ro
Politică
30 Aprilie, 2025 / 01:02
/ Acum 7 ore

Alegeri locale noi: CEC a aprobat simbolurile concurenților electorali pentru imprimarea în buletinele de vot

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat astăzi simbolurile electorale ale partidelor politice înregistrate în calitate de concurenți electorali la alegerile locale noi, pentru imprimare în buletinele de vot, transmite MOLDPRES.

Potrivit CEC, la scrutin au fost înregistrați 23 de candidați pentru funcția de primar și șapte liste cu candidați pentru alegerea consiliului local.

Pe 18 mai 2025, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar în comuna Călugăr, raionul Fălești, comuna Chiperceni, raionul Orhei, satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă, comuna Boldurești, raionul Nisporeni și satul Tabani, raionul Briceni, precum și alegeri pentru o nouă componență a consiliului sătesc Temeleuți, raionul Florești.