FOTO // Expoziția „Răni și lumină” semnată de artista plastică Galina Vieru, vernisată la Biblioteca „B. P. Hasdeu”
Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” a găzduit expoziția „Răni și lumină”, semnată de artista plastică Galina Vieru. Evenimentul reunește 24 de portrete inspirate din poveștile soldaților aflați pe câmpul de luptă în Ucraina și aduce în prim-plan dimensiunea umană a războiului, relatează MOLDPRES.
Artista a declarat pentru MOLDPRES că pregătirea expoziției a durat patru luni și că speră să fi reușit să transmită publicului mesajul esențial al lucrărilor sale.
„Prin expoziția „Răni și lumină” vreau să vorbesc, în primul rând, despre simpla și necesara umanitate, care, din păcate, se estompează pe fundalul secolului XXI. Îmi propun să trezesc emoția empatiei, a dragostei de semeni și a susținerii reciproce între noi, dar mai ales pentru cei care luptă pe frontul din Ucraina. De aici, din confortul nostru, este greu de înțeles prin ce trec vecinii noștri, iar prin acest demers artistic vreau să accentuez traumele și tragediile prin care trec, dar și lupta lor acerbă pentru pace. Realizarea expoziției a fost un proces foarte tensionat în interiorul meu, deoarece este o tematică profund traumatizantă pentru un artist. Am pictat nu doar din prisma creatorului, ci și din cea a unei mame de băieți și a unei soții. A fost o perioadă intensă, în care am trăit și am trecut prin mine toate aceste sentimente. Cred că artistul trebuie să fie vocal într-o perioadă de conflict și criză umanitară și să transmită prin artă mesaje subtile pe care uneori alegem să nu le vedem din alte surse de informare. Consider că artistul are unul dintre cele mai importante roluri într-o societate, deoarece cultura ne definește ca oameni”, a declarat pictorița.
La vernisaj a fost prezent și criticul de artă Tudor Stăvilă, care a apreciat demersul artistic și curajul autoarei.„Expoziția mi-a lăsat o impresie foarte bună, în special datorită creației pictoriței, pe care o cunosc bine și care a participat la numeroase expoziții internaționale. Aceste lucrări reprezintă un gest de solidaritate cu Ucraina și cu poporul ucrainean. Multe dintre acuarelele expuse transmit un mesaj clar de sprijin pentru Ucraina și reflectă solidaritatea Republicii Moldova. Cred că arta poate contribui la conștientizarea dramei războiului și, din acest motiv, ea trebuie promovată nu doar în biblioteci, ci și în saloane de artă și în muzee”, a declarat criticul pentru agenție.
Pentru acest proiect expozițional, revista Timpul de România, ediția din Republica Moldova, i-a oferit Premiul pentru Curaj autoarei Galina Vieru.„Expozițiile care le vedeam până acum, erau lucrări ale fericirii, ale nostalgiei și, dintr-o dată, apare un alt spectru, culorile au rămas aceleași însă sensul s-a schimbat. Artista a combinat acest albastru al cerului cu galbenul, culori care sugerează Ucraina, cu tot cu suferințele ei”, a menționat directoarea executivă a publicației, Maria Ivanov.
La eveniment au participat reprezentanți ai Ambasadelor Ucrainei, României și Azerbaidjanului. Ministrul-consilier în cadrul Ambasada României în Republica Moldova, Marc Emilian Morar, a evidențiat una dintre lucrările Galinei Vieru.
„Vedem silueta unui soldat, el este țintă, însă în realitate, dincolo de această țintă este copilul lui, familia lui, umanitatea lui”, a specificat Marc Emilian Morar.
Galina Vieru este o artistă plastică cunoscută în Republica Moldova pentru ciclurile sale de pictură. Opera sa se remarcă prin utilizarea culorilor simbolice și prin explorarea temelor legate de memorie, identitate și experiența umană, fiind apreciată atât pe plan național, cât și în cadrul expozițiilor internaționale.
Republica Moldova participă la TTR 2026, cel mai mare târg de turism din România
Bibliotecarii și scriitorii s-au reunit la Biblioteca Națională de Ziua Națională a Lecturii
Republica Moldova va prelua bunele practici ale României în domeniul patrimoniului cultural
Festivalul Primăverii, sărbătorit la Chișinău. Spectacol chinezesc pe scena Teatrului „Mihai Eminescu”, dedicat Anului Calului de Foc
115 ani de la nașterea lui Liviu Deleanu: Muzeul Literaturii Române găzduiește o expoziție dedicată poetului
Cooperare culturală extinsă între Chișinău și București
VIDEO // Premiera spectacolului „Noaptea scrisă cu roșu” în regia Luminiței Tâcu: o incursiune într-un capitol uitat din Chișinăul sovietic
Aplauze în Parlament pentru Grigore Vieru. Igor Grosu: „Un reper al culturii și identității naționale”
Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit cu „emoție și recunoștință” titlul onorific „Doctor Honoris Causa” al USM
Primăvara începe cu Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor”. Cea de-a 60-a ediție va aduce concerte, operă, balet și premiere muzicale
BTA: Manuscris bisericesc de valoare istorică donat Consulatului Bulgar din Edinburgh va fi restituit Bulgariei
Moldova pe harta turismului religios european. Traseul bisericilor de lemn
Festivalul Primăverii va fi marcat la Chișinău printr-un spectacol. Pe scena Teatrului Național vor evolua artiști din China
În sudul țării ar putea fi deschis un post de radio în limba bulgară. Ministrul Cristian Jardan: „Comunitatea bulgară își va putea păstra identitatea și tradițiile, în spiritul normelor europene”
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la raport în Parlament: „După ani la rând în care sistemul energetic a fost fragil, dependent și vulnerabil de șantaj politic, am ajuns într-o etapă de maturitate”
FOTO // Expoziția „Răni și lumină” semnată de artista plastică Galina Vieru, vernisată la Biblioteca „B. P. Hasdeu”
Primari din Moldova, implicați direct în procesul de aderare la UE: start pentru Rețeaua Ambasadorilor Locali
VIDEO // Proiecte majore de alimentare cu apă și sanitație, evaluate de vicepremierul Vladimir Bolea la Glodeni
Procurorul Vasile Plevan va fi reevaluat: CSP a respins raportul negativ al Comisiei Vetting
Speakerul Igor Grosu, despre Dmitri Constantinov: „A ales să fugă în regiunea transnistreană și să invoce faptul că are o vârstă înaintată, ceea ce nu este un argument”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Japoniei, Kazuyuki Takeuchi
Rusia a amendat Google cu 1,2 cvintilioane de euro
ANSP confirmă apariția unui caz de import de variola maimuței: persoana infectată se află sub supraveghere medicală
De la hârtie la digital: Republica Moldova construiește un stat automatizat interoperabil cu UE
Mandatul de arest pe numele lui Vladimir Plahotniuc a fost prelungit cu încă 30 de zile
INTERVIU MOLDPRES // Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca: „Dacă cineva îți răstoarnă istoria și identitatea națională, înseamnă că nu ai suficiente cunoștințe”
Investitorii pot depune dosarele la licitația pentru construcția centralelor eoliene mari, cu sisteme de stocare incluse
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu 16 primari ai suburbiilor municipiului Chișinău: „Fiecare leu public trebuie transformat în rezultate vizibile pentru oameni”
Peste 185 de milioane de lei, alocați în ultimii ani de Guvern pentru proiecte în suburbiile capitalei. Premierul Alexandru Munteanu: „Avem o responsabilitate comună: să gestionăm eficient banul public”
Energia electrică provenită din sistemele de stocare, reflectată în premieră în bilanțul energetic al țării


