ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Serviciul Fiscal de Stat a depistat noi cazuri de achitare a salariului ”în plic”

12:06 | 24.08.2017 Categorie: Economic

Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. Un agent economic verificat de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS) riscă amenzi substanțiale pentru achitarea salariului „în plic”. Circa 40 din cei 62 de angajați ai întreprinderii erau remunerați fără ca datele să fie luate în evidență contabilă, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat al SFS.

În urma controalelor inopinate, efectuate de către inspectorii fiscali la cele 21 de subdiviziuni ale contribuabilului respectiv, au fost constatate 19 cazuri de încălcare a legislației. Printre acestea se numără efectuarea încasărilor băneștii în numerar fără utilizarea mașinii de casă și de control existente, utilizarea unei mașini de casă și de control defectate și altele.

Totodată, angajații SFS au acumulat explicații de la personalul agentului economic cu referire la regimul de lucru, modalitatea de salarizare, lefurile primite. În consecință s-a constatat că 40 de angajați primesc salariul „în plic”. Serviciul Fiscal menționează că pe lângă faptul că agentului economic îi vor fi recalculate obligații fiscale aferente plăților salariale, acesta va achita și amenzi pentru abaterile fiscale depistate.

SFS anunța săptămâna trecută că, în premieră în Republica Moldova, un agent economic va plăti o amendă de 50 000 de lei pentru achitarea salariilor ”în plic”. 

Potrivit raportului general al activităților de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru”, realizate în semestrul întâi al anului curent, Serviciul Fiscal de Stat a calculat 8 milioane 883.6 mii de lei suplimentar la buget.

Potrivit unor estimări la care face referire Confederaţia Naţională a Sindicatelor, bugetul public naţional are de pierdut anual 5,6 miliarde de lei ca urmare a neimpunerii salariilor achitate „în plic”.

(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)