ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Candidatul Platformei DA Andrei Năstase a votat pentru o Moldovă de mâine din care să nu vrei să pleci

10:03 | 01.11.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. Candidatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, și-a exercitat în această dimineață dreptul la vot. El a spus că a optat pentru “o Moldovă dreaptă, educată, sănătoasă, în care să vrei să trăiești și să nu vrei să pleci”, comunică MOLDPRES.

El a mers la votare însoțit de fiică și soție. „Este o zi foarte importantă și îndemn toți cetățenii din țară și din diasporă să iasă la vot și să voteze pentru o Moldovă de mâine. O Moldovă în care copiii să se regăsească, în care cuvântul e cuvânt, onestitatea este onestitate. O Moldovă dreaptă, educată, sănătoasă, în care să vrei să trăiești și să nu vrei să pleci din cauza unor politicieni”, a opinat Năstase.

El a îndemnat cetăţenii să iasă la vot şi să raporteze orice încălcare sau abuz pe care îl depistează.

Astăzi peste 2,8 milioane de cetăţeni ai R. Moldova cu drept de vot sunt așteptați să participe, la alegerile prezidențiale. Centrele de votare sunt deschise între orele 07:00 și 21:00. În cursa pentru președinție sau înscris opt candidați: Renato Usatîi, candidatul Partidului Politic Partidul Nostru; candidatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase; candidatul Partidului Liberal Democrat, Tudor Deliu; candidatul independent Igor Dodon; candidatul Partidului Politic Șor, Violeta Ivanov; candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu; candidatul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu; candidatul Blocului Electoral UNIREA, Dorin Chirtoacă.

Pentru validarea alegerilor este nevoie de prezența la urne a cel puţin o treime din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale. 

foto: adevarul.ro

img20008636

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!