Trei vagonete au ars la Ciorescu. Incendiul ar fi pornit de la imprudența în timpul preparării bucatelor
Trei vagonete au fost distruse de flăcări într-un incendiu izbucnit în seara zilei de 7 octombrie pe teritoriul unei întreprinderi din satul Ciorescu, municipiul Chișinău. Pompierii au reușit să împiedice extinderea focului și să salveze alte două vagonete, în care erau depozitate echipamente și instrumente pentru lucrări de construcții, comunică MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incendiul a fost lichidat complet la ora 21:35. Din cele cinci vagonete aflate pe teritoriul întreprinderii, trei au fost distruse de flăcări.
Intervenția operativă a pompierilor a permis protejarea celorlalte două construcții. Una dintre acestea era destinată cazării muncitorilor și era construită din panouri sandwich, iar cealaltă era metalică și servea pentru depozitarea echipamentelor și instrumentelor necesare lucrărilor de construcții.
La momentul izbucnirii incendiului, în interiorul vagonetelor se aflau 13 persoane. Acestea s-au evacuat de sine stătător, iar în urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.
Cauza preliminară a izbucnirii incendiului a fost stabilită de specialiștii IGSU ca fiind imprudența în timpul preparării bucatelor.
Salvatorii le recomandă cetățenilor să nu lase mâncarea nesupravegheată pe foc, să verifice periodic starea aragazului și a instalațiilor de gătit și să evite utilizarea instalațiilor improvizate. În cazul producerii unei situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
CSM anunță noi reguli pentru instanțe: actele de procedură vor putea fi depuse electronic, iar ședințele vor fi și online
Un ucrainean, căutat internațional, a fost extrădat din Moldova
FOTO // Satul Sireți își invită vizitatorii la plimbare: patru trasee noi, pentru drumeții și ciclism
O femeie de 73 de ani a fost înșelată cu peste 70.000 de euro
Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Extrădarea lui Iurie Radulov din Turcia ar putea dura cel mult 30 de zile, dacă dosarul va corespunde tuturor cerințelor”
Serviciile medicale vor fi reorganizate în funcție de nivelul de complexitate. Alexandru Gasnaș: „Cartografierea va fi gata în decembrie”
FOTO // Prima platformă națională de resurse educaționale deschise, lansată în Republica Moldova
Ministrul Sănătății, despre cazul suspect de ciumă din Rusia: „Nu există risc de escaladare”
Opt pisici de rasă, în valoare de circa 100 000 de lei, depistate în timpul unui control vamal
Cronica ARHIVELOR // Viorel Mardare și spotul care a transformat fructele Moldovei într-o carte de vizită a țării
Controlul coordonat la punctul de trecere Leușeni - Albița va fi prelungit pentru un an
Autoritățile caută soluții pentru aprovizionarea cu apă pe Prut și Nistru. Gheorghe Hajder: „Stațiile de captare din țară trebuie să fie adaptate la noile realități”
Un camion a fost cuprins de flăcări la o bază de transport din Rezina
Spectacolul TNME „Greva gospodinelor” va fi prezentat la Festivalul „Constantin Tănase” din Vaslui
Alegeri în UTA Găgăuzia: 71 de candidați au fost înregistrați pentru Adunarea Populară
Trei vagonete au ars la Ciorescu. Incendiul ar fi pornit de la imprudența în timpul preparării bucatelor
Irina Florea a cucerit bronzul pentru Republica Moldova la Mondialul de sambo
VIDEO // Co-administratorul canalului „Car Vertical Moldova” și patru complici, trimiși în judecată
Republica Moldova a îndeplinit 68% dintre acțiunile asumate pentru Capitolul de negociere „Energie”
Republica Moldova a îndeplinit 68% dintre acțiunile asumate pentru Capitolul de negociere „Energie”
LIVE // Moldova Security Forum 2026 se desfășoară la Chișinău. Peste 90 de experți din 20 de țări discută despre securitatea regională
Societatea civilă este invitată la discuții despre integrarea europeană a Republicii Moldova
Volumul „Lebede negre în Marea Neagră”, lansat la Chișinău: Cât de vulnerabilă este Republica Moldova și ce poate face România
Cel puțin 30 de persoane au murit în Ucraina în urma atacurilor rusești din 7 octombrie. Printre victime, cinci copii
Dolarul se scumpește, iar euro se ieftinește. Cursul stabilit de BNM pentru joi
Percepția privind respectarea drepturilor omului în Moldova s-a îmbunătățit, arată un studiu
Agenda evenimentelor joi, 8 octombrie
Cinci vagoane pentru muncitori au fost cuprinse de flăcări la Ciorescu
Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale