
Circa 1400 de tineri vor fi încorporați în serviciul militar în termen
Circa 1400 de tineri vor fi încorporați în serviciul militar în termen în Armata Națională în perioada aprilie-iunie curent. Alți 10 vor executa serviciul militar cu termen redus. Un proiect în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.
Potrivit proiectului, procesul de încorporare se desfășoară pe etape, în baza planului elaborat și aprobat de către Ministerul Apărării.
În aceeași perioadă, tinerii care au fost încorporați în serviciul militar în termen în perioada aprilie — iulie 2024 vor fi trecuți în rezervă.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a subliniat că executarea serviciului militar în termen reprezintă un pas important în formarea tinerilor ca cetățeni responsabili.
„Pe lângă obligativitatea legală, executarea serviciului militar în termen reprezintă un pas important în formarea tinerilor ca cetățeni responsabili. Prin această experiență, ei învață disciplina, spiritul de echipă și respectul pentru valorile fundamentale”, a spus ministrul Apărării Anatolie Nosatîi.
Potrivit legislației, campania de încorporare are loc de două ori pe an, în perioadele aprilie-iulie și, respectiv, octombrie-ianuarie.
Parlamentul va găzdui etapa finală a celei de-a VI-a ediții a jocului intelectual „Cunoaște-ți Parlamentul”
Proiectul Academia „Junior Club”. Elevii Liceului Teoretic „Universul” din capitală, în vizită la Academia „Ștefan cel Mare”
Polițiștii îndeamnă cetățenii să-și securizeze locuințele. IGP: De sărbători, oamenii pleacă în vacanță și furturile se întețesc
Circa 9 000 de locuri de muncă, propuse de ANOFM. Chișinău și Bălți, printre localitățile cu cele mai multe posturi vacante
În perioada Paștelui Blajinilor, Centrele de preluare a apelurilor de urgență 112 vor activa în regim alert
Specialiștii recomandă cetățenilor să evite procurarea florilor din plastic pentru vizita la cimitir de Paștele Blajinilor
Președinta Maia Sandu de Paștele Blajinilor: „Gândurile noastre se întorc spre cei dragi care nu mai sunt printre noi, dar rămân în inimile noastre”
REPORTAJ MOLDPRES: Ungheni, cap de pod, poartă europeană de vest, localitatea ce dă speranţe R. Moldova
În sectoarele capitalei sunt organizate târguri cu produse și mărfuri autohtone
În Republica Moldova va fi instituit un sistem național de trasabilitate a produselor din tutun
Vicepremierul Mihai Popșoi va efectua o vizită de lucru în Polonia
Deputații se întrunesc miercuri în ședință plenară
Cristina Gherasimov, în vizită la elevii din Anenii Noi calificați în finala EuroQuiz 2025
Peste 17.000 de moldoveni au solicitat ambulanța în ultima săptămână
Președinta Maia Sandu participă la Congresul Partidului Popular European din Spania
Circa 1400 de tineri vor fi încorporați în serviciul militar în termen
2 mai va fi zi lucrătoare
Moldovenii stabiliți în Franța vor beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza unui nou acord bilateral
Moldova va primi finanțare europeană prin Programul Interreg Europe 2021–2027
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Răstignirile de piatră din Călărași – mărturii ale credinței și artei populare
Kremlinul a respins propunerea lui Zelenski de a declara un armistițiu de 30 de zile
Autorităţile vor institui un control mai strict asupra microorganismelor modificate genetic
Polițiștii și carabinierii vor primi echipamente tactice moderne din partea Turciei
Ziua Victoriei și Ziua Europei, celebrate în Republica Moldova printr-o serie de evenimente. Daniel Vodă: „Este important să marcăm Ziua de 9 mai cu omenie și fără politică”
A fost stabilit terenul pentru construcția Centrului de Reciclare și Management Ecologic pentru șapte localități