ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au fost finalizate lucrările de construcție-montaj a apeductului magistral Prut-Fălești

18:02 | 25.11.2020 Categorie: Regiuni

Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Lucrările de construcție-montaj a apeductului magistral Prut-Fălești, în lungime de circa 18 kilometri, au fost finalizate. O comisie din reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord şi responsabili de construcția sistemului de apeduct au evaluat astăzi lucrările şi au constatat că acestea au fost efectuate conform normelor, după care au fost semnate actele de recepție finală, transmite MOLDPRES.

Valoarea lucrărilor executate în cadrul proiectului „Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2”, implementat de ADR Nord, se cifrează la 35,15 milioane de lei, alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a subliniat importanța acestui proiect atât pentru orașul Fălești, cât și pentru localitățile din raion. „Lucrările prevăzute în devize au fost executate în volumele și termenii stabiliți în contract. Următorul obiectiv este ca apa potabilă să ajungă în casele locuitorilor orașului Fălești. Acest lucru urmează să fie realizat în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană”, a menționat directorul ADR Nord.

Prin realizarea acestui proiect de dezvoltare regională s-a urmărit crearea soluțiilor locale și regionale pe termen mediu și lung pentru asigurarea cu apă potabilă din râul Prut a locuitorilor orașului Fălești. Astfel, s-a contribuit  la dezvoltarea economică, protecția mediului și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. În perspectivă, proiectul prevede crearea condițiilor pentru conectarea la apeduct a încă 69 de localități din raionul Fălești și cinci localități din raioanele Ungheni și Glodeni.

Lucrările de construcție-montaj a vechiului sistem de alimentare cu apă din râul Prut a localităților din raionul Fălești au demarat în anul 1984. Până în prezent, în acest sistem au fost investiți peste 100 milioane de lei. Noul apeduct Prut-Fălești, reconstruit în cadrul noului proiect implementat de ADR Nord, are capacitatea să alimenteze cu apă potabilă întreg raionul Fălești.

foto: ADR Nord

img20009326

img20009326

img20009326

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!