ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe Andrei Galbur a transmis un mesaj de solidaritate omologului rus Serghei Lavrov

11:10 | 20.12.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a adresat astăzi un mesaj omologului rus Serghei Lavrov, în legătură cu atentatul de la Ankara, în urma căruia a fost asasinat ambasadorul Federației Ruse în Republica Turcia Andrei Karlov, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

În mesajul ministrului moldovean se subliniază condamnarea fermă a acestui atac barbar împotriva unui ambasador şi se evidenţiază importanţa conjugării eforturilor comunităţii internaţionale pentru combaterea actelor teroriste şi compărerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi.

Ministrul Andrei Galbur a transmis condoleanţe familiei victimei şi şi-a exprimat solidaritatea cu poporul rus în aceste momente tragice.

(Editor A. Răileanu)

img16010110

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!