ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Membrii CEC au discutat cu reprezentanții MAEIE despre organizarea turului doi de scrutin

14:31 | 05.11.2020 Categorie: Politică

Chișinău, 5 nov. /MOLDPRES/. Membrii Comisiei Electorale Centrale au avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), în cadrul căreia a fost făcută o retrospectivă a acțiunilor de organizare a alegerilor prezidențiale și au fost identificate soluții pentru o mai bună derulare a celui de-al doilea tur de scrutin din 15 noiembrie, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor CEC, în conformitate cu prevederile legislației electorale, turul II de scrutin se organizează și se desfășoară în aceleași condiții ca și turul I de scrutin (cu aceleași consilii și birouri electorale, în baza acelorași liste electorale).

“Fiind conștienți de faptul că în turul II de scrutin ar putea să se înregistreze o prezență la urne mai înaltă în rândul diasporei decât în ziua de 1 noiembrie, CEC a decis, în ședința de ieri, să majoreze tirajul buletinelor de vot pentru unele secții de votare din afara țării, dar și completarea birourilor electorale cu noi funcționari. Totodată, după o evaluare a logisticii electorale, secțiile de votare care au înregistrat un număr mare de votanți în primul tur, vor fi dotate suplimentar cu urne și cabine de vot”, se arată în comunicatul emis de CEC.

Conform sursei citate, pentru o mai bună organizare a votării și asigurarea accesului pentru alegători, unele secții de votare își vor schimba adresa, iar deciziile luate în acest sens vor fi aduse la cunoștința publicului.

Cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova aflați peste hotare în ziua organizării turului II al alegerilor prezidențiale își vor putea exercita dreptul de vot în una din cele 139 secții de votare care vor fi deschise în străinătate.

foto: CEC

img20008765

img20008765

img20008765

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!