ro
Economie
17 Iunie, 2025 / 02:24
/ Acum 16 ore

Cetățenii, îndemnați să achite impozitele pe bunurile imobiliare și cel funciar până pe 30 iunie, pentru a evita penalitățile

Serviciul Fiscal de Stat amintește că pe 30 iunie expiră termenul de achitare a impozitelor pe bunurile imobiliare și cel funciar pentru anul 2025. După data-limită vor fi calculate penalități în mărime de 0,0247% pentru fiecare zi de întârziere,  informează MOLDPRES. 

SFS precizează că valoarea impozitelor menționate este calculată anual pentru bunurile existente sau dobândite până la data de 31 martie 2025, inclusiv, iar avizele de plată sunt expediate de serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor.

Totodată, deținătorii de semnătură electronică pot genera pentru perioada fiscală aferentă anului 2025, avizele de plată a impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar de sine stătător, prin intermediul serviciului „Vizualizarea impozitului în baza fișei imobilului”, care poate fi accesat pe pagina-web a SFS – www.sfs.md, rubrica Servicii, compartimentul Persoane fizice.

Achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar poate fi efectuată on-line, prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice MPay.

Pentru achitarea în numerar, contribuabilii se pot adresa la ghișeele băncilor și oficiilor Î.S. “Poșta Moldovei”.

De asemenea, contribuabilii care dispun de sume achitate în plus la buget, pot solicita compensarea obligației fiscale aferente impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar. Cererile pot fi depuse la Direcția deservire fiscală în a cărei rază se deservesc sau electronic, prin intermediul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” de pe pagina-web www.sfs.md, accesând serviciul „e-Cerere”.

Pentru informații suplimentare cetățenii sunt îndemnați să contacteze Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de stat la numărul 0 8000 1525 (apel gratuit), precum și consultarea Bazei generalizate a practicii fiscale.