
Pompierii și salvatorii desfășoară în capitală aplicații de protecție civilă
Pompierii și salvatorii desfășoară astăzi în municipiul Chișinău aplicații de protecție civilă, fiind simulate acțiuni de lichidare a consecințelor unui cutremur de pământ, transmite MOLDPRES.
Scopul principal al acestor exerciții este de a exersa și consolida capacitățile de răspuns și intervenție ale organelor de conducere și forțelor protecției civile în cazul producerii unor situații excepționale.
Acțiunile vor avea loc în mai multe locații din capitală, dar și în suburbiile Chișinăului. În acest sens, la ora 08:00, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfînt nr. 83 se va desfășura prima ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale. Ulterior, participanții vor fi antrenați, conform scenariului la lichidarea consecințelor unui cutremur, în câteva locații. Astfel, la orele 8:40, în Piața Marii Adunări Naționale, a avut loc revista de front a formațiunilor protecției civile.
La orele 9:20 - 10:20, la Hotelul Național de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfînt nr. 4, au fost efectuate lucrări de salvare-deblocare. Între orele 11:00 – 11:40, la Vatra, în preajma barajului lacului Ghidighici se vor desfășura activități de prevenire și lichidare a pericolului de inundații.
Totodată, între orele 11:50 – 13:10, la Vatra în preajma căii ferate va avea loc instalarea taberi de câmp pentru adăpostirea sinistraților, iar între orele 14:00 – 14:40, pe strada Calea Basarabiei 18/1, va avea loc lichidarea consecințelor unui accident feroviar.
De asemenea, între orele 15:00 – 15:30, în satul Humulești, comuna Bubuieci, se vor desfășura acțiuni de combaterea a pestei porcine, iar între orele 16:00 – 16:30 în cadrul spitalului „Sfânta Treime” din capitală, str. Alecu Russo 11/1, va fi organizat triajul medical a sinistraților.
Aplicațiile sunt organizate în conformitate cu hotărârea de Guvern privind pregătirea în domeniul protecției civile a Republicii Moldova pentru anul 2025. Ultima aplicație de acest tip, desfășurată pe teritoriul municipiului Chișinău, a avut loc în anul 2016.
VIDEO // Patru persoane trimise în judecată în dosarul ilegalităților din pădurea Durlești
DOC Noi acțiuni pentru aprovizionarea cetățenilor cu apă potabilă de calitate. Modificările legislative, publicate în Monitorul Oficial
A fost lansat oficial concursul de design pentru Podul de Flori de la Ungheni. Câștigătorul va primi 4.000 de euro
Suedia și PNUD extind sprijinul pentru consolidarea rezilienței la schimbările climatice a comunităților din R. Moldova
DOC Dumitru Florea va ocupa funcția de director adjunct al SIS
Aproximativ 300 de copii din Republica Moldova trăiesc cu boala celiacă
Meteorologii prognozează pentru vineri ploi slabe și maxime de până la 20 grade Celsius
Procuratura Anticorupție a fost dotată cu echipamente moderne pentru măsuri speciale de investigații
România – Republica Moldova: Simpozion la Iași, la 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial
Ursula von der Leyen anunță organizarea unui Summit Republica Moldova – Uniunea Europeană, pe 4 iulie la Chișinău
Numărul votanților în Republica Moldova la alegerile prezidențiale din România a depășit cifra de 50 de mii
Patru candidați au fost desemnați pentru funcția de membru al Consiliului de administrație al „Moldelectrica”
Purtătorul de cuvânt al Guvernului îndeamnă cetățenii să participe la Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor
Maia Sandu, în discuții cu președintele Albaniei: „Țările noastre sunt unite de aceeași alegere: viitorul în Uniunea Europeană”
„În papucii lor” – flashmob de susținere a persoanelor cu HIV, organizat în capitală
Igor Grosu salută intenția României de a investi în Portul Giurgiulești: „Suntem interesați în investitori corecți, care țin la Republica Moldova”
Peste 40 de mii de moldoveni cu cetățenie română au votat la alegerile prezidențiale din România
Pompierii au lichidat incendiul de la Durlești. Flăcările au distrus circa 1500 metri pătrați din acoperișul blocului de locuit
Memorandum de colaborare între R. Moldova și Albania, semnat la Tirana. Cristina Gherasimov: Avem aceeași aspirație – să devenim state membre ale UE
Premii pentru echipa din Republica Moldova la Concursul Internațional de Științe și Inginerie Regeneron ISEF
Ucraina: Nouă morți într-un atac rus cu dronă asupra unui autobuz care transporta civili
Incendiul de la Durlești: 16 persoane au avut nevoie de intervenția ambulanței
Ziua Europeană a Muzeelor, marcată în R. Moldova. Porți deschise, expoziții nocturne și evenimente culturale în toată țara
Testele de bacalaureat vor fi evaluate de peste 550 de profesori în patru centre republicane
Meteorologii prognozează vreme instabilă în weekend, cu ploi și temperaturi în scădere