ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președinta Maia Sandu, la Forumul Tinerilor: Planul nostru este de a construi o Moldovă cu adevărat bună pentru toți tinerii, dar avem nevoie de ajutorul vostru”

18:28 | 29.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 29 iun. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Forumul Tinerilor din Moldova, care se desfășoară în municipiul Bălți. Șeful statului a îndemnat tinerii să pășească îndrăzneț spre viitor și să învețe din greșelile altora. Totodată, Sandu a menționat că guvernarea are un plan - de a construi „o Moldovă cu adevărat bună pentru toți tinerii”, însă este necesar ajutorul tinerilor, informează MOLDPRES.

În deschiderea evenimentului, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj participanților, subliniind importanța curajului, recunoștinței și muncii asidue în drumul lor spre succes.

„Nu vă voi spune banalități precum că vârsta pe care o trăiți acum este irepetabilă. Fiecare vârstă este irepetabilă. Diferența este că voi aveți în față o viață de descoperit.(...) Poate veți ajunge sus din prima, poate la mijloc vă veți opri și veți ajuta pe cineva care are nevoie, poate veți alege alt traseu... Dar mereu mergeți cu îndrăzneală și responsabilitate”, a declarat Maia Sandu.

Președinta Sandu a îndemnat tinerii să își facă un plan individual dar totodată să facă parte dintr-un plan mai mare. „Faceți-vă un plan, poate deja îl aveți... dar pe lângă planul individual alegeți să faceți parte dintr-un plan mai mare. Planul nostru este de a construi o Moldova cu adevărat bună pentru toți tinerii. Putem îndeplini acest plan, dar am nevoie de ajutorul vostru.”

Adresându-se celor peste 300 de participanți, premierul Dorin Recean a subliniat rolul esențial al tinerilor în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.  

„Trebuie să conștientizăm că viitorul Republicii Moldova depinde de noi. Suntem cu toții liberii, iar libertatea pe care o avem se manifestă prin puterea de a alege, de a lua decizii pentru țară și de a accelera schimbarea prin care trecem. Este timpul să ne implicăm și să arăta că suntem hotărâți, avem o direcție clară și știm care este viitorul pe care ni-l dorim - un viitor european pentru fiecare din noi”, a spus șeful Executivului. 

Pe parcursul forumului, tinerii participă la discuții de tip panel și workshop-uri practice, prin care sunt încurajați să se implice în formularea politicilor publice pentru a aborda provocările societății.

Cea de-a treia ediție a Forumului Tinerilor din Republica Moldova (Moldova Youth Forum) se desfășoară în perioada 29-30 iunie la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Ediția curentă a Forumului are tematica „Împuternicirea tinerilor pentru o implicare mai activă și o guvernare eficientă”.

Moldova Youth Forum își propune să ofere tinerilor o platformă de discuții privind subiectele de actualitate pentru tineri, despre strategii inovatoare de participare la programe comunitare, dar și să stimuleze dialogul între tineri și autorități. Prima ediție a Moldova Youth Forum a avut loc în 2022, la Chișinău, iar cea de-a doua ediție a avut loc în 2023, la Comrat.

 

img24004869

img24004869

img24004869

img24004869

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!