ro
Cultură
28 Aprilie, 2025 / 10:51
/ 30 Aprilie, 2015

Ansamblul de cîntece şi dansuri populare „Fluieraş” a marcat 70 de ani de la fondare

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 30 apr. /MOLDPRES/. Ansamblul de cîntece şi dansuri populare „Fluieraş” a marcat cea de-a 70-a aniversare printr-un concert festiv care a avut loc ieri la Palatul Naţional din Chişinău, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost dedicat şi conducătorului artistic al formaţiei, regretatul dirijor şi violonist Serghei Lunchevici, Artist al Poporului, care pe 29 aprilie ar fi împlinit 81 de ani.

Pe scenă au evoluat interpreţii de muzică populară Nătăliţa Munteanu, Marin Ganciu, Cornelia Ştefăneţ şi alţii. Invitatul special al spectacolului aniversar a fost cîntăreaţă din România Maria Ciobanu.

Prezentă la manifestare, ministrul Culturii Monica Babuc a adresat un mesaj de felicitare întregului colectiv, dar şi celor care au activat în acest ansamblu. Oficialul a remarcat eleganţa artistică, stilul şi maniera interpretativă a membrilor ansamblului, care au adus în faţa publicului autohton şi al celui de peste hotare mai multe creaţii din tezaurul nostru folcloric.

“Serghei Lunchevici, cel care a condus colectivul „Fluieraș” mai mult de patru decenii, a devenit simbolul lui, dar și unul din simbolurile culturii noastre naționale. Acest neasemuit lăutar se contopea cu vioara lui la fiecare interpretare a sa. Prin cultura sa rară, prin modestia care l-a definit, a lăsat un nume notoriu în cultura națională”, a remarcat Monica Babuc.  

Solicitată de MOLDPRES, interpreta Zinaida Julea, Artistă a Poporului, care s-a lansat şi a activat ani la rînd la „Fluieraş” alături de Serghei Lunchevici, a afirmat că a avut marele noroc să cînte în această orchestră.

„Îi păstrez luminoasa amintire marelui Serghei Lunchevici, care m-a descoperit la frageda vîrstă de 16 ani, invitîndu-mă să cînt alături de el în orchestră. Acolo am avut norocul să mă afirm şi să colind cu „Fluieraşul” lumea întreagă. „Fluieraşul” a fost cea mai mare şcoală pentru mine”, a menţionat Zinaida Julea.

Ansamblul de cîntece şi dansuri populare „Fluieraş” a fost înfiinţat în anul 1945 la Filarmonica Naţională. Primul dirijor al orchestrei a fost Constantin Tîrţău. Apoi conducerea colectivului a fost preluată de maestrul Serghei  Lunchevici. Din 1995 dirijor al orchestrei a fost Serghei Ciuhrii, iar în prezent este condusă de Edgar şi Marcel Ştefăneţ.

Solişti vocali ai orchestrei au fost interpreţii Nicolae Sulac, Maria Bieşu, Tamara Ciobanu, Gheorghe Eşanu, Nina Crulicovschi, Eudochia Lica, Olga Ciolacu, Mihai Matieşu, Anatol Latîşev ş.a. Ansamblul de cîntece şi dansuri populare „Fluieraş” a efectuat turnee artistice în toate republicile ex-sovietice, în Germania, Austria, Franţa, Italia, România, Polonia, Cehia, Canada, India, Maroc, Finlanda, Turcia, China, Brazilia, Mexic.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)