Două trenuri s-au ciocnit în Slovacia
Două trenuri s-au ciocnit duminică seara în vestul Slovaciei, accident soldat cu zeci de răniți, a anunţat guvernul de la Bratislava, potrivit AFP, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.
Aproximativ 800 de persoane se aflau la bordul celor două trenuri, care circulau între Svaty Jur şi Pezinok, la aproximativ 20 de kilometri nord de capitala Bratislava, în momentul coliziunii, conform autorităţilor.
„Zeci dintre ele au suferit răni minore”, a declarat ministrul slovac de interne, Matus Sutaj Estok, la locul accidentului.
11 persoane au fost transportate la Spitalul din Bratislava, a adăugat el, precizând că nu au existat decese.
„Poliţiştii aflaţi la faţa locului asistă intensiv serviciile de urgenţă”, a precizat poliţia regională din Bratislava pe Facebook, descriind scena drept „haos”.
Accidentul feroviar a implicat trenul expres Tatran, care face legătura între Kosice şi Bratislava, şi un tren expres regional, care circula de la Nitra spre capitală.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cauza accidentului.
„Trenul a trecut pe roşu şi a părăsit gara când nu ar fi trebuit. Al doilea tren, expres, l-a lovit din spate cu peste 100 km/h”, a declarat Ivan Bednarik, directorul Căilor Ferate Slovace, la faţa locului.
„Ambii conductori au fost testaţi negativ pentru alcool şi droguri”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
BTA: Adolescentul Ivan Ivanov câștigă cel mai important titlu din cariera sa profesionistă în tenis
Miniștrii de externe turc și egiptean au ajuns în Pakistan pentru o reuniune pe tema războiului din Orientul Mijlociu
Directorii marilor companii petroliere avertizează că războiul cu Iranul ar putea provoca o criză energetică globală
BTA: Președintele FIG, Morinari Watanabe, deschide Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Sofia
Armata americană anunță sosirea unei nave de asalt amfibie în Orientul Mijlociu
Ucraina și Qatar au semnat un acord de cooperare privind combaterea rachetelor și a dronelor
Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat
ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran
Arabia Saudită a încheiat un acord de apărare cu Ucraina
Iranul a mobilizat peste un milion de oameni pentru eventualitatea unei invazii terestre
Donald Trump a prelungit până la 6 aprilie ultimatumul dat Teheranului să deschidă Strâmtoarea Ormuz
Vaticanul cere oprirea războiului pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim
BTA: Al treilea Forum Internațional al Alfabetului Chirilic marchează misiunea unei generații de a păstra cultura Bulgariei, afirmă președinta Iliana Iotova
Pentagonul ia în considerare redirecţionarea ajutorului militar destinat Ucrainei către Orientul Mijlociu
Pensia alimentară, obligatorie: sancțiuni mai dure pentru părinții restanțieri
Bursele studenților vor fi majorate din 1 septembrie. Ministrul Dan Perciun: „Vom avea creșteri substanțiale”
FOTO // Președinta Maia Sandu, la Riga: „O Moldovă europeană nu poate fi destabilizată și nu poate fi folosită ca punct de presiune împotriva continentului”
Concursuri pentru conducerea spitalelor: Ministerul Sănătății caută manageri pentru 20 de instituții
Peste 153.000 de persoane au achitat prima de asigurare medicală în primul trimestru
FOTO // Peste două mii de hectare din localitățile Tudora și Crocmaz vor avea acces la irigare prin proiectul AGGRI
Ministrul Energiei anunță costurile estimative pentru reparația Liniei Isaccea - Vulcănești
Stocurile de carburanți ar putea crește în perioada următoare. Directorul CNMC: „Avem un grafic clar al importurilor”
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, despre poluarea Nistrului: „Criza este gestionată, iar autoritățile continuă lucrările necesare după neutralizarea sursei de poluare”
Utilizarea buteliilor de gaz în blocurile locative va fi interzisă
Peste 51.000 de concedii medicale, emise digital în prima lună de la lansarea portalului
Discursul Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Președintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs
Achiziții „aranjate” și lucrări ilegale: fostul președinte al raionului Călărași și ex-primar, trimiși în judecată într-un dosar de abuz în serviciu
Prețul petrolului scade din nou sub 100 de dolari după promisiunile lui Trump de a „se retrage” din Iran
Autoritățile anunță reformarea Programului „Prima Casă”: Cum vrea statul să ieftinească apartamentele
Tradiția de peste un secol de a marca pe 1 aprilie Ziua Păsărilor readuce în atenția publicului importanța conservării biodiversității în Moldova