ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Proiectul privind trecerea la sistemul electoral uninominal a fost supus dezbaterilor publice

13:23 | 31.03.2017 Categorie: Politic

Chişinău, 31 mar. /MOLDPRES/. Proiectul de lege ce vizează modificarea Codului electoral şi trecerea la sistemul de vot uninominal al deputaţilor a fost discutat astăzi în cadrul unor dezbateri publice organizate de Parlament. La discuții au participat deputați, reprezentanți ai partidelor politice, Comisiei Electorale Centrale (CEC), Ministerului Justiției, Curții Constituționale, reprezentanți ai societății civile și experți, informează MOLDPRES.

Potrivit documentului, se propune formarea a 101 circumscripții de vot, în funcție de principiile teritorial-demografice. „Pentru diasporă va fi organizată înregistrarea prealabilă, iar circumscripțiile vor fi formate conform principiului de reprezentare proporțională. În regiunea din stînga Nistrului vor fi organizate alegeri atunci cînd autoritățile constituționale vor putea asigura organizarea unor alegeri democratice și corecte. Cetăţenii vor putea vota persoanele pe care le cunosc, fapt care va permite independenţa deputaţilor", a specificat deputatul democrat Sergiu Sîrbu.

Dacă proiectul va fi aprobat, candidații vor trebui să colecteze cel puțin o mie de semnături din circumscripția în care candidează și cazierul de integritate. Pentru accederea în Parlament este nevoie de majoritatea voturilor alegătorilor din circumscripție. „Un deputat nu va putea fi revocat din funcţie în primul sau în ultimul an de mandat pentru a exclude abuzurile. Revocarea deputatului se va face prin referendum local, iar decizia va fi luată prin acumularea a cel puţin 50% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin decît numărul de voturi acumulat de candidat", a precizat Sîrbu.

În cadrul discuţiilor, preşedintele CEC, Alina Russu, a remarcat că „modificările legislative ar urma să fie făcute cu un an înainte de scrutinul parlamentar, întrucît să se reuşească ajustarea cadrului legal, instruirea funcţionarilor şi pregătirea logisticii”.

În dezbateri, mai mulţi analişti politici s-au pronunţat pentru introducerea sistem electoral uninominal. Analistul Vitalie Andrievschi a menţionat că modificările vor schimba radical elită politică. „Există totuşi neclarităţi privind participarea cetăţenilor din stînga Nistrului, asigurarea proporţională a femeilor şi bărbaţilor în rîndul deputaţilor, votul în diasporă, accederea în Parlament a persoanelor responsabile”, a spus Andrievschi.

De cealaltă parte, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai partidelor extraparlamentare au criticat proiectul și au menționat că acesta nu va asigura independenţa deputaţilor aleşi. Totodată, aceştia au precizat că „nu contează sistemul electoral aplicat, ci procesul de desfăşurare a alegerilor, întrucît în cadrul scrutinelor anterioare s-au înregistrat un şir încălcări”.

Director executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă „ADEPT”, Igor Boţan, a spus că  în privinţa modificării sistemului electoral este necesar de organizat un referendum naţional. „Sistemul uninominal trebuie aplicat mai întîi la alegerea consilierilor locali pentru a vedea cum funcţionează, după care să trecem la nivelul naţional. De asemenea, pentru aplicarea uninominalului trebuie de soluţionat conflictul transnistrean”, a precizat Boţan.

Potrivit expertului Sergiu Tofilat, în urma introducerii sistemului uninominal „vor fi aleşi oamenii cu bani, care au interesul de a-şi proteja businessul. Retragerea mandatului, la fel, este o chestie manipulatoare. Totodată, sistemul uninominal nu va oferi o reprezentare proporţională în Parlament. Există probleme reale care trebuie rezolvate, de aceea mă pronunţ împotriva noului sistem electoral”, a subliniat Tofilat.

Analistul politic Arcadie Barbăroşie a precizat că în urma adoptării acestui sistem, problemele vor continua să rămînă. „Mă refer la finanţarea partidelor şi coruperea alegătorilor. Totodată, există riscul să dispară opoziţia parlamentară”, a opinat Barbăroşie.

La rîndul său, reprezentantului Societăţii civile, Sergiu Ungureanu, a precizat că proiectul are mai multe lacune. „Mă refer la modalitatea de formare a circumscripţiilor, reprezentarea diasporei în Parlament şi ştirbirea din democraţie, mai ales din cea a reprezentanţilor minorităţilor etnice. Cred că, trebuie să îmbunătăţim actualul sistem, după care să trecem la alte opţiuni”, a spus Ungureanu.

Proiectul de lege ce vizează modificarea Codului electoral şi trecerea la sistemul de vot uninominal al deputaţilor a fost înregistrat în Parlament la 14 martie curent. Documentul a fost inițiat de către un grup de deputaţi din majoritatea parlamentară şi transmis pentru expertizare Comisiei de la Veneția.

(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)