ro

 

Societate
14 Octombrie, 2026 / 17:31
/ 28 Februarie, 2026

Tentativă de transport ilicit de lingouri de aur, depistată la Aeroportul Internațional Chișinău

Două persoane străine au încercat să transporte ilicit mai multe lingouri de aur prin Aeroportul Internațional Chișinău, fiind identificate de polițiștii de frontieră în colaborare cu funcționarii vamali, transmite MOLDPRES.

Cazul a fost înregistrat în timpul controlului pasagerilor de pe cursa Chișinău – Istanbul (Gökçen). Echipa comună de control a observat în bagajele a doi călători obiecte cu forme dreptunghiulare identice, motiv pentru care aceștia au fost supuși unor verificări suplimentare.

În urma controlului, în bagajul unui cetățean al Iordania, în vârstă de 32 de ani, au fost descoperite două lingouri de aur, de 100 g și 20 g, care nu au fost declarate autorităților competente.

De asemenea, o pasageră, cetățeană a Turcia, în vârstă de 29 de ani, transporta trei lingouri de aur de câte 10 g fiecare, fără a le declara în cadrul controlului vamal.

Bunurile au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei de specialitate. Persoanele implicate riscă sancțiuni contravenționale conform legislației în vigoare.

Autoritățile reamintesc că respectarea regulilor de traversare a frontierei și cooperarea cu instituțiile de control contribuie la menținerea ordinii și siguranței publice.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

O femeie din Dondușeni a rămas fără 30.000 de lei după un apel al unor falși electricieni

/ Acum 1 zi

Grup criminal specializat în atacuri asupra comercianților agricoli, destructurat. Șase persoane vor ajunge pe banca acuzaților

/ Acum 1 zi

Incendiu la o pensiune turistică din Buțeni. O cabană aflată în construcție a fost distrusă

/ Acum 1 zi

Un fost inginer cadastral a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul terenurilor din Trușeni

/ Acum 1 zi

Unul din patru elevi, implicat în situații de bullying sau agresiune fizică. Autoritățile elaborează un plan de acțiuni pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de violență în școli

/ Acum 1 zi

Igor Grosu: „Tinerii trebuie să învețe în condiții moderne și să-și poată construi viitorul acasă"

/ Acum 1 zi

Judecătorul Valeriu Curicheru a promovat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere

/ Acum 1 zi

FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională

/ Acum 1 zi

Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări

/ Acum 1 zi

Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită

/ Acum 1 zi

Republica Moldova vrea să preia din experiența României în procesul de urmărire penală

/ Acum 1 zi

Mai multe oportunități pentru femei, ANPCV propune o strategie națională pentru 2027–2031