ro

 

Cultură
15 Octombrie, 2026 / 14:22
/ Acum 1 oră

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica din Piatra, între istorie și renaștere: mormintele familiei Lazo și icoanele salvate în perioada sovietică

Doina Pozdirca
Reporter

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Piatra, raionul Orhei, păstrează urmele unei istorii de peste două secole, legate de familii care au marcat trecutul localității și de preoții care au slujit aici. În curtea lăcașului se află mormintele lui Ioan și Matilda Lazo, dar și cel al părintelui Serafim Dabija, unchiul scriitorului Nicolae Dabija. Parohul Constantin Pitușcan spune că biserica, redeschisă în 1989, continuă să fie îngrijită cu sprijinul comunității, iar printre planurile sale se numără realizarea unui iconostas autentic, lucrat manual, relatează MOLDPRES.
Biserica a fost construită inițial din lemn, în 1774, prin contribuția proprietarului Ioan Lazo. În 1885, lăcașul a fost reconstruit din piatră, cu sprijinul enoriașilor. În perioada sovietică, între 1949 și 1990, localitatea a purtat numele Lazo.

Istoria bisericii se regăsește și în crucile vechi din cimitir. Una dintre ele amintește de părintele Serafim Dabija, care a slujit în sat până la închiderea bisericii, în jurul anului 1960. Deși preotul nu este înmormântat aici, crucea sa a fost păstrată în semn de amintire.

„A investit foarte mult în acest loc, iar investiția preotului este dragostea. A lucrat mult cu oamenii, iar bătrânii care își mai amintesc de el îl evocă drept un preot râvnitor, care a fost alături de ei”, povestește parohul Constantin Pitușcan.


O altă mărturie a perioadei în care biserica a fost închisă sunt icoanele păstrate de credincioși în propriile case. Printre acestea se numără icoana Maicii Domnului și cea a Mântuitorului Iisus Hristos, readuse ulterior în lăcaș. Majoritatea icoanelor din interior sunt noi, explică preotul.
Biserica a fost redeschisă în 1989, după o perioadă în care clădirea și interiorul au avut de suferit. Când a venit să slujească aici, în 2020, părintele Constantin Pitușcan a găsit pereții vopsiți în două culori. Împreună cu enoriașii, a decis să uniformizeze aspectul interiorului, iar lucrările de amenajare au continuat treptat.

Preotul își dorește ca viitorul iconostas să păstreze specificul unui obiect realizat cu grijă și măiestrie, nu să fie un produs modern, executat mecanic.

„Aș opta pentru un iconostas din piatră sau din lemn, dar nu vreau ceva realizat cu aparatură CNC, ultramodern. Vreau ceva lucrat manual, ceva care să aibă valoare și să ne ducă înapoi în timp, să fie autentic. De aceea, nu ne grăbim”, afirmă parohul.


Viața bisericii se desfășoară și prin activitățile dedicate copiilor. Pe lângă slujirea la altar, Constantin Pitușcan predă religia la școala din sat și spune că cei mici au început să se apropie tot mai mult de biserică.

„Dacă veniți aici la o vecernie, la slujba de seară, veți vedea că sunt mai mulți copii decât adulți. Au prins drag de biserică. Avem deja o generație care a plecat și sunt tineri credincioși care merg la biserică. Acum avem o generație mai mică, din clasele a IV-a, a V-a și a VI-a”, relatează preotul.

Biserica din Piatra poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și rămâne un loc de rugăciune și de întâlnire pentru comunitate. Păstrarea patrimoniului lăcașului și apropierea tinerilor de viața bisericească sunt două dintre preocupările parohului, care își dorește ca istoria și tradițiile locului să fie transmise generațiilor viitoare.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Piatra este inclusă în traseul turistic „Drumul Conacelor”, lansat în raionul Orhei. Cu o lungime de 24 de kilometri, traseul unește șase localități: Pohorniceni, Piatra, Jeloboc, Furceni, Brănești și Ivancea. Itinerarul, destinat drumețiilor și ciclismului, include obiective naturale și istorice, precum Stânca Mîgla, Belvederea Furceni, izvorul Jeloboc, Conacul Familiei Lazo din Piatra și Conacul cu Parc Balioz din Ivancea.

Orhei

 
Ultimele Știri
/ 06 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Maria Drăgan, omagiată la Nisporeni prin cântec și un festival național de folclor

/ 06 Octombrie, 2026

Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație

/ 05 Octombrie, 2026

Festivalul „Andrei Vartic”, la a doua ediție: 15 spectacole din șapte țări, la Chișinău

/ 05 Octombrie, 2026

FOTO // Șapte persoane au fost selectate pentru Premiul Național 2026

/ 04 Octombrie, 2026

Republica Moldova, promovată în China ca destinație turistică. Ambasadoarea Zhihua Dong: „Ne dorim ca tot mai mulți chinezi să cunoască și să îndrăgească Moldova”

/ 04 Octombrie, 2026

„Nunta lui Figaro”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”

/ 02 Octombrie, 2026

FOTO // Alte șapte muzee din Republica Moldova vor fi digitalizate în cadrul programului „Muzee de la sat”

/ 02 Octombrie, 2026

VIDEO // Artiștii pot folosi spațiile din clădirea „Universul” la tarife reduse

/ 01 Octombrie, 2026

FOTO // Teatre din Moldova și Azerbaidjan vor dezvolta proiecte artistice comune în baza unui Memorandum

/ 01 Octombrie, 2026

Spectacolul „Chirița în concert la Chișinău” va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad

/ 01 Octombrie, 2026

FOTO // Festivalul Internațional de muzică clasică „CRESCENDO” și-a deschis cea de-a XIV-a ediție la Cahul

/ 01 Octombrie, 2026

FOTO // „Drumul Conacelor” - un nou traseu turistic de 24 de kilometri, lansat în raionul Orhei