FOTO // Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la gunoiștea din Orhei
Un incendiu a izbucnit în noaptea de 19 august la gunoiștea orășenească din municipiul Orhei, iar pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/ continuă și joi intervenția pentru lichidarea focarelor de ardere, informează MOLDPRES.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:22. La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri și salvatori, cu un efectiv de 12 angajați ai IGSU.
Pe parcursul nopții, pompierii au efectuat acțiuni de recunoaștere, localizare și lichidare a focarelor, precum și măsuri pentru prevenirea extinderii incendiului către sectoarele neafectate ale gunoiștii.
Intervenția este complicată de necesitatea desfacerii și împrăștierii masei de deșeuri pentru identificarea focarelor ascunse. Pentru aceste lucrări, Primăria municipiului Orhei a mobilizat două tractoare, un autocamion KAMAZ și două excavatoare. De asemenea, au fost solicitate două buldozere pentru compactarea, nivelarea și acoperirea deșeurilor.
În dimineața zilei de 20 august a fost efectuată rotația efectivului de intervenție. Pompierii IGSU lucrează în continuare împreună cu operatorii tehnicii grele pentru a asigura accesul către focarele de ardere, a manipula deșeurile și a compacta și acoperi zonele afectate.
La ora actuală, intervenția continuă.
Anul 2027 ar putea fi cel mai cald înregistrat vreodată
O nouă sesiune a Programului EcoVoucher: peste 320 de familii vor primi până la șase mii de lei pentru a procura electrocasnice noi
Numărul persoanelor cazate în structurile turistice din țara noastră a crescut cu circa 16 la sută în prima jumătate a anului
DOC // Cadrul legal privind angajarea persoanelor condamnate a fost modernizat
Un punct de trecere a frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova a fost atacat cu drone
PTF Mirnoe–Tabachi și-a sistat temporar activitatea din cauza unei alarme în Ucraina
Agenda evenimentelor, vineri, 21 august
Un copil de trei ani a decedat după ce a fost lovit de o mașină în curtea unui bloc din Chișinău
Câștigătorii concursului „EU&bunicii mei” 2026 vor descoperi trei capitale europene
La Marea Dictare Națională vor putea participa persoane cu deficiențe de vedere: MEC va asigura condițiile necesare
Cinci foști ofițeri au fost condamnați pentru interceptarea ilegală a comunicațiilor unor activiști, jurnaliști și politicieni
BTA: Centrul de tineret din Taraclia va implica tinerii printr-un proiect susținut de Bulgaria
Cod galben și portocaliu de caniculă în Moldova. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade
MAI: În apropiere de Giurgiulești au fost depistate resturile unei drone de tip Geran
VIDEO // Expertul în securitate, Pavel Horea, despre raportul SIS și AIM: „Demontează mitul pericolului „catastrofal” al munițiilor de la Cobasna, folosit pentru menținerea trupelor ilegale în stânga Nistrului”
ANALIZĂ // Cobasna, între realitatea tehnică și narativul fricii: de ce raportul SIS și AIM contează acum
Parteneriatul dintre Republica Moldova și Japonia, discutat de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Japoniei la Chișinău
IGP a documentat șase cazuri noi de escrocherie. Victimele, prejudiciate cu circa 668 000 lei și 12 000 de euro
Cronica INDEPENDENȚEI // Declarația de Suveranitate – actul de curaj care a deschis drumul spre Independența Republicii Moldova
ARMENPRESS: Arheologii au descoperit o nouă inscripție la Marele Schit Tatev
Necesarul de electricitate pentru vineri, acoperit integral. Energocom: „Energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă”
Ministrul Dorin Junghietu a inspectat lucrările de la Stația Electrică Chișinău: defecțiunile depistate la un echipament conex pot provoca întârzieri
Alegeri locale noi în satul Chirsova din UTA Găgăuzia. CEC a stabilit data scrutinului
Tudor Cristea, campion european U15 la haltere. Ilia Costic a cucerit argintul la categoria 51 kg
Circa 470 de tineri pedagogi au fost repartizați pentru a activa în instituțiile de învățământ din țară
Premierul Vasile Tofan, în discuție cu reprezentanții companiilor BPO: predictibilitate și condiții mai bune pentru dezvoltarea afacerilor
Meteorologii au emis Cod galben de caniculă și pericol de incendiu. Maximele termice vor ajunge până la 36°C
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Muzeul din Trușeni, locul unde obiectele vechi spun istoria comunității
MOLDOVA#35 - Ce am construit // Ministra Finanțelor, Victoria Belous: „Sistemul finanțelor publice a trecut printr-o transformare profundă”
Incendiul de la gunoiștea din Orhei continuă de peste 24 de ore. Pompierii mențin situația sub control