
Lumina Sfântă a Focului Haric a ajuns în Republica Moldova
Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Focul Haric, aprins în după amiaza zilei de astăzi în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, a ajuns în Republica Moldova. Pe Aeroportul Internaţional Chişinău, Lumina Sfântă a fost întâmpinată de şeful statului, Igor Dodon, şi Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, transmite MOLDPRES.
Mitropolitul Vladimir a mulţumit tuturor feţelor bisericeşti pentru rugăciuni, care au făcut posibilă şi în acest an aducerea Focului Sfânt în ţara noastră. „Pe parcursul secolelor au fost vremuri grele şi doar încrederea în puterea lui Dumnezeu a făcut ca acestea să fie înfruntate. Cu rugăciune sârguincioasă să ne rugăm în noaptea Învierii ca să treacă cât mai repede această molimă care a ajuns şi în ţara noastră”, a spus Înaltpreasfinţitul.
Totodată, Mitropolitul Vladimir a mulţumit „ctitorilor care au organizat aducerea Focului Haric de la Ierusalim, într-o perioadă complicată de criză şi cumpănă pandemică pentru ţară”.
La rândul său, Igor Dodon a felicitat reprezentanţii eparhiilor care au venit în capitală pentru a lua Focul Haric şi a-l distribui în toate bisericile din ţară.
„Vă felicit pe toţi cu Sărbătorile Pascale, vă doresc multă sănătate, vă rog să aveţi grijă de cei apropiaţi, iar cu rugăciunea noastră a tuturor, care a ajutat de veacuri acest tărâm, vom trece şi peste criza actuală. Fie ca Focul Haric să încălzească casele şi inimile creştinilor”, a relevat preşedintele.
Lumina Sfântă s-a aprins la ora 13.50 în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de unde a fost trimisă în ţări din întreaga lume, inclusiv în Moldova. O delegație din țara noastră a zburat astăzi la Ierusalim, pentru a aduce focul haric. Sfânta Lumină de la Ierusalim este considerată cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.
În acest an, Focul Haric este adus în Republica Moldova pentru a 18-a oară.
Poliția va fi regionalizată, iar timpul de intervenție în cazuri de urgență se va reduce cu minim 15 minute
Un nou program de formare pentru cadrele didactice din învățământul general și profesional tehnic, lansat de MEC
Campania internațională „Denim Day”. Funcționarii vamali, solidari cu victimele violenței
Cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Franța vor beneficia de prestații sociale
Polițiștii, la datorie de 1 mai. Cetățenii sunt îndemnați să respecte regulile de siguranță
GUVERNUL CONSTRUIEŞTE: În comuna Bilicenii Vechi din raionul Sângerei va fi finalizat sistemul de sanitaţie
R. Moldova devine un stat pregătit pentru gestionarea provocărilor schimbărilor climatice, potrivit unui studiu
Un copil din stânga Nistrului a fost internat la Institutul Mamei și Copilului în stare gravă, după ce a căzut de la înălțime
Medici de pe ambulanță agresați în timpul unei intervenții la Telenești
Incendii de vegetație în zona Ierusalimului. Ambasada R. Moldova în Israel a emis o atenționare pentru cetățenii moldoveni
Numărul persoanelor care migrează pentru muncă, în scădere. Ministrul Alexei Buzu: „Creăm locuri de muncă decente și bine plătite pentru cetățenii noștri”
Halterofilul Danu Secrieru a devenit campion mondial U17
Speakerul Igor Grosu îndeamnă cetățenii să participe la alegerile prezidențiale din România: „Avem o voce importantă în construcția viitorului european comun”
Daniel Vodă de Ziua Muncii: „Guvernul își reconfirmă angajamentul de a susține muncitorii prin politici publice, care aduc mai multă echitate și siguranță”
Alegeri prezidențiale în România. Polițiștii vor asigura ordinea publică la secțiile de votare deschise în Republica Moldova
În capitală, troleibuzele și autobuzele circulă conform orarelor zilei de duminică
Trafic sporit la postul Leușeni, pe sensul de ieșire din țară
Kievul și Washingtonul au semnat un acord de reconstrucție a Ucrainei
Din 1 mai, persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor primi o pensie minimă de 3 300 de lei
21 de ani de la cel mai mare val de extindere a UE. Cristina Gherasimov: Aceste zece state au demonstrat că UE reprezintă un viitor mai bun pentru cetățenii Republicii Moldova
Speakerul Igor Grosu, de 1 Mai: „Să muncim zi de zi, neobosiți, pentru o Moldovă europeană în pace și în bunăstare”
Ucraina // Doi morţi şi cinci răniţi în urma unui atac cu dronă asupra Odesei
Președinta Maia Sandu, mesaj de Ziua Muncii: „Datorită eforturilor pe care le depuneți, avem speranța unui viitor mai bun – aici, acasă, în Moldova”
Premierul Dorin Recean de Ziua Internaţională a Muncii: „Împreună, pas cu pas, construim o țară care să asigure bunăstare tuturor”
Republica Moldova marchează Ziua Internaţională a Muncii