
Trei persoane au fost rănite la Odesa după un atac cu drone
Un atac cu drone al Rusiei asupra oraşului port Odesa de la Marea Neagră a avariat clădiri rezidenţiale, depozite şi infrastructură civilă, au declarat oficialii ucraineni din regiune miercuri dimineaţă, potrivit news.ro, preluat de MOLDPRES.
”Inamicul a atacat din nou Odesa cu un atac masiv cu drone”, a anunţat Oleh Kiper, guvernatorul regiunii extinse Odesa, al cărei centru administrativ este oraşul Odesa, într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Într-o postare pe Telegram, Serviciul de urgenţă al Ucrainei a declarat că trei persoane au fost rănite şi că mai multe incendii au izbucnit în oraş ca urmare a atacului.
La sfârşitul lunii martie, Statele Unite au declarat că au ajuns la acorduri separate cu Ucraina şi Rusia pentru a-şi întrerupe atacurile deasupra Mării Negre şi împotriva obiectivelor energetice ale celeilalte părţi. Ambele părţi s-au acuzat în mod repetat reciproc de încălcarea moratoriilor.
Noul Guvern al Germaniei va avea în premieră un consiliu național de securitate permanent, în actualul context geopolitic tensionat
Rusia a început o ofensivă în provinciile ucrainene Sumî și Harkov
UE a aprobat o primă serie de contramăsuri la tarifele SUA în valoare de peste 20 de miliarde de euro
Cel puțin 20 de persoane au fost rănite în atacuri ruse cu drone asupra mai multor orașe din Ucraina
Descoperiri arheologice spectaculoase în Marea Chinei de Sud: o expoziție reconstituie comerțul maritim de acum 500 de ani
Ucraina inițiază o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU legată de atacul rusesc de la Krivoi Rog
Donald Trump spune că UE trebuie să cumpere energie din SUA în valoare de 350 de miliarde de dolari pentru a obţine o reducere a tarifelor
Kremlinul susține că nu va exista o încetare a focului până când nu vor fi rezolvate problemele care preocupă Rusia
Ucraina reia negocierile privind acordul mineralelor cu SUA
1,7 miliarde de lei vor fi investite în acest an în modernizarea drumurilor publice naționale
MAE dezminte un așa-zis „ordin”, care circulă în spațiul public, sub semnătura vicepremierului Mihai Popșoi
Un post regional de televiziune, sancționat pentru difuzarea informațiilor părtinitoare și discriminatorii
Sărbători pascale în siguranță // Daniel Vodă: Medicii, polițiștii, pompierii și alți angajați ai sectorului public vor fi la datorie de Paști
Membrii Comisiei pentru securitate și apărare a Parlamentului European, în vizită la Parlamentul Republicii Moldova
Trafic intens la punctele de trecere a frontierei în ajunul Sărbătorilor Pascale. Recomandările autorităților
Un bărbat a fost condamnat la 9 ani de închisoare și amendă de 500 mii de lei pentru acte de corupție
Bursele elevilor și studenților vor fi indexate cu 4,6 la sută
GALERIE FOTO // Decizii la Guvern în ajunul sărbătorilor pascale
Proceduri mai clare pentru a asigura libera circulație a mărfurilor comercializate în Uniunea Europeană
MIDR: Guvernul, împreună cu BERD, se va asigura că identificarea unui investitor pentru Portul Giurgiulești se desfășoară conform legislației și în interes național
Alte două focare de pestă porcină, înregistrate la Ungheni și Strășeni
Programul național „Acces la cultură”, aprobat de Guvern
SFS: Mesajele privind direcționarea a 2% din venit în favoarea unui partid politic nu sunt expediate de autoritatea fiscală
ANSP: Cazurile de infecții acute ale căilor respiratorii au crescut cu 2%
Deputata Olesea Stamate se retrage din fracțiunea parlamentară a PAS