ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat va fi subordonat Guvernului

14:52 | 22.12.2016 Categorie: Politică

Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS) va fi subordonat Guvernului Republicii Moldova, potrivit unor modificări legislative publicate mîine în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.

Potrivit noilor prevederi, Prim-ministrul R. Moldova dispune acordarea protecţiei demnitarilor sau membrilor de familie ai acestora, la solicitarea scrisă a instituţiilor interesate sau din iniţiativă proprie, dacă se constată o stare de pericol sau dacă există informaţii despre organizarea de acţiuni prin care s-ar atenta la viaţa, integritatea fizică, libertatea de acţiune şi sănătatea lor.

Totodată, demnitarilor străini şi membrilor lor de familie li se asigură protecţie pe durata şederii în R. Moldova la solicitarea scrisă a instituţiilor interesate. Ulterior, directorul SPPS poate dispune acordarea protecţiei demnitarilor străini, aflaţi în vizită pe teritoriul ţării, pe o perioadă ce nu va depăşi 30 de zile calendaristice, cu informarea Prim-ministrului.

Conform documentului, Serviciul este condus de un director, numit şi eliberat din funcţie de către Guvern, la propunerea Prim-ministrului. De asemenea, lista sediilor de lucru, a reşedinţelor şi obiectelor aflate în paza Serviciului este stabilită prin hotărîre de Guvern.

Colegiul Serviciului este compus din 11 membri. Componenţa Colegiului se aprobă, la fel, prin hotărîre de Guvern.

Anterior, SPPS era subordonat Preşedintelui R. Moldova, iar dispoziţiile enumerate mai sus îi reveneau, de asemenea, şefului statului.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img16010211

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!