ro

 

Oficial
29 Martie, 2026 / 19:39
/ 06 Februarie, 2026

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Modalitățile de sporire a cooperării bilaterale, provocările din regiune și sprijinul în procesul de integrare europeană au fost principalele subiecte discutate la întrevederea Prim-ministrului Alexandru Munteanu cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys, aflat într-o vizită de lucru în țara noastră. 

Premierul a subliniat că prioritățile Guvernului de la Chișinău sunt avansarea pe calea integrării în Uniunea Europeană, creșterea economică și menținerea securității. În acest sens, șeful Executivului a mulțumit oficialului de la Vilnius pentru buna colaborare dintre cele două țări și a menționat importanța președinției lituaniene a Consiliului Uniunii Europene, care va începe din 1 ianuarie 2027, în vederea promovării agendei de extindere a blocului comunitar.

În cadrul întrevederii, a  fost accentuată buna cooperare în domeniul investițiilor și schimburilor comerciale. Săptămâna viitoare, la Chișinău, va avea loc un forum de afaceri, la care vor participa în jur de zece investitori lituanieni. În prezent, în țara noastră activează 53 de companii cu capital lituanian. În 2025, comerțul bilateral cu Lituania a ajuns la aproape 50 de milioane de dolari americani, în creștere cu 18% față de anul 2024. Exporturile moldovenești către Lituania au totalizat circa 21 de milioane de dolari americani, având un potențial continuu de creștere.

Totodată, începând cu 1 aprilie 2026, va fi lansată cursa aeriană directă Vilnius–Chișinău, ceea ce va dezvolta, în special, relațiile economice și turismul. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Indemnizații zilnice mai mari pentru copiii rămași fără ocrotire părintească, din 1 aprilie 2026

/ Acum 4 zile

Pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,84% de la 1 aprilie 2026 

/ Acum 4 zile

O nouă rundă a dialogului național despre siguranța copiilor în mediul online a avut loc la Ungheni

/ Acum 4 zile

Starea de urgență în sectorul energetic, instituită pentru 60 de zile. Premierul Alexandru Munteanu: „Este o măsură necesară care ne permite să acționăm rapid, să evităm blocajele şi cel mai important - să protejăm oamenii”

/ Acum 5 zile

Discursul Premierului Alexandru Munteanu, în plenul Parlamentului, în legătură cu instituirea stării de urgență

/ Acum 5 zile

Guvernul a aprobat propunerea de instituire a stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, după atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina

/ Acum 5 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu vicepreședintele Adunării Parlamentare a OSCE Kyriakos Hadjiyianni

/ Acum 6 zile

Planul de Creștere al Republicii Moldova – oportunități de dezvoltare și investiții, discutate la EBA Business Outlook 2026

/ Acum 6 zile

Combaterea criminalității transfrontaliere – în atenția Consiliului Național de Securitate

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu, la conferința „EBA Business Outlook 2026”: „Cuvântul-cheie în lumea nouă este adaptare”

/ Acum 6 zile

Igor Grosu participă la Summitul parlamentar al Inițiativei celor Trei Mări de la Zagreb

/ 21 Martie, 2026

Generația Pădurii: Cancelaria de Stat a participat la campania de împădurire în satul Dereneu, Călărași

/ 21 Martie, 2026

Președinta Maia Sandu: „Viitorul democrației depinde de modul în care protejăm capacitatea fiecăruia de a gândi de sine stătător”

/ 20 Martie, 2026

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman