Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Japoniei, Kazuyuki Takeuchi
Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu noul Ambasador al Japoniei acreditat în Republica Moldova, Kazuyuki Takeuchi, căruia i-a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul preluării mandatului. Oficialii au remarcat relațiile de prietenie dintre țările noastre și au discutat despre oportunitățile de extindere a cooperării moldo-nipone.
La fel, în cadrul întrevederii, șeful Executivului a apreciat faptul că Japonia este un partener important al Republicii Moldova, care oferă sprijin constant pentru dezvoltarea țării noastre, prin proiecte de modernizare a sectorului medical, educației, agriculturii, infrastructurii, sectorului energetic, de consolidare a capacităților instituționale etc.
La rândul său, diplomatul a precizat că Japonia va continua să susțină dezvoltarea economică a țării noastre, subliniind interesul companiilor nipone de a investi în Republica Moldova.
De asemenea, au fost menționate beneficiile participării Republicii Moldova la Expoziția Mondială de la Osaka de anul trecut și discutate noi posibilități de promovare a țării noastre.
Anul trecut, volumul comerțului bilateral moldo-japonez a constituit peste 117 milioane de dolari, cu 14% în creștere față de 2024.
Cancelaria de Stat a lansat procesul de elaborare a noului Plan de acțiuni pentru guvernare deschisă
Posibilitățile de extindere a investițiilor letone în Republica Moldova, discutate la Guvern
Raportul Fondului Rutier – examinat la ședința Consiliului Fondului Rutier, prezidată de Prim-ministrul Alexandru Munteanu
CNAS marchează 25 de ani de activitate. Premierul Alexandru Munteanu: „Un sistem social puternic se construiește împreună – prin muncă, solidaritate și responsabilitate civică”
Investiții în infrastructură și educație: prioritățile discutate la Șoldănești de Președintele Parlamentului
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la 37 de ani de la încheierea războiului din Afganistan: „Pacea este condiția de bază pentru viață, libertate și progres”
Președinta Maia Sandu la Conferința de Securitate de la München: „O Moldovă mai puternică în interiorul Uniunii Europene înseamnă o Europă mai puternică și mai sigură”
Președinta Maia Sandu, discuții la München pentru consolidarea securității și sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova
Reforma APL: Deja în șapte raioane, Guvernul a organizat consultări publice cu cetățenii și aleșii locali
Experții pentru ocrotirea mediului s-au întrunit în prima ședință de lucru din acest an
Premierul Alexandru Munteanu, la expoziția „Fabricat în Moldova”: „Prin fiecare produs autohton pe care îl cumpărăm, susținem economia națională”
Aproape 14 mii de locuitori din regiunea transnistreană sunt angajați oficial în câmpul muncii pe malul drept al Nistrului
34 de proiecte de dezvoltare durabilă au fost implementate în anul 2025 prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării
Autorizat de Comisia Europeană: Carnea proaspătă și produsele din carne de pasăre pot fi exportate în UE de pe întreg teritoriul Republicii Moldova
FOTO // Expoziția „Răni și lumină” semnată de artista plastică Galina Vieru, vernisată la Biblioteca „B. P. Hasdeu”
Primari din Moldova, implicați direct în procesul de aderare la UE: start pentru Rețeaua Ambasadorilor Locali
VIDEO // Proiecte majore de alimentare cu apă și sanitație, evaluate de vicepremierul Vladimir Bolea la Glodeni
Procurorul Vasile Plevan va fi reevaluat: CSP a respins raportul negativ al Comisiei Vetting
Speakerul Igor Grosu, despre Dmitri Constantinov: „A ales să fugă în regiunea transnistreană și să invoce faptul că are o vârstă înaintată, ceea ce nu este un argument”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Japoniei, Kazuyuki Takeuchi
Rusia a amendat Google cu 1,2 cvintilioane de euro
ANSP confirmă apariția unui caz de import de variola maimuței: persoana infectată se află sub supraveghere medicală
De la hârtie la digital: Republica Moldova construiește un stat automatizat interoperabil cu UE
Mandatul de arest pe numele lui Vladimir Plahotniuc a fost prelungit cu încă 30 de zile
INTERVIU MOLDPRES // Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca: „Dacă cineva îți răstoarnă istoria și identitatea națională, înseamnă că nu ai suficiente cunoștințe”
Investitorii pot depune dosarele la licitația pentru construcția centralelor eoliene mari, cu sisteme de stocare incluse
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu 16 primari ai suburbiilor municipiului Chișinău: „Fiecare leu public trebuie transformat în rezultate vizibile pentru oameni”
Peste 185 de milioane de lei, alocați în ultimii ani de Guvern pentru proiecte în suburbiile capitalei. Premierul Alexandru Munteanu: „Avem o responsabilitate comună: să gestionăm eficient banul public”
Energia electrică provenită din sistemele de stocare, reflectată în premieră în bilanțul energetic al țării
Fratele regelui Charles al III-lea a fost arestat