Ministrul Educației, despre reforma direcțiilor de învățământ: „Va asigura salarii mai mari și un management bazat pe obiective”
Reforma direcțiilor de învățământ vizează trei obiective majore: o mai bună aliniere între politicile stabilite de Ministerul Educației și Cercetării și implementarea acestora în școli, consolidarea capacității instituționale a direcțiilor și depolitizarea deciziilor la nivel local, care vizează sistemul educațional. Obiectivele au fost prezentate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru MOLDPRES.
Potrivit ministrului, unul dintre principalele obiective ale reformei este asigurarea unei implementări unitare a politicilor educaționale.
„Noi ne dorim, în esență, trei lucruri mari din această reformă. Primul lucru este o mai bună aliniere între ceea ce ministerul stabilește ca fiind politică publică și ceea ce se întâmplă în școală. Vrem să asigurăm o bună și coerentă implementare a politicilor în educație. Să ne asigurăm că viziunea ministerului legată de combaterea bullying-ului, de integrare a copiilor cu CES, de digitalizare, de meritocrație - se realizează pe deplin în sistem. Astăzi avem un sistem fragmentat, unde pe de-o parte ministerul stabilește anumite politici și obiective, dar implementarea lor este exclusiv la direcțiile de învățământ. Și atunci nu în fiecare raion din țara noastră vedem o aliniere la aceste obiective. Undeva există mai multă indulgență față de anumite fenomene, undeva există mai puțină implicare pe anumite subiecte. Vedem asta și pe zona de prevenire a și combatere a bullying-ului, vedem asta și pe CES”, a spus Dan Perciun.
Cel de-al doilea obiectiv setat este consolidarea capacităților direcțiilor de învățământ, prin creșterea salariilor și eficientizarea proceselor.
„Al doilea obiectiv fundamental este să creștem capacitatea direcțiilor de învățământ. Astăzi, unele dintre ele se confruntă cu deficit de personal și de 75%. Cred că o medie de ocupare a funcțiilor e de aproximativ 70%. Funcțiile din direcție nu sunt atractive. Acolo a avut loc o selecție inversă. Această trecere în subordinea ministerului a direcțiilor de învățământ va permite să creștem capacitățile direcțiilor, să dăm salarii mai mari, să avem un management bazat pe obiective, pe date, să îmbunătățim procesele, să ne asigurăm că direcțiile sunt proporționale teritoriilor pe care le gestionează. Pentru că astăzi avem o situație unde un funcționar dintr-o direcție, dintr-un raion, e responsabil de o școală, iar în alt raion - de cinci școli. Într-un raion, un funcționar revine la 64 de elevi, în alt raion – la 400 de elevi și nu avem o abordare unică, standardizată a modului și activității direcțiilor de învățământ”, a explicat șeful de la Educație.
Oficialul a punctat că MEC își propune transformarea direcțiilor de învățământ în instrumente de suport a școlilor.
Totodată, cel de-al treilea obiectiv vizează depolitizarea deciziilor la nivel local în ceea ce privește activitatea școlilor.
„Ne dorim și o depolitizare a anumitor decizii care astăzi sunt la discreția direcțiilor și a consiliilor raionale, în primul rând, nici nu a direcțiilor, dar a consiliilor raionale. Și aici ne referim și la rețeaua școlară, ne referim și la concursurile directorilor, ne referim și la repartizarea resurselor. Toate aceste decizii astăzi sunt la nivelul consiliilor raionale, care sunt entități eminamente politice și unde nu întotdeauna primează interesul superior al copilului, dar câteodată interesele politice de nivel local. Odată cu această schimbare, sistemul va ajunge să fie gestionat de oamenii din educație cu studii în domeniu, cu experiență în domeniu și deciziile nu vor mai fi luate pur și simplu de către politicieni de nivel local”, a argumentat ministrul.
Dan Perciun a adăugat că pentru școli, pentru un director de școală, reforma o să însemne o mai mare autonomie școlară.
„O să însemne mai multă claritate în relația cu autoritățile. Astăzi, unii dintre ei simt că au cumva doi sau chiar trei șefi. Pe o parte direcția raională, pe de o parte Consiliul raional, pe de altă parte este ministerul și oamenii sunt prinși așa, între ciocan și nicovală. Direcțiile continuă să reprezinte o bâtă politică și pentru directori pot să dau toate asigurările că asta va însemna mai multă autonomie, mai multă libertate decizională și mai multă independență în raport cu factorul politic”, a conchis Dan Perciun.
Programul „Restart”, ce vizează reforma reorganizării direcțiilor de educație raionale și municipale, va fi prezentat de ministrul Dan Perciun, marți, în cadrul unei conferințe de presă.
Mai multe detalii despre domeniul Educației, aflați din interviul oferit în exclusivitate Agenției MOLDPRES de către ministrul Dan Perciun. Interviul va fi publicat marți, 26 mai.
Autoritățile intervin în mai multe localități afectate de creșterea nivelului apelor
Atenție, călători! Activitatea postului vamal de frontieră Leova–Bumbăta va fi suspendată temporar
Agenda evenimentelor, luni, 25 mai
Atenție, călători! Activitatea punctului Leova–Bumbăta, sistată din cauza creșterii nivelului apei în râul Prut
Autoritățile și experți de mediu își consolidează competențele privind evaluarea biodiversității
Comisiile pentru situații excepționale estimează suma prejudiciilor provocate de ploile puternice
Militarii Armatei Naționale au intervenit în localitățile afectate de ploile abundente
Săptămâna Educației a culminat cu un târg universitar național: Premierul Alexandru Munteanu, către absolvenții de liceu: „Fiți mândri de țara noastră”
MOLDATSA anunță zboruri speciale de calibrare a echipamentelor de navigație aeriană
Noi victime ale escrocheriilor telefonice: o femeie din capitală a rămas fără 2 milioane de lei prin înșelăciune
Trafic sporit la frontieră: Peste 70 de mii de traversări în doar 24 de ore
Experți în educație din patru țări, reuniți la Chișinău: impactul notelor asupra copiilor și modele de leadership educațional aplicate în școli din Europa, pe agendă
Corpul neînsuflețit al unui bărbat, găsit într-un râu la Ungheni: a mers la pescuit și ar fi fost luat de curenții de apă
Trafic rutier sistat duminică pe mai multe străzi din capitală. Cum va circula transportul public
AIPA a recepționat peste 500 de cereri pentru compensarea accizei la motorină
Activitatea postului Leova - Bumbăta va fi sistată temporar în urma creșterii nivelului apei râului Prut
BTA: Campionatul European de Gimnastică Ritmică 2026 se va desfășura după noile reguli, cu un număr record de participanți
Cronica ARHIVELOR // Mircea Druc, premierul care a schimbat direcția politică a RSS Moldovenești
VIDEO // Președinta Maia Sandu îndeamnă primarii și cetățenii să participe la deciziile privind Reforma administrației publice locale: „Ne dorim localități dezvoltate și încurajăm primăriile să se unească”
Republica Moldova și Ucraina reafirmă importanța cooperării regionale în formatul „Triunghiul Odesa”
De astăzi, fermierii pot depune cererile pentru compensarea pierderilor provocate de seceta din 2025
Guvernatoarea Băncii Naționale, Anca Dragu: „Economia Moldovei va continua să crească în 2026, dar inflația rămâne o provocare” majoră
Incendiu la un colegiu din capitală. Studenții și profesorii au fost evacuați
DOC // Președinta Maia Sandu a retras cetățenia pentru cinci ofițeri din cadrul așa-numitului minister al securității de stat din regiunea transnistreană
FOTO // Noaptea Europeană a Muzeelor 2026. Instituțiile culturale au fost neîncăpătoare, mii de vizitatori au descoperit arta, istoria și tradițiile
IGP a înregistrat noi cazuri de escrocherii telefonice. Victimele, prejudiciate cu peste șase milioane de lei
Turul României ajunge pe pământ basarabean: Prima etapă se va desfășura integral în Republica Moldova
Avocatul Poporului lansează o nouă ediție a Caravanei Drepturilor Omului
FOTO // Învingătorii Olimpiadei Republicane la Economie au fost premiați de MEC
Locuitorii din raioanele Dubăsari și Basarabeasca vor beneficia de consultații medicale gratuite