacă acestea vor fi folosite împotriva Teheranului
Prim-ministrul Vasile Tofan a vizitat o fabrică de materiale din fibră de sticlă din Strășeni, care produce inclusiv pentru Airbus
FOTO // O companie din Moldova a intrat pe piața românească cu vișine conservate în suc propriu
Bundestagul aprobă o reformă a serviciilor secrete: agenții vor putea desfășura operațiuni de sabotaj în străinătate
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”
O nouă piață pentru contractarea energiei electrice pe termen mediu și lung a devenit funcțională în Republica Moldova
Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână
Reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar, pe agenda ședinței plenare a Parlamentului din 16 noiembrie
Întreprinderile autohtone vor beneficia de sprijin pentru consolidarea competitivității și a capacităților de export
ARMENPRESS: Armenia își propune să găzduiască Conferința ONU privind schimbările climatice COP34, în 2029
FOTO // Un laborator de mecanică agricolă, în valoare 173 mii de euro, a fost inaugurat la Colegiul Agroindustrial din Ungheni
Fermierii din nordul și sudul țării vor beneficia de consiliere agricolă prin oficii regionale la Bălți și Cahul
VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău
FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale
Actele pentru comerțul cu mărfuri strategice pot fi achitate online prin MPay