Numărul corturilor anticaniculă va fi extins: peste 3500 de persoane au solicitat ajutor în doar două zile
Peste 3 500 de persoane au beneficiat, în ultimele două zile, de asistență în cele 18 puncte de reabilitare anticaniculă, instalate în mai multe localități din țară. În această perioadă, salvatorii au distribuit cetățenilor 1 133 de litri de apă potabilă. Inspectoratul General pentru Situații de urgență (IGSU) a anunțat că pentru siguranța populației, numărul corturilor anticaniculă va fi extins, urmând a fi funcționale 39 de puncte de reabilitare în 30 de raioane ale țării, transmite MOLDPRES.
Potrivit IGSU, doar pe parcursul zilei de luni, 29 iunie, 2 447 de persoane s-au adresat la cele 18 puncte de reabilitare anticaniculă amenajate în municipiul Chișinău și în raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Cahul, Cimișlia, Cantemir, Căușeni, Ștefan Vodă, Hâncești, Leova și Taraclia. Persoanele au beneficiat de apă potabilă, asistență și un spațiu sigur pentru protecție împotriva temperaturilor ridicate.
Punctele de reabilitare anticaniculă vor funcționa și pe parcursul zilei de 30 iunie, pentru acordarea asistenței persoanelor aflate în aer liber în perioada caniculară. Pentru siguranța populației, vor fi instalate 39 de puncte de reabilitare în 30 de raioane ale țării.
Punctele de reabilitare anticaniculă au fost instalate începând cu 28 iunie 2026, în scopul prevenirii și diminuării riscurilor generate de temperaturile extreme. Pentru asigurarea funcționării acestora sunt antrenați 24 de angajați, cu 16 unități de tehnică.
IGSU îndeamnă populația să respecte măsurile de protecție pe timp de caniculă, să evite expunerea prelungită la soare în intervalul orelor de vârf, să consume suficiente lichide și să acorde o atenție sporită copiilor, persoanelor vârstnice și celor care suferă de afecțiuni cronice. În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
Republica Moldova se află sub Cod galben, portocaliu și roșu de caniculă, valabile până pe 1 iulie. Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime vor ajunge până la +41 de grade Celsius. Totodată, temperaturile minime nu vor coborî sub 20°C, caracteristică specifică nopților tropicale.
Parlamentul obligă furnizorul de gaze din regiunea transnistreană să creeze stocuri strategice
FOTO // Mitropolia Basarabiei a marcat 24 de ani de la recunoașterea oficială. Mitropolitul Antonie: „A fost reafirmat un adevăr istoric, canonic și spiritual”
Justiția se aliniază standardelor europene: bilanțul realizărilor pe calea aderării la UE
Un ghid nou va ajuta antreprenorii din Moldova să integreze principiile economiei verzi în afaceri
Proiectele comune susținute de UE și PNUD apropie comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului
Persoanele urmărite penal vor beneficia de garanții procedurale sporite, armonizate cu standardele UE
Noi reguli pentru achiziționarea manualelor școlare: selecția va fi făcută în favoarea calității, iar criteriul financiar nu va mai fi decisiv
Fostul șef al BEM, Grigore Gacikevici, condamnat la 13 ani de detenție cu executare
ARMENPRESS: Armenia extrădează un fugar căutat de Republica Moldova
Kievul avertizează: Dronele rusești ar putea ajunge din nou în România și Republica Moldova
Un nou contingent de pompieri moldoveni a plecat în Grecia pentru misiunea de combatere a incendiilor forestiere
Absolvenții de gimnaziul care nu au promovat examenele vor mai avea o șansă în sesiunea suplimentară din august
Reforma „Restart în educație”, aprobată de Parlament: școlile trec în subordinea MEC, prin crearea Agențiilor Teritoriale în Educație
Trei persoane au fost condamnate pentru corupere electorală într-un dosar pornit în urma unei investigații jurnalistice
Criza migranților din Ceuta: mai multe țări europene cer excluderea Spaniei din spațiul Schengen
VIDEO // Deversările din lacul Novodnistrovsk vor fi reduse în următoarele două săptămâni din cauza secetei
Energocom a emis facturile pentru consumul de gaze în luna iunie
VIDEO // Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: 85 la sută dintre primării au inițiat amalgamarea voluntară. Urmează etapa proiectelor de dezvoltare
Cod galben de pericol de incendiu în Republica Moldova până pe 7 august
VIDEO // Republica Moldova și landul Bavaria vor crea o comisie interguvernamentală pentru cooperare economică
Guvernul propune măsuri țintite pentru a opri practicile de remunerare exagerată
Doi ani de la lansarea MIA Plăți Instant: peste 31 de milioane de tranzacții procesare, cu o valoare cumulată de circa 28,5 de miliarde de lei
IGSU: Tânărul dispărut la scăldat pe plaja din orașul Vadul lui Vodă a fost găsit decedat
Președinta Maia Sandu despre amalgamarea voluntară: „Vine cu resurse importante pentru proiecte locale”
VIDEO // Premierul Vasile Tofan anunță rezultatele analizei preliminare a „salariilor nesimțite” și principalele soluții propuse de Guvern
Premierul Bavariei promite sprijin pentru Moldova pe calea europeană: „Republica Moldova trebuie să aibă un loc în Uniunea Europeană”
FOTO // Patrimoniul și tradițiile Moldovei, prin ochii elevilor Școlii de Arte Plastice din Ungheni. Peste 30 de picturi inspirate de plaiul natal, expuse la Parlament
Aproape 50.000 de migranți au intrat într-o singură zi în enclava spaniolă Ceuta. Italia evocă suspendarea Schengen cu Spania
Un bărbat a primit cinci ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, după ce ar fi promis soluții favorabile în dosare penale contra sumei de 50 mii de euro
Un tânăr a dispărut în apele Nistrului, la Vadul lui Vodă. Scafandrierii au fost solicitați pentru căutări