Contoare inteligente pentru 100 de mii de gospodării: tarife flexibile și consum optimizat
Circa 100 de mii de consumatori din Republica Moldova vor beneficia de contoare inteligente de energie electrică, care permit optimizarea consumului, reducerea risipei și tarife flexibile. Acestea sunt instalate prin intermediul unui proiect-pilot, finanţat de Guvernul Italiei şi implementat de PNUD Moldova, transmite MOLDPRES.
Gospodăriile care vor avea contoare inteligente vor putea vizualiza consumul orar, zilnic și lunar prin grafice, estima factura, primi notificări privind consumul excesiv și aplica tarife diferențiate. Astfel, prin utilizarea aparatelor electrocasnice în orele cu tarife mai mici, cum ar fi noaptea, consumatorii vor putea reduce factura.
În acest context, secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, a efectuat o vizită la o companie care a devenit unul dintre liderii regionali în dezvoltarea și implementarea soluțiilor inteligente de contorizare a energiei electrice și a apei. Oficialul a declarat că digitalizarea și contorizarea inteligentă sunt esențiale pentru un sector energetic modern, eficient și sustenabil.
„Dialogul direct cu producătorii ne ajută să înțelegem mai bine capacitățile industriei locale și direcțiile de dezvoltare ale acestui domeniu strategic”, a afirmat Carolina Novac.
Vizita a avut loc în contextul continuării eforturilor de promovare a digitalizării și eficientizării sectorului electroenergetic, în condițiile provocărilor actuale din sectorul energetic, unde contorizarea inteligentă și optimizarea consumurilor reprezintă priorități strategice.
La începutul anului trecut, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat o decizie potrivit căreia companiile și consumatorii casnici care au contoare inteligente vor plăti tarife diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum.
Daniel Vodă: „Pentru Republica Moldova, armistițiul în Orientul Mijlociu creează o fereastră utilă de acțiune”
ODA lansează apelurile pentru accesarea granturilor. Antreprenorii pot depune dosarele pentru finanțare nerambursabilă
Curs valutar anunțat de BNM: euro și dolarul se ieftinesc
Temperaturile de minus 3 grade pun în pericol livezile și culturile legumicole din Moldova. Recomandările Ministerului Agriculturii
Peste 9,6 miliarde de lei, acumulate de Vamă la buget în primele trei luni din anul curent
FOTO // Investiții în dezvoltarea industriei vitivinicole: o vestită companie locală își extinde podgoriile prin plantarea a 50 de hectare de viță-de-vie
Un bloc locativ din Bălți este reabilitat energetic: investiții de 5,8 milioane de lei pentru confort termic sporit și facturi mai mici la energie
FOTO // O familie din Sângerei și-a redus în jumătate cheltuielile pentru încălzire prin lucrări de eficientizare energetică a locuinței
Regim special de activitate al Direcțiilor deservire fiscală în perioada depunerii Declarațiilor privind impozitul pe venit
Fiscul a acumulat 1,5 miliarde de lei la buget timp de o săptămână
Creștere constantă a numărului de pasageri pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău: cele mai populare destinații ale lunii martie
Circa 500 de familii au procurat electrocasnice moderne în noua ediție a Programului EcoVoucher
Peste 1200 tone de benzină și motorină, importate luni în Republica Moldova
Leul își continuă aprecierea față de euro și dolar
Legislativul a aprobat o nouă lege privind protecția topografiilor semiconductoare
Platformă digitală interactivă pentru monitorizarea sectorului energiei regenerabile, lansată de CNED
FOTO // Președinta Maia Sandu, întâlnire cu moldovenii din Irlanda: „Sunt cei mai buni ambasadori ai țării noastre”
Minut de reculegere în Parlamentul R. Moldova în memoria lui Mircea Lucescu
CNAM a alocat peste 8,5 miliarde de lei pentru serviciile medicale în spitale
Speakerul Parlamentului, urări de Paște pentru moldovenii de pretutindeni: „Paștele ne unește, oriunde ne-am afla”
FOTO // Tradiții și obiceiuri de Joia Mare. Gospodinele coc pasca și cozonacul
Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor din 7 aprilie 2009
Contoare inteligente pentru 100 de mii de gospodării: tarife flexibile și consum optimizat
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: Republica Moldova adoptă standarde europene pentru întreaga rețea națională de transport
Prețurile la petrol au crescut, după ce Iranul a acuzat SUA că au încălcat armistițiul
Mihai Popșoi: „Republica Moldova pregătește dosarul prin care va solicita despăgubiri de la Federația Rusă pentru daunele aduse infrastructurii energetice și poluarea râului Nistru”
Dolarul se ieftinește cu 23 de bani
Donald Trump ia în calcul să sancționeze unele state membre ale NATO
BTA: Aproape 6,8 milioane de euro, alocate pentru organizarea votului în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria
Agenda evenimentelor, joi, 9 aprilie