Intervenții de înaltă performanță la Spitalul Republican: 32 de endoprotezări de aortă realizate în 2025
Pe parcursul anului 2025, la IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, echipele de chirurgi vasculari și endovasculari au realizat 32 de endoprotezări de aortă, intervenții medicale de înaltă complexitate, menite să salveze viața pacienților cu patologii severe ale aortei, comunică MOLDPRES.
Potrivit instituției medicale, opt dintre aceste intervenții au fost de tip TEVAR , efectuate la pacienți cu afecțiuni grave ale aortei toracice. Dintre acestea, patru cazuri au vizat disecția de aortă, trei – disecția cronică de aortă, iar un caz – disecția acută de aortă. Restul procedurilor au fost EVAR, utilizate în tratamentul anevrismelor de aortă abdominală.
Doar în decembrie, la Spitalul Clinic Republican au fost efectuate trei endoprotezări de aortă abdominală, una dintre ele prin abord hibrid, care combină tehnicile chirurgicale deschise cu cele endovasculare. Cei trei pacienți: bărbați cu vârste de 52 și 66 de ani – prezentau ateroscleroză și anevrism de aortă, afecțiuni ce pot duce la dilatarea periculoasă a vasului și la un risc major de ruptură.
Intervențiile au decurs fără complicații, iar pacienții se află în stare satisfăcătoare, cu posibilitatea de externare la trei–patru zile după procedură.
Specialiștii explică faptul că EVAR (Endovascular Aortic Repair) este o procedură minim invazivă, prin care se implantează o endoproteză în aorta abdominală printr-un acces arterial la nivelul coapsei, fără incizii mari. TEVAR (Thoracic Endovascular Aortic Repair) este o procedură similară, utilizată pentru aorta toracică, care permite întărirea peretelui vascular fără a fi necesară deschiderea toracelui.
Printre avantajele intervențiilor endovasculare se numără riscul redus de complicații și pierderi de sânge, traumatismul minim, spitalizarea scurtă – de două–trei zile, comparativ cu șapte–zece zile în chirurgia clasică – și recuperarea rapidă a pacienților.
La Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, procedurile EVAR și TEVAR sunt efectuate din anul 2022, iar până în prezent au fost tratate cu succes peste 70 de cazuri. Costurile acestor intervenții sunt acoperite integral de Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Sistemul de alimentare cu apă din Clișova, Orhei, modernizat: mai puține pierderi, mai multă siguranță
ANSA avertizează că focurile de artificii pun în pericol sănătatea publică, mediul și viața animalelor
Ministerul Culturii denunță distrugerea a două monumente istorice din Chișinău
Premierul Alexandru Munteanu: „Vom continua să creștem sprijinul pentru veteranii care au apărat independența țării”
Un curier neoficial al partidului „Șor” riscă șase ani de închisoare pentru finanțarea formațiunii din partea unui grup criminal organizat
FOTO // IGP a primit o donație de echipamente IT pentru a spori eficiența în teren
Judecătoarea Curții de Apel Centru, Ruxanda Pulbere, a picat evaluarea externă
Directoarea unui centru medical din Chișinău va fi judecată pentru falsificarea documentelor și declarații mincinoase
Raport, aprobat de CSM. Judecătorul de la Curtea de Apel Centru, Igor Chiroșca, a promovat evaluarea externă
VIDEO // Produse pirotehnice, în valoare de 450 000 de lei, ridicate de polițiștii capitalei
Trafic sistat în PMAN în contextul manifestărilor cultural-artistice organizate de Revelion
Un bărbat din capitală va ajunge pe banca acuzaților după ce și-a omorât gazda
Atenție, șoferi! Ninge pe mai multe trasee din țară – drumarii patrulează și recomandă prudență sporită
ANSP: 259 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Victimă șantajată pentru 2.000 de euro: autorul a primit 10 ani de închisoare
Sprijin pentru companiile autohtone: 565 de antreprenori au primit compensații la energie prin intermediul ODA
Cinci membri ai unei familii, inclusiv doi copii, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu gaz
România contribuie cu 50 de milioane de euro la apărarea Ucrainei. Decizia Guvernului de la București
Comisia de Evaluare a Judecătorilor anunță bilanțul anual: 50 de evaluări finalizate și opt runde de audieri
Prima certificare a competențelor digitale ale cadrelor didactice: 74 de profesori au finalizat testarea
CNAM prezintă bilanțul anului 2025. Peste 724 000 de cetățeni au beneficiat de medicamente și dispozitive medicale compensate
Ucraina: Patru răniți, inclusiv trei copii, în atacuri aeriene rusești la Odesa
Un bărbat a fost condamnat după ce a folosit ilegal un telefon mobil în penitenciar
DOC // Republica Moldova își consolidează securitatea cibernetică. Planul național pentru perioada 2026-2030, publicat în Monitorul Oficial
Deținuți din Moldova au scris scrisori lui Moș Crăciun
Președinta Maia Sandu: „Rusia sabotează discuțiile de pace în Ucraina, în timp ce bombardează civili”
FOTO // Circulația pe traseele naționale se desfășoară în condiții de iarnă. Drumarii au intervenit cu lucrări de deszăpezire și combatere a lunecușului
Peste 41 de mii de persoane au efectuat desemnarea procentuală în 2025. Circa 20 de milioane de lei, transferate către organizații non-profit și entități religioase
Energocom a procurat în 2025 peste 3.400 mii MWh de energie electrică. 90 la sută a provenit din import
În ultima zi din 2025, cresc cotațiile anunțate pentru euro și dolar