ro

 

Societate
24 Iunie, 2026 / 12:18
/ Acum 2 ore

SATUL EUROPEAN // Canalizare, drumuri și spații publice modernizate pentru locuitorii satului Taraclia

Locuitorii satului Taraclia, raionul Căușeni, vor beneficia de servicii moderne de canalizare, drumuri reabilitate, spații publice amenajate și o planificare urbanistică modernă prin proiectele implementate în cadrul programelor naționale „Satul European”, „Satul European Expres” și „Europa este aproape”, transmite MOLDPRES.

Unul dintre cele mai importante proiecte aflate în prezent în desfășurare vizează evacuarea și epurarea apelor uzate din localitate. Lucrările, începute în luna iunie, prevăd construcția a 4,17 kilometri de rețele de canalizare, inclusiv conectarea rețelelor din satul Baimaclia la stația de epurare amplasată pe teritoriul primăriei Taraclia. Totodată, în zonele unde se desfășoară intervențiile vor fi reabilitate trotuarele.

În urma realizării proiectului, 219 gospodării, cu peste 600 de locuitori, șase instituții publice și șase agenți economici vor avea posibilitatea de a se conecta la un sistem modern de canalizare.

Anterior, prin Programul Național „Satul European”, în Taraclia a fost elaborat Planul Urbanistic General de generație nouă, care va contribui la o dezvoltare mai eficientă a localității și la planificarea investițiilor viitoare.

Un alt proiect realizat prin Programul „Satul European Expres” a vizat restaurarea monumentului istoric dedicat eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Lucrările au inclus reabilitarea monumentului, amenajarea spațiului adiacent și construirea căilor pietonale de acces.

Totodată, prin Programul Guvernului „Europa este aproape”, sunt modernizate drumuri locale de pe străzile Ștefan cel Mare și Sfânt, Sfatul Țării, Prieteniei și S. Lazo. Proiectul prevede reabilitarea a circa 2,7 kilometri de drum, instalarea marcajelor rutiere și a indicatoarelor de circulație.

Potrivit primarului satului Taraclia, Vladimir Cucereavîi, aceste investiții contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor și la dezvoltarea durabilă a comunității.

„Una dintre cele mai importante intervenții vizează extinderea rețelei de canalizare, care va asigura accesul la servicii moderne pentru sute de gospodării și instituții comunitare. În același timp, reabilitarea drumurilor contribuie la creșterea siguranței și mobilității locuitorilor”, a menționat edilul.

Satul Taraclia din raionul Căușeni are aproximativ 4.000 de locuitori, dintre care peste 550 sunt copii.


 
Ultimele Știri
/ Acum 21 ore

Performanța elevilor olimpici la Limba română și Istoria românilor, premiată la Chișinău

/ Acum 22 ore

Rezultatele examenelor de bacalaureat și de absolvire a gimnaziului vor fi anunțate pe 25 iunie

/ Acum 22 ore

VIDEO // Șase primării din Hâncești au decis să se unească: Guvernul va oferi un stimulent de 41 de milioane de lei pentru dezvoltare

/ Acum 23 ore

Cronica ARHIVELOR // Declarația de Suveranitate: documentul care a deschis drumul independenței Republicii Moldova

/ Acum 23 ore

Cod galben de instabilitate atmosferică: ploi cu grindină și vijelii 

/ Acum 1 zi

CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii

/ Acum 1 zi

Medic anestezist-reanimatolog, trimis în judecată pentru malpraxis comis la Spitalul Raional Comrat

/ Acum 1 zi

Avere nejustificată de peste 970 000 de lei, descoperită la un funcționar din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune

/ Acum 1 zi

Noi oportunități de formare pentru cadrele didactice care predau limba ucraineană în școlile din Moldova

/ Acum 1 zi

Lucrările de stabilizare a unui sector de drum din Ciulucani au ajuns la un progres de 45%

/ Acum 1 zi

Lucrări de reparație în punctul de trecere Otaci. Călătorii sunt îndemnați să aleagă posturi alternative

/ Acum 1 zi

VIDEO // Autorul alertelor false cu bombă de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, arestat preventiv

/ Acum 1 zi

Atenție, șoferi! Polițiștii desfășoară operațiunea „GIROFAR”

/ Acum 1 zi

Elevii din colegii și centre de excelență susțin examenul de calificare în baza testelor unice