MMPS a lansat proiectul Fit4ESF+, destinat consolidării capacității instituționale pentru gestionarea investițiilor sociale europene
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a lansat proiectul Fit4ESF+, care va sprijini autoritățile în operaționalizarea Punctului Național de Contact pentru Fondul Social European Plus (ESF+) și componenta EaSI. Această inițiativă va contribui la dezvoltarea capacității instituționale necesare pentru gestionarea viitoarelor investiții sociale europene, prin consolidarea competențelor personalului, elaborarea procedurilor interne și fortificarea mecanismelor de coordonare, monitorizare și raportare, informează MOLDPRES.
În acest context, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a avut o întrevedere cu Hubert Knirsch, Ambasadorul Republicii Federale Germania la Chișinău, Claudia Hermes, directoarea GIZ Moldova, precum și echipa GIZ. Discuțiile au vizat îmbunătățirea cooperării bilaterale și lansarea unor noi inițiative care vor contribui la modernizarea instituțiilor din domeniul muncii și protecției sociale și la avansarea procesului de integrare europeană a țării.
Potrivit ministrei, implementarea proiectului va sprijini realizarea acțiunilor asumate de țara noastră în procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv a celor aferente Capitolului 19 „Politica socială și ocuparea forței de muncă” și Capitolului 22 „Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale”.
„Pregătim instituțiile Republicii Moldova pentru standardele Uniunii Europene și pentru gestionarea viitoarelor investiții sociale europene. Sprijinul Germaniei ne ajută să construim servicii publice mai moderne, mai eficiente și mai aproape de nevoile oamenilor”, a declarat Natalia Plugaru.
De asemenea, oficialul a transmis părții germane conceptele pentru alte două proiecte de cooperare. Posibilitatea dezvoltării unor asemenea inițiative în Republica Moldova a fost abordată preliminar în cadrul vizitei oficiale la Berlin. Ulterior, în urma mai multor etape de consultări și coordonări cu instituțiile din domeniu, propunerile au fost dezvoltate și definitivate sub forma unor concepte de proiect.
Primul proiect vizează creșterea capacităților Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă prin modernizarea serviciilor oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor, în conformitate cu standardele europene. Inițiativa prevede dezvoltarea a trei Centre de Ghidare în Carieră la Chișinău, Bălți și Cimișlia, modernizarea oficiilor teritoriale și a infrastructurii IT, crearea a cinci echipe mobile pentru comunitățile rurale și extinderea serviciilor personalizate de ocupare a forței de muncă.
Cel de-al doilea proiect are ca scop fortificarea capacității operaționale a Inspectoratului de Stat al Muncii. Acesta prevede înlocuirea treptată a până la 25 de autovehicule utilizate pentru controale în teren, dotarea instituției cu șapte sisteme profesionale de drone pentru inspectarea locurilor de muncă greu accesibile și instruirea personalului pentru utilizarea acestora. Inițiativa va contribui la sporirea eficienței controalelor și la o mai bună protecție a drepturilor și securității lucrătorilor.
În cadrul întrevederii au fost discutate și progresele înregistrate în implementarea Programului bilateral de cooperare dintre Republica Moldova și Germania. Până în prezent au fost organizate trei videoconferințe tematice dedicate recrutării forței de muncă, digitalizării serviciilor publice de ocupare și cooperării în cadrul rețelei EURES, iar o a patra reuniune, privind schimbul electronic de informații în domeniul securității sociale (EESSI), este programată pentru 30 iulie curent.
Parlamentul lansează campania „Sunt generația Moldova 35”. Cetățenii născuți în 1991, invitați să transmită mesaje despre independența țării
Studenții din Republica Moldova vor putea urma un program european de master, dezvoltat împreună cu universități din Franța, Italia și Estonia
Sesizări la Consiliul pentru Egalitate și Avocatul Poporului după declarații controversate în Parlament. Deputata Marcela Adam invocă discursul de ură
VIDEO // Alți doi membri ai grupării implicate în contrabanda cu aproape 17 kilograme de hașiș au fost deferiți justiției
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Mai multe școli din Republica Moldova vor fi renovate cu sprijinul BEI
DOC // De astăzi, intră în vigoare noile tarife pentru perfectarea permiselor de conducere
Medalie de argint pentru Republica Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Atenție, călători! Trafic sporit în postul vamal Leușeni, pe direcția de ieșire din țară
Noua lege a salarizării intră în dezbateri publice în septembrie. Guvernul promite un sistem mai echitabil de remunerare
FOTO // Incendiu la un depozit de materiale de construcție din capitală. Pompierii intervin cu efective sporite
Agenda evenimentelor joi, 30 iulie
Sistemul de pensii, în atenția Guvernului. Premierul Vasile Tofan: „Nu putem inventa bicicleta. Alte țări au rezolvat problema prin pensii acumulative”
Vreme fără precipitații și maxime de până la +33 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de joi
Premierul Vasile Tofan: „Guvernul monitorizează riscurile privind alimentarea cu apă, inclusiv a capitalei"
Proiectele strategice de infrastructură de transport vor beneficia de proceduri de autorizare mai rapide
Proiectele comune susținute de UE și PNUD apropie comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului
Facilități pentru consumatori: datele de la contoarele inteligente vor fi citite de la distanță și procesate automat
Persoanele urmărite penal vor beneficia de garanții procedurale sporite, armonizate cu standardele UE
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său irlandez, Micheál Martin
Sectorul agricol din Moldova va beneficia de un nou program de finanțare de 150 de milioane de euro
Noi reguli pentru achiziționarea manualelor școlare: selecția va fi făcută în favoarea calității, iar criteriul financiar nu va mai fi decisiv
Fostul șef al BEM, Grigore Gacikevici, condamnat la 13 ani de detenție cu executare
ARMENPRESS: Armenia extrădează un fugar căutat de Republica Moldova
Parcursul european al Republicii Moldova, discutat de Vasile Tofan cu premierul Irlandei
Președinta Maia Sandu îl va găzdui pe Prim-ministrul landului Bavaria, Markus Söder
Kievul avertizează: Dronele rusești ar putea ajunge din nou în România și Republica Moldova
Un nou contingent de pompieri moldoveni a plecat în Grecia pentru misiunea de combatere a incendiilor forestiere
CEC: Propunerile de modificare a legislației electorale din UTA Găgăuzia au fost elaborate în condiții de transparență, consultare publică și dialog instituțional
Absolvenții de gimnaziul care nu au promovat examenele vor mai avea o șansă în sesiunea suplimentară din august
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său român, Ilie Bolojan: „Ne dorim să transformăm apropierea dintre țările noastre în mai multe investiții și oportunități pentru oameni”