
Maia Sandu la 16 ani de la 7 aprilie 2009: „Trebuie să protejăm împreună ceea ce am câștigat cu atâta curaj - dreptul de a ne construi viitorul în libertate și pace”
Președinta Maia Sandu a transmis astăzi un mesaj în contextul împlinirii a 16 ani de la 7 aprilie 2009. Șefa statului a declarat că, la 16 ani distanță, „vedem din nou încercări de manipulare și de subminare a valorilor democratice, iar adevărul, libertatea și demnitatea celor care au suferit pe 7 aprilie ne obligă să rămânem vigilenți”, transmite MOLDPRES.
Oficialul a menționat că libertatea nu vine de la sine, aceasta trebuie apărată zi de zi, mai ales atunci când este amenințată de cei care vor ca oamenii să trăiască în frică și să renunțe la speranță.
„Pe 7 aprilie 2009, mii de tineri au ieșit în stradă nu pentru un partid sau o ideologie, ci pentru o idee simplă și puternică: doar cetățenii au dreptul să-și decidă viitorul. Vocea lor a spart zidurile fricii - iar unii dintre ei au plătit un preț foarte mare pentru acest crez. La 16 ani distanță, vedem din nou încercări de manipulare și de subminare a valorilor democratice. Astăzi, Moldova este o țară care a învățat din durere, care a crescut în conștiință și care știe ce are de apărat. Adevărul, libertatea și demnitatea celor care au suferit pe 7 aprilie ne obligă să rămânem vigilenți. Trebuie să protejăm împreună ceea ce am câștigat cu atâta curaj: dreptul de a ne construi viitorul în libertate și pace”, a specificat Maia Sandu.
Astăzi se împlinesc 16 ani de la protestele violente din 7 aprilie 2009, unul dintre cele mai controversate și marcante episoade din istoria recentă a Republicii Moldova. Acțiunile care au început ca un protest pașnic al tinerilor împotriva presupusei fraudări a alegerilor parlamentare, a degenerat și s-a soldat cu clădiri devastate și tineri maltratați.
Vicepremierul Mihai Popșoi în discuții cu moldovenii din Florida: „Împreună vom reuși să construim o Moldovă mai puternică, mai unită și mai europeană”
Mai mulți șoferi s-au ales cu amenzi usturătoare sau cu închisoare după ce au fost prinși beți al volan
Copiii din Orhei și Sângerei vor beneficia de servicii stomatologice gratuite
16 ani de la 7 aprilie 2009: Evenimentele care au schimbat cursul istoriei Republicii Moldova rămân învăluite în mister
Au fost anunțați premianții la Olimpiada Republicană la limbile străine, franceză și germană
GALERIE FOTO // Inaugurarea oficială a stadionului raional de fotbal din orașul Ialoveni
VIDEO // Tradiția și tehnologia, îmbinate în bisericile din Republica Moldova. Clopotul electronic - soluția „perfectă” în lipsa unui clopotar
Lucrările fotoreporterilor MOLDPRES, Andrei Mardari şi Mihai Vengher, la expoziția de fotografii ce reflectă evenimentele din 7 aprilie 2009, organizată la Parlament
Dan Perciun despre campania „Matematica de la egal la egal”: oferă sprijin academic și promovează valori precum solidaritatea, responsabilitatea și implicarea
A fost lansată o campanie de informare la întreprinderile participante în sistemul de învăţământ dual
PNUD şi Guvernul Poloniei lansează un program ce va susţine întreprinderile care dezvoltă soluții verzi, digitale și circulare
Președinta Maia Sandu a participat, împreună cu Familia Regală a României, la forumul economic moldo-român
Descoperim Moldova cu #MOLDPRES: Rezervaţia Iagorlîc, o adevărată bijuterie a biodiversităţii în stânga Nistrului
Forumul economic moldo-român, organizat la Chișinău. Viceprim-ministra Doina Nistor: Republica Moldova și România sunt mai apropiate ca niciodată, iar împreună - mai puternice
Sprijinul României pentru Republica Moldova în domeniul agriculturii, reconfirmat la București
Secretara fostului Partid „Șor”, plasată sub control judiciar pentru 60 de zile
70 de pugiliști au participat la Campionatul național de box, rezervat seniorilor
Meteorologii au anunţat Cod Galben de îngheţuri
Doi cetățeni moldoveni și un cetățean al Ucrainei au decedat în urma unui accident rutier produs în România
Încă un lider local al Partidului „Șor” va ajunge pe banca acuzaților
Rezerviștii sunt convocați la antrenamente, anunță Ministerul Apărării
Peste 14000 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
Kremlinul susține că nu va exista o încetare a focului până când nu vor fi rezolvate problemele care preocupă Rusia
Maia Sandu la Forumul Economic moldo-român: „Evenimentul aduce mai aproape antreprenorii de pe ambele maluri ale Prutului și deschide noi oportunități economice”
APP a lansat concursul pentru evaluarea Fabricii de Sticlă din Chișinău