
FOTO // Guvernul României a oferit 15 mii de seturi de rechizite școlare copiilor din Republica Moldova
Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), a donat 15.000 de seturi de rechizite școlare pentru copiii din grădinițele și școlile din Republica Moldova. Evenimentul oficial de transmitere a avut loc la Negureni, raionul Telenești, în prezența reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării (MEC) și ai DRRM, transmite MOLDPRES.
Potrivit MEC, din totalul de rechizite distribuite, 5.000 au fost repartizate copiilor din grădinițe, iar câte 5.000 au ajuns la elevii din ciclul primar și gimnazial. Donația face parte din Proiectul „Cutia Școlarului”, ajuns la a treia ediție. Anul trecut, de acest program au beneficiat circa 20.000 de copii, iar în 2023 – 10.000 de elevi.
„Acest proiect oferă șanse egale la o educație de calitate copiilor din Republica Moldova, reduce abandonul școlar și contribuie la un mediu educațional mai incluziv. Aducem sincere mulțumiri Guvernului României pentru această donație valoroasă, care va sprijini copiii din țara noastră să își continue parcursul educațional în condiții mai bune”, a declarat Ludmila Pavlov, secretar general adjunct al MEC.
Astfel de evenimente de donație au fost organizate și la Comrat, Cahul și Bălți.
VIDEO // Protestul din fața Parlamentului. Peste 30 de persoane, majoritatea din regiunea transnistreană, conduse la poliție pentru documentare
Marina Tauber, judecată pentru finanțări ilegale și fals în acte, și-ar putea afla astăzi sentința
Bolile cardiovasculare, principala cauză de deces în Moldova: peste 57% din totalul mortalității
Circa 450 de tineri au fost înmatriculați în anul I la studii de rezidențiat la USMF „Nicolae Testemițanu”
Bărbat din capitală prins în flagrant cu 4500 euro mită
Șase ani de detenție pentru un bărbat care publica anunțuri false pe 999.md
Poliția atenționează! Trafic în condiții de ploaie pe întreg teritoriul țării
Oamenii legii efectuează percheziții într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice
Săptămâna Europeană a Sportului începe astăzi la Chișinău cu un flashmob de gimnastică
15 elevi și studenți din țară au primit Bursa Prezidențială, acordată de Președinta Maia Sandu
Cehia limitează intrarea pe teritoriul său a cetățenilor ruși cu pașapoarte diplomatice și vize de afaceri
Expoziția „Pavel Goma: Memoria unui exil. 90 de ani de la naștere”, la Biblioteca Națională
În luna octombrie, în capitală vor fi organizate mai multe târguri și iarmaroace cu produse autohtone
Ucraina trimite o misiune militară anti-drone pentru exerciții comune în Danemarca
Deputata Marina Tauber a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar semiînchis
Meteorologii au anunțat înghețuri pentru perioada 2-3 octombrie
Mai multe școli din Republica Moldova au primit cărți pentru susținerea performanței elevilor
Vladimir Andronachi plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
VIDEO // IGP oferă detalii despre reținerea liderului unui partid extraparlamentar: „Ar fi administrat resurse financiare provenite din Rusia pe teritoriul R. Moldova”
CSJ rămâne fără un magistrat. Viorica Puica a demisionat
Deversările din lacul Dnestrovsk ridică nivelul apei în Nistru pe sectorul Unguri-Camenca, fără risc de revărsare
Republica Moldova a găzduit Forumul Global de Turism Medical. Ce țară va prelua președinția Forumului
BNS: Forța de muncă la nivel de țară a înregistrat o creștere de 5,2%
La Palatul Elisabeta din București va avea loc o seară dedicată Republicii Moldova
Lider al unei formațiuni politice extraparlamentare, reținut într-un dosar de finanțare ilegală