Polițiști moldoveni și români, antrenați într-un scenariu cu luare de ostatici
Angajații Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” din Republica Moldova și forțele speciale ale Inspectoratului de Poliție Județean Iași au participat, timp de trei zile, la o sesiune comună de instruire desfășurată la Iași, România, comunică MOLDPRES.
În cadrul exercițiului tactic, participanții au simulat o situație de criză care a presupus luarea și lipsirea de libertate a mai multor persoane. Scenariul operațional a reunit luptători ai structurilor speciale, negociatori, polițiști de frontieră, jandarmi și pompieri, implicați într-o intervenție complexă.
Exercițiul a inclus proceduri tactice de intervenție în situații cu risc sporit, tehnici de negociere și eliberare a ostaticilor, intervenții coordonate în spații aglomerate, precum și acțiuni de imobilizare și reținere a persoanelor implicate.
Potrivit organizatorilor, activitatea a avut drept scop consolidarea cooperării dintre structurile participante, perfecționarea mecanismelor comune de reacție și schimbul de experiență în gestionarea situațiilor operative complexe.
Sesiunea de instruire a fost organizată în cadrul proiectului SAFEBORDER, parte a Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de statele participante.
Casa Națională de Asigurări Sociale invită cetățenii la Ziua ușilor deschise
FOTO // Studenții de la USMF „Nicolae Testemițanu” au gestionat urgențe și cazuri clinice simulate în cadrul SimOlympic
Circa 1 500 de copii vor putea frecventa taberele cu sejur de zi organizate în școlile din capitală
Accident grav la Hâncești. Un tânăr de 21 de ani a decedat în urma impactului
Speakerul Igor Grosu, despre evoluția lui Satoshi la Eurovision: „O prestație superbă și o reprezentare demnă a țării noastre”
FOTO // Universitățile din țară și-au expus oferta educațională în cadrul unui nou târg organizat la Orhei
FOTO // Parcul din Călărași, modernizat printr-un proiect de peste 17 milioane de lei
Târg al locurilor de muncă, organizat la Chișinău. Șefa ANOFM, Raisa Dogaru: „O platformă importantă de dialog între angajatori și angajați”
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, mesaj înainte de Eurovision: „Vom demonstra că Moldova are talent, voce și oameni care știu să-și reprezinte țara cu demnitate”
VIDEO // Mesaj de susținere al președintei Maia Sandu înainte de finala Eurovision: „Moldova merită să fie auzită”
Premierul Alexandru Munteanu: „Satoshi duce în finala Eurovision energia, talentul și spiritul unei generații care crede în Republica Moldova și o face auzită în întreaga lume”
ADMITERE 2026 // Ziua Ușilor Deschise la Centrul de Excelență în Construcții: Sute de adolescenți au pășit pragul instituției pentru a descoperi profesiile viitorului
Soroca sărbătorește Ziua Europei. Orășelul European invită cetățenii să cunoască valorile și tradițiile diversității culturale ale UE
VIDEO // Doi tineri au fost reținuți pentru escrocherie. Victima, prejudiciată cu peste 1 milion de lei
INTERVIU MOLDPRES // Directoarea Lucia Țurcan: „Centrul de Excelență în Construcții se aliniază standardelor europene - proiecte ERASMUS+, tehnologii moderne și mai multă practică pentru elevi”
Germania reconfirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova
FOTO // Nisporeni – Capitala Sportului 2026: două milioane de lei investite în activități de nivel național pentru promovarea sportului
Igor Grosu, la întrevederea cu Ministrul de stat pentru Europa al Germaniei: „Susținerea voastră contează foarte mult pentru procesul nostru de aderare la UE”
FOTO // Spații publice moderne pentru locuitorii din Chișinău și Călărași. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Oamenii trebuie să simtă schimbările acolo unde trăiesc zi de zi”
Locuitorii din raioanele Criuleni și Basarabeasca vor beneficia de consultații medicale gratuite
VIDEO // O femeie fără permis de conducere și în stare avansată de ebrietate, stopată de polițiști în trafic
Ofițerii CNA au descins la Căușeni într-un dosar de corupție la examenele auto. 30 de persoane investigate
VIDEO // Arme și sute de cartușe, descoperite de polițiști în gospodăria unui bărbat din raionul Criuleni
Politico: Merkel, Stubb și Draghi, printre numele discutate pentru rolul de emisar european în negocierile privind Ucraina
REPORTAJ FOTO: China văzută de MOLDPRES // „O singură lume, o singură familie”: cum celebrează chinezii familia, femeia și coeziunea socială în era modernă
Vicepremierul Mihai Popșoi efectuează o vizită în Germania
Peste 3790 de încălcări în traficul rutier, documentate de polițiști în zilele de odihnă
Circa 19 mii de tone de benzină și motorină, importate în ultima săptămână în Republica Moldova
Ambasadorul agreat al Rusiei, convocat la MAE. Oleg Ozerov a primit o notă de protest în urma încălcării ilegale a spațiului aerian al Republicii Moldova de către un aparat de zbor
Bronz pentru Republica Moldova la Campionatul European de sambo