ro
Economie
19 Aprilie, 2025 / 22:02
/ 10 Februarie, 2025

Tiraspolul a refuzat ajutorul UE. Premierul Dorin Recean a explicat cum vor fi livrate gazele în regiunea transnistreană

Premierul Dorin Recean a anunțat astăzi că Tiraspolul a refuzat oferta de ajutor din partea Uniunii Europene în valoare de 60 de milioane de euro. Șeful Guvernului a explicat în ce condiții va ajunge gazul în continuare în regiunea transnistreană, dând asigurări că autoritățile de la Chișinău nu vor bloca livrarea gazului și nu vor lăsa oamenii de pe malul stâng să înghețe, transmite MOLDPRES.

Dorin Recean a afirmat că pe termen mediu, oferta UE de 60 de milioane de euro era o soluție care să dezlege regiunea transnistreană de șantajul și instabilitatea energetică, însă aceasta a fost refuzată.

„Tiraspolul a refuzat această soluție. Rusia nu le permite să accepte ajutorul european, din frica de a pierde controlul asupra regiunii. Condiția de bază refuzată de Tiraspol a fost creșterea treptată a tarifelor pentru consumatori. Prin urmare, nu pot primi bani din ajutorul european de 60 de milioane de euro.  Soluția pe care a ales-o regimul de la Tiraspol înseamnă că locuitorii regiunii transnistrene vor continua să trăiască într-o stare de imprevizibilitate și îngrijorare cu privire la furnizarea gazului. Este o soluție care nu rezolvă problema pe termen lung”, a spus Dorin Recean.

Premierul a dat însă asigurări că autoritățile nu vor bloca livrarea gazului și nu vor lăsa oamenii de pe malul stâng să înghețe. În aceste condiții, Dorin Recean a explicat cum va ajunge gaz acum în regiunea transnistreană.

Potrivit lui, o companie din Ungaria - MET Gas and Energy Marketing AG - va fi achitată de JNX General Trading L.L.C, din Dubai, și va aduce gazul la frontiera cu Republica Moldova. „Ambele companii au fost verificate. MET Gas and Energy Marketing AG este trader de gaze naturale pe piața europeană. Pentru JNX General Trading L.L.C nu au fost identificate neconformități în ceea ce privește legislația națională și internațională. La fel, în spatele companiilor nu au fost identificați cetățeni moldoveni”, a afirmat premierul.

MET Gas and Energy Marketing AG va livra gazul la hotar cu R. Moldova în baza contractului semnat cu Moldovagaz.

Dorin Recean a menționat că Tiraspol va achita în avans costurile de tranzit pentru gazul transportat de la frontiera cu Republica Moldova spre regiune în baza unui acord între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz.

„Noi permitem acest tranzit, iar Tiraspolul va întreprinde câteva acțiuni care să demonstreze deschidere: eliberarea deținuților politici, rezolvarea problemei liceului din Rîbnița, păstrarea televiziunii publice moldovenești în grilă, scoaterea posturilor de control instalate în 2022 (33, dintre care 11 încă sunt active)”, a subliniat Dorin Recean.

Șeful Executivului a accentuat că „acesta nu este un acord între Guvernul Republicii Moldova și Rusia sau alte entități, ci o permisiune din partea Guvernului ca oamenii din regiunea transnistreană să primească gaz și să nu înghețe”.

„Noi am demonstrat că vrem și avem capacitatea să ajutăm oamenii de pe malul stâng. Când Kremlinul a eșuat să ofere condiții elementare de viață în regiune și a lăsat oamenii în frig și întuneric, noi, alături de prietenii europeni, am reușit să ducem căldură în casele oamenilor. Vom continua să luăm decizii raționale și responsabile pentru a menține pacea și buna înțelegere în toată țara”, a comunicat Dorin Recean.

Aceste subiecte vor fi discutate azi la CSE.

Din 1 ianuarie 2025, compania rusă „Gazprom” a suspendat nejustificat livrarea gazelor naturale către „Moldovagaz”, chiar dacă există un contract valabil până în 2026, lăsând consumatorii din regiunea transnistreană fără gaze naturale și, respectiv, fără căldură și apă caldă.

În această situație, Uniunea Europeană a alocat Republicii Moldova un grant în valoare de 30 de milioane de euro grant pentru procurarea de resurse energetice necesare atât consumatorilor de pe malul stâng al Nistrului, cât și pentru cei de pe malul drept, pentru perioada 1 - 10 februarie.

Premierul Dorin Recean a afirmat că banii din grantul european oferit gratuit din 1 februarie au fost utilizați integral. „Guvernul, împreună cu Uniunea Europeană, a rezolvat o problemă gravă creată de Rusia - a dus căldură și lumină în casele locuitorilor din regiunea transnistreană. Oamenii au văzut ce înseamnă Rusia și ce înseamnă să ai Uniunea Europeană alături de tine”, a conchis Dorin Recean.