ro

 

Cultură
22 Septembrie, 2026 / 13:29
/ Acum 1 oră

FOTO // Turiștii pot descoperi specificul arhitectural al Orheiului Vechi prin intermediul unui nou ghid

Turiștii pot descoperi specificul arhitectural al localităților din zona Orheiului Vechi și Bazinului Răutului Inferior prin intermediul unui nou ghid de arhitectură, prezentat de Ministerul Culturii. Documentul oferă informații despre particularitățile construcțiilor tradiționale, materiale și soluții de intervenție, precum și exemple vizuale din localitățile incluse în acest areal, informează MOLDPRES.

„Ghidul de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi și Bazinul Răutului Inferior” a fost elaborat de Institutul Patrimoniului Cultural, cu sprijinul Ministerului Culturii și finanțarea Fundației pentru dezvoltarea și susținerea inițiativelor sociale ALT.

Lucrarea cuprinde localitățile Trebujeni, Butuceni și Morovaia, aflate în cadrul Rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi”, precum și Brănești, Furceni și Mașcăuți, din zona de protecție. În ghid sunt incluse și localități învecinate cu un specific identitar similar: Păhărniceni, Piatra, Jeloboc, Ivancea, Bălășești, Răculești, Jevreni și Ustia.

Materialul conține fotografii comparative, scheme și exemple care permit identificarea elementelor arhitecturale specifice zonei. Sunt prezentate recomandări privind utilizarea unor materiale tradiționale precum piatra, lemnul și lutul, dar și soluții pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor.

Potrivit autorilor, unul dintre obiectivele documentului este prevenirea alterării arhitecturii vernaculare prin construcții sau intervenții care imită în mod necorespunzător stilul tradițional. Ghidul se adresează atât locuitorilor și agenților economici, cât și autorităților, arhitecților, proiectanților, constructorilor și meșterilor.

Documentul atrage atenția și asupra obligațiilor legale privind protejarea patrimoniului. Intervențiile neautorizate care duc la degradarea sau distrugerea patrimoniului pot atrage răspundere contravențională sau penală, în conformitate cu legislația privind ocrotirea monumentelor și protejarea patrimoniului arheologic.

Ghidul a fost realizat sub coordonarea dr. Ion Ursu, cu participarea consultantului științific Sergius Ciocanu și a echipei formate din dr. Vitalie Malcoci și arhitectul Constantin Andrușceac.


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Republica Moldova, Ucraina și România pregătesc nominalizarea comună pentru UNESCO a complexului cultural „Precucuteni–Ariuşd–Cucuteni–Trypillia”

/ Acum 7 zile

Moldova–Ucraina: Noi proiecte culturale, discutate de Dan Suruceanu și Paun Rohovei. Ce spectacole vor fi prezentate publicului

/ Acum 7 zile

FOTO // Expoziție dedicată lui Michael Davitt și dezbatere despre Dracula, proiecte culturale discutate la Biblioteca Națională cu ambasadorul Irlandei

/ Acum 7 zile

Simpozion dedicat savantului Nicolae Donici, organizat la Dubăsarii Vechi

/ Acum 7 zile

FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Muzeul din Slobozia Mare adună sub același acoperiș poveștile și tradițiile satului

/ Acum 7 zile

FOTO // Diversitatea etnică și tradițiile culturale, puse în valoare la Festivalul Etniilor de la Călărași

/ 14 Septembrie, 2026

Peste 500 de artiști din Republica Moldova au participat la Gala Festivalului „Te cânt, Patrie și Neam”

/ 13 Septembrie, 2026

Misterul din spatele romanului „Temă pentru acasă” de Nicolae Dabija. Destăinuirile muzeografei de la Țipova

/ 13 Septembrie, 2026

„Otello” de Giuseppe Verdi, pe scena de la Chișinău. Spectacolul va reuni artiști din mai multe țări

/ 12 Septembrie, 2026

FOTO, VIDEO // Peste 500 de artiști, la Gala „Te cânt, Patrie și Neam”. Speakerul Igor Grosu: „Sper să devină o frumoasă tradiție a Parlamentului”

/ 12 Septembrie, 2026

Gala Festivalului „Te cânt, Patrie și Neam” va reuni 500 de artiști în scuarul Parlamentului. Din cauza prognozei meteo, concertul va începe la ora 16:00

/ 11 Septembrie, 2026

FOTO // „Muzee de la Sat”, proiect transnațional lansat în Republica Moldova. Cinci muzee rurale au intrat în circuitul digital

/ 10 Septembrie, 2026

Arta decorativă contemporană, la Chișinău: Peste 70 de artiști participă la Bienala Internațională

/ 10 Septembrie, 2026

Expoziție dedicată lui Gheorghe Cincilei, la Muzeul Național al Literaturii Române