ro

 

Economie
18 Iunie, 2026 / 21:41
/ 10 Aprilie, 2026

VIDEO // Proiectul liniei electrice Strășeni–Gutinaș avansează: construcția ar putea începe în 2027

Proiectul strategic al liniei electrice Strășeni–Gutinaș înregistrează progrese, iar studiul de fezabilitate va fi prezentat la sfârșitul lunii aprilie, la Chișinău, a anunțat astăzi ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite, Vlad Kulminski, după o serie de întrevederi la Departamentul de Stat al SUA, transmite MOLDPRES.

Potrivit diplomatului, discuțiile au inclus și o întrevedere cu Kirsten Selinger, coordonator interimar al asistenței SUA pentru Europa, Eurasia și Asia Centrală, în cadrul căreia au fost analizate evoluțiile proiectului energetic.

„Proiectul strategic al liniei electrice Strășeni–Gutinaș avansează. Sunt progrese importante. La sfârșitul acestei luni, la Chișinău va fi prezentat proiectul studiului de fezabilitate realizat de compania Black & Veatch”, a declarat Kulminski.

Ambasadorul a precizat că lucrările de construcție sunt estimate să înceapă în anul 2027, iar finalizarea proiectului este planificată pentru 2030.

„Acest proiect este o investiție strategică a Statelor Unite și o dovadă clară că SUA văd potențialul Moldovei și au încredere în relațiile noastre”, a subliniat oficialul.

Potrivit acestuia, autoritățile de la Chișinău își propun să extindă cooperarea cu investitorii americani din sectorul energetic.

„Vrem să deschidem și mai multe oportunități pentru companiile energetice americane, în Moldova și prin Moldova, în întreaga regiune”, a adăugat Vlad Kulminski.

Linia electrică de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș, un proiect sprijinit de Statele Unite printr-o finanțare de 130 de milioane de dolari, reprezintă o investiție strategică pentru modernizarea infrastructurii energetice a Republicii Moldova. Proiectul va contribui la consolidarea securității energetice a țării și va implica expertiza companiilor americane din sector.

Cu o lungime totală de aproximativ 190 de kilometri, dintre care circa 70 km pe teritoriul Republicii Moldova și 120 km pe teritoriul României, aceasta va deveni a treia linie electrică de 400 kV dintre cele două state.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Ministrul Finanțelor a venit cu precizări privind impactul propunerilor din politica fiscală asupra prețurilor la locuințe

/ Acum 1 zi

Prestatorii de servicii de plată vor fi obligați să informeze consumatorii despre comisioanele aplicate

/ Acum 1 zi

Proceduri mai simple pentru instalarea panourilor fotovoltaice și a sistemelor de stocare

/ Acum 1 zi

Republica Moldova va adera la două convenții internaționale în domeniul maritim

/ Acum 1 zi

Legislația privind administrarea și utilizarea drumurilor publice va fi aliniată la standardele UE

/ Acum 1 zi

Republica Moldova va negocia o finanțare de 150 de milioane de euro pentru proiectul „Livada Moldovei II”

/ Acum 1 zi

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, despre politica fiscală: „Ne dorim o reformă construită prin dialog, care va susține dezvoltarea economică, investițiile și creșterea veniturilor oamenilor”

/ Acum 1 zi

Stocurile de gaze naturale vor fi obligatorii și în regiunea transnistreană

/ Acum 1 zi

MDED propune un amplu pachet de măsuri de digitalizare și dereglementare, în sprijinul mediului de afaceri

/ Acum 1 zi

Moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere”, pusă în circulație de BNM

/ Acum 1 zi

Euro se apreciază ușor, iar dolarul își menține valoarea

/ Acum 2 zile

Reguli mai simple pentru antreprenori: MDED pregătește un nou pachet de debirocratizare pentru mediul de afaceri

/ Acum 2 zile

Locuri noi de muncă și investiții de 139 de milioane de lei în economie: ODA a desemnat 131 de companii beneficiare de granturi

/ Acum 2 zile

VIDEO // Investiții de peste 19 miliarde de lei, realizate în ultimii ani de antreprenori prin intermediul programelor ODA. Eugeniu Osmochescu: „Împreună construim o economie mai puternică și un viitor european”