FOTO // Peste 400 de elevi au vizitat USMF „Nicolae Testemiţanu” în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova”
Peste 400 de elevi din clasele a XII-a din Chișinău au vizitat Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF) „Nicolae Testemiţanu” în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova”, ediția a II-a. Acțiunea este organizată sub egida Ministerului Educației și Cercetării, informează MOLDPRES.
Tinerii au avut întâlniri cu decanii facultăților, care le-au oferit informații despre oferta educațională, burse și mobilități academice, condițiile de instruire și cazare, precum și despre oportunitățile de angajare după absolvire și de continuare a studiilor superioare sau postuniversitare la USMF „Nicolae Testemițanu”.
Decanii au încurajat tinerii să opteze pentru un program de studii la Universitatea de Medicină și Farmacie, deoarece este unica instituție ce formează specialiști pentru sistemul de sănătate din țara noastră și alte 32 de țări, iar profesiile în domeniul sănătății sunt nobile și foarte solicitate pe piața muncii.
Astfel, decanul Facultății de Medicină nr. 1, Gheorghe Plăcintă, a relatat despre evoluția sistemului educațional al universității, ce îmbină tradiția cu inovația și integrarea tehnologiilor moderne în procesul de studii, cercetare și practică medicală. Profesorul a punctat oferta educațională: programul de studii integrate Medicină (6 ani) și programele de licență: Asistență medicală generală (4 ani), Sănătate publică, Optometrie, Tehnologii în radiologie și imagistică, și Fiziokinetoterapie și reabilitare (3 ani).
Decanul Facultății de Stomatologie, Andrei Mostovei, a vorbit despre programul de studii integrate Stomatologie (5 ani), accentuând faptul că în acest an va fi lansat un nou program de studii de licență Asistență medicală în stomatologie, cu o durată de trei ani.
De asemenea, decana Facultății de Farmacie, Livia Uncu, a informat tinerii despre programul de studii integrate Farmacie și lansarea programului de licență Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (3 ani), începând cu anul de studii 2026-2027.
Elevii au asistat la procesul didactic în aule, săli de studii și de simulare, au vizitat Catedra de anatomie și anatomie clinică, Muzeul de anatomie a omului, Catedra de histologie, citologie şi embriologie, Centrul Stomatologic Universitar.
În cadrul evenimentului, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală în parteneriat cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină a desfășurat workshopuri interactive pentru abiturienți: „Curs de bază în resuscitarea cardiopulmonară” și „Urgențe medicale: obstrucția căilor aeriene”. Facultatea de Farmacie în parteneriat cu Asociația Studenților Farmaciști din Republica Moldova au organizat un workshop cu tema „Farmacia pe înțelesul tuturor: știință, plante, medicamente”.
Facultatea de Stomatologie în colaborare cu Asociația Studenților Stomatologi din Moldova a organizat vizite la Centrul Stomatologic Universitar workshopuri tematice: „Învățăm stomatologia prin simulare și digitalizare” și „Profilaxia sănătății orale”.
Campania „Învață în Moldova” este organizată anual. Obiectivul acesteia este de a informa cât mai mulți absolvenți de licee și colegii cu privire la oportunitățile de studii pe care le au acasă.
O femeie din Dondușeni a rămas fără 30.000 de lei după un apel al unor falși electricieni
Grup criminal specializat în atacuri asupra comercianților agricoli, destructurat. Șase persoane vor ajunge pe banca acuzaților
Incendiu la o pensiune turistică din Buțeni. O cabană aflată în construcție a fost distrusă
Un fost inginer cadastral a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul terenurilor din Trușeni
Unul din patru elevi, implicat în situații de bullying sau agresiune fizică. Autoritățile elaborează un plan de acțiuni pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de violență în școli
Igor Grosu: „Tinerii trebuie să învețe în condiții moderne și să-și poată construi viitorul acasă"
Judecătorul Valeriu Curicheru a promovat evaluarea externă
FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului
Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere
FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională
Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită
Republica Moldova vrea să preia din experiența României în procesul de urmărire penală
Mai multe oportunități pentru femei, ANPCV propune o strategie națională pentru 2027–2031
Stopfals.md dezminte acuzațiile reprezentantului Rusiei la OSCE privind presupusa implicare a Republicii Moldova în logistica militară a Ucrainei
Preşedintele Parlamentului îndeamnă la consolidarea administrațiilor locale: „Vom transforma satele și orașele noastre în locuri în care oamenii își doresc să rămână”
Premierul Vasile Tofan, de Hramul capitalei: „Aproape cinci miliarde de lei sunt alocate pentru Chișinău în 2026”
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Speakerul Igor Grosu salută deschiderea negocierilor de aderare la UE pe alte două grupuri de capitole: „În spatele acestui pas sunt reforme, multă muncă și oameni care, zi de zi, pregătesc Moldova pentru aderare”
Preşedinta Maia Sandu, mesaj de Hramul capitalei: „Trebuie să construim un Chișinău european pentru copiii și nepoții noștri”
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”
Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”
Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”
Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”
VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”
VIDEO // Căușeni: O femeie de 75 de ani, agresată în propria locuință. Suspectul, reținut de poliție
Prim-ministrul Vasile Tofan: Republica Moldova este într-o cursă contra cronometru pentru a încheia negocierile de aderare la UE până în 2028
Agenda evenimentelor miercuri, 14 octombrie