ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

De astăzi, se modifică vârsta de pensionare pentru femei

18:26 | 01.07.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. De astăzi, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru femei este de 60 de ani și șase luni, iar stagiul complet de cotizare constituie 33 de ani și șase luni, transmite MOLDPRES.

Totodată, pentru bărbați, vârsta de pensionare rămâne neschimbată, constituind 63 ani, iar stagiul de cotizare - 34 ani, condițiile respective fiind stabilite de la 1 iulie 2019.

Conform prevederilor legii, reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut și au educat până la vârsta de opt ani cinci și mai mulți copii. Pentru acestea, vârsta de pensionare se diminuează cu trei ani și de la 1 iulie 2023 constituie 57 ani șase luni.

Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale, pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea și actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazurile în care a fost depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare este de 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.

Foto simbol

img23005264

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!