ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

14:36 | 26.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 iun. /MOLDPRES/. Aflat în vizită oficială la Strasbourg, Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a avut o întrevedere cu Vicepreședintele APCE, Antonio Gutierrez, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

În cadrul întîlnirii, interlocutorii au efectuat un schimb de opinii pe marginea chestiunilor actuale ce ţin de cooperarea Republicii Moldova cu APCE, inclusiv perspectivele încheierii procedurii de monitorizare a țării noastre de către APCE. 

Premierul Pavel Filip a apreciat cooperarea pe linia APCE drept un indicator în avansarea reformelor interne, motiv pentru care R. Moldova contează pe dezvoltarea acesteia în continuare. 

La rîndul său, Vicepreședintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Antonio Gutierrez a încurajat autoritățile Republicii Moldova să continue eforturile privind reformarea justiției, lupta anti-corupție și consolidarea statului de drept. 

Oficialii au discutat și despre reforma sistemului electoral. Premierul Pavel Filip a menționat că majoritatea recomandărilor Comisiei de la Veneția vor fi luate în considerare pentru a asigura respectarea normelor democratice și a preveni orice tip de abuzuri. 

Cu referire la procesul de reglementare a conflictului transnistrean au fost abordate activitățile  Sub-comisiei ad-hoc privind conflictele dintre statele membre ale CoE. Zonele care cad sub incidenţa acestui Sub-comisii sînt: regiunea transnistreană, Osetia de Sud, Abhazia, Ciprul de Nord, Crimeea şi, pe parcursul eventualelor evoluţii, estul Ucrainei.

În vederea dezvoltării şi consolidării parteneriatului constructiv între R. Moldova şi APCE în diverse domenii, interlocutorii au convenit să continue discuţiile bilaterale.

img17004901

img17004901

img17004901

img17004901

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!