Un taximetrist din Chișinău a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru trafic de copii
Un taximetrist în vârstă de 42 de ani a fost condamnat, de Judecătoria Chișinău, la 16 ani de închisoare pentru trafic de copii în privința a două adolescente de 16 ani, transmite MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în 2020, bărbatul a recrutat prima victimă după ce a fost solicitat prin apel să o preia pe aceasta și pe prietenele ei dintr-o discotecă din sectorul Botanica al Chișinăului. Condamnatul închiria apartamente pe numele său, unde aceasta presta servicii sexuale clienților. Anunțurile erau publicate pe platforma de internet „999", iar taximetristul asigura și transportul victimelor la locațiile solicitate de clienți. Ulterior, a doua adolescentă, venită pentru prima dată la Chișinău, i s-a alăturat primei victime, ajungând și ea exploatată în aceleași condiții.
Conform declarațiilor din dosarul penal, cele două adolescente proveneau din nord-estul țării și părăsiseră familiile din cauza unor neînțelegeri cu tații vitregi. Potrivit acelorași declarații, una dintre victime ar fi fost violată de tatăl vitreg la vârsta de 13 ani. Instanța a reținut că victimele dormeau uneori în mașina condamnatului, atunci când nu aveau altă alternativă - adăpostirea în scopul exploatării sexuale constituind, potrivit Codului penal, unul din elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane.
Condamnatul se victimiza în fața victimelor, pretinzând că trebuie să achite creditul pentru mașina sa, astfel încât adolescentele îi acopereau costurile de benzină și ratele creditului. Instanța a stabilit însă că automobilul nu îi aparținea condamnatului, ci companiei de taximetrie la care acesta lucra. Sentința nu este definitivă.
Potrivit Raportului anual al PCCOCS, doar în cursul anului 2025 procuratura specializată a trimis în judecată aproape 40 de dosare penale din categoria traficului de ființe umane și a infracțiunilor conexe, inclusiv cazuri de exploatare sexuală a minorilor.
Un focar de pestă porcină și trei focare de rabie, înregistrate în Republica Moldova
Moldova va introduce sistem digital de detectare a plagiatului în universități. Dan Perciun: „Toate tezele vor fi verificate prin soft antiplagiat”
Un bărbat din Chișinău a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru hărțuire sexuală și amenințări
Trei persoane au fost condamnate într-un dosar de abuz de serviciu și delapidarea averii străine
În 55 de localități ale țării va fi sărbătorit hramul. Poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Un fost executor judecătoresc implicat în licitații frauduloase a fost condamnat la patru ani de închisoare
FOTO // Republica Moldova găzduiește, în premieră, seria de evenimente „Study in Europe”
Mai mulți bani pentru sănătate: CNAM a majorat transferurile la 6,1 miliarde de lei în primele luni ale anului curent
Percheziții și rețineri la Inspecția pentru Protecția Mediului din Ocnița
Incendiu într-un apartament din capitală. Flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale
Judecătorul Petru Triboi a promovat reevaluarea externă
USMF „Nicolae Testemițanu” va organiza olimpiada universitară de simulare medicală SimOlympic
Directorul și contabilul unui ONG, suspectați de evaziune fiscală de 4 milioane de lei
Încă un procuror anticorupție a promovat evaluarea externă
Instituții mai puternice în domeniul mediului, pentru o gestionare mai bună, control mai eficient și prevenirea încălcărilor
Linia feroviară Giurgiulești–Cahul, complet funcțională. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Se discută transferul transportului de marfă de pe rutier pe calea ferată”
Germania va detașa un expert în cadrul Cabinetului viceprim-ministrului pentru integrare europeană al Republicii Moldova
Republica Moldova și Polonia vor coopera în domeniul apărării
O femeie a fost salvată dintr-o prăpastie după ce a căzut de pe o stâncă la Țîpova
VIDEO // Copiii cu dizabilități vor beneficia de o plată anuală în valoare de 3 000 de lei. Ministra Natalia Plugaru: „Este o acțiune importantă și necesară pentru mii de familii din țara noastră”
Restanțele salariale ale angajaților Î.S. „Calea Ferată din Moldova” au fost achitate integral. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Astăzi discutăm despre dezvoltarea întreprinderii”
Premierul Alexandru Munteanu a invitat cetățenii să participe la evenimentele organizate de Ziua Europei
Drumarii desfășoară lucrări de întreținere pe mai multe trasee naționale și regionale din țară
Ministerul Finanțelor are un nou secretar de stat
Pompierii au lichidat un incendiu izbucnit în subsolul unui bloc de locuit din Chișinău
Guvernatoarea BNM, la Bruxelles: „Dialogul cu UE sprijină eforturile de modernizare a sectorului financiar și de avansare pe calea integrării europene”
CNAM a investit 1,35 milioane de lei în digitalizarea serviciilor de cardiologie intervențională
Doi cetățeni străini, condamnați după ce au încercat să vândă ilegal o mașină închiriată din Chișinău
FOTO // Jurnaliști din mai multe state europene efectuează o vizită în Republica Moldova pentru a explora potențialul economic și valorile noastre culturale
MEC condamnă tentativele de distribuire în mediul online a conținutului ilegal care afectează profesorii și elevii