ro
Societate
23 Iunie, 2025 / 23:20
/ Acum 8 ore

Peste 4 400 de șoferi au fost sancționați de polițiști în weekend

În zilele de odihnă, peste 4 400 de abateri rutiere au fost depistate de polițiști pe traseele țării. Cele mai frecvente încălcări – 2138 vizează depășirea limitei de viteză stabilită pe sectorul de drum, informează MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, 70 de șoferi au fost înlăturați de la volanul mașinii, după ce au fost depistați în timp ce conduceau în stare de ebrietate. Totodată, 670 de conducători auto nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor.

De asemenea, 384 de persoane se aflau la volanul automobilului fără a avea cuplată centura de siguranță, iar 390 au oprit mijlocul de transport în locuri interzise. Alți 369 șoferi conduceau vehiculul fără a fi supus reviziei tehnice anuale și în lipsa poliței de asigurare de răspundere civilă auto.

În weekend, agenții de circulație au intervenit în 1717 cazuri, solicitări parvenite la Serviciul Unic 112.