„Pace justă pentru Ucraina”. Declarația comună a societății civile, semnată de peste 70 de ONG-uri din Republica Moldova
Societatea civilă din Republica Moldova cere o pace justă pentru Ucraina, astfel încât să fie protejate viața și demnitatea, să fie trași la răspundere cei care au comis crime de război. Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a lansat o Declarație în sprijinul Ucrainei și poporului ucrainean, care până la această oră a fost semnată de 77 de organizații neguvernamentale din Republica Moldova (Chișinău, Bălți, Comrat, Cahul, Tiraspol), transmite MOLDPRES.
La patru ani de la invazia pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina, organizațiile societății civile din Republica Moldova își reafirmă solidaritatea cu poporul ucrainean și fac un apel ferm pentru o pace justă și durabilă.
„Războiul trebuie oprit, însă pacea nu poate fi construită cu ignorarea regulilor fundamentale ale dreptului internațional”, se arată în Declarația comună.
Iulian Groza, director IPRE: „Suntem aici pentru a transmite un mesaj clar de solidaritate cu poporul ucrainean, un mesaj care vine să spună cu voce clară că acest război trebuie oprit, dar pacea nu poate fi construită cu orice preț și cu ignorarea regulilor internaționale, este foarte important. Acest război flagrant încalcă ordinea internațională, regulile internaționale și solidaritatea statelor mici. Știm foarte bine că în fața unei agresiuni, ceea ce contează este unitatea, solidaritatea în cadrul societăților noastre, în primul rând. Și sprijinul pentru Ucraina, pentru poporul ucrainean care astăzi luptă pentru libertatea sa, dar și pentru securitatea întregii Europe. Acest război este devastator, țintește oameni, zeci de mii de oameni, mii de copii uciși, schilodiți, răniți. Școli, grădinițe, infrastructura energetică sunt ținte militare”.
Declarația conține câteva mesaje-cheie: o pace justă și durabilă pentru Ucraina și pentru poporul ucrainean, bazată pe dreptul internațional, nu pe forță.„Sunt necesare garanții reale de securitate pentru Ucraina, dar și pentru întreaga Europă. Este foarte important ca cei care au comis atrocități și au pornit acest război ilegal să răspundă în fața comunității internaționale pentru crimele de război. Într-un final, este foarte important să sprijinim și să reafirmăm valorile care ne țin uniți pentru pace în Europa: democrație, stat de drept, respect pentru viața umană”, a adăugat Groza.
Pentru comunitatea ucrainenilor din Republica Moldova, acest război este o durere, afirmă Dmitrii Lecarțev, președintele Congresului Național al Ucrainenilor din Republica Moldova. Lecarțev a adus mulțumiri cetățenilor Republicii Moldova pentru generozitatea și căldura cu care i-au primit pe ucrainenii refugiați.
Dmitrii Lecarțev: „Pentru comunitatea ucraineană din Republica Moldova, acest război nu este o statistică, este durerea familiilor noastre, a tinerilor noștri, a celor care de patru ani au trăit cu frică și durere. De aceea spunem clar: Ucraina și ucrainenii cer dreptate. Pacea nu poate fi construită pe forță sau pe ocupație. O pace nedreaptă astăzi va produce un nou conflict. Vreau să mulțumesc, în numele ucrainenilor, poporului din Republica Moldova. Ați deschis ușa, casele și inimile, solidaritatea voastră pentru refugiații din Ucraina a demonstrat o demnitate care nu va fi uitată. Astăzi facem un mesaj clar: pentru o pace justă, pentru protecția oamenilor, pentru respectarea dreptului internațional. Ucraina rezistă, Moldova rămâne solidară, pacea trebuie să fie justă. Slava Ucrainei!”
Asociația Tinerilor Diplomați din Moldova, semnatară a Declarației, a făcut un apel către tinerii din Republica Moldova să nu cedeze în fața propagandei și să nu uite lecția de curaj și demnitate a poporului ucrainean.
Nichita Popenco, reprezentant al Asociației Tinerilor Diplomați din Moldova: „Ne alăturăm acestei declarații comune. Această decizie este pentru noi o promisiune pentru generația noastră și pentru copiii noștri în viitor. O declarație în care spunem clar că nu vom accepta niciodată ca forța brută să înlocuiască dreptul internațional. Nu vom accepta ca granițele să fie schimbate prin tancuri și rachete. Nu vom accepta ca suveranitatea și demnitatea unui popor să fie negociate fără participarea poporului ucrainean și a statului ucrainean. Indiferența sau compromisul față de agresiune nu vor aduce securitate, vor aduce doar următoarea victimă. De aceea noi, tinerii Republicii Moldova, spunem tare și clar: solidaritatea noastră nu este un gest de caritate, este o chestiune de supraviețuire comună”.
Declarația comună a societății civile în sprijinul Ucrainei este una fără precedent, afirmă Daniel Vodă, expert asociat IPRE, coautor al documentului. Expertul a subliniat că Republica Moldova rămâne afectată de acest război la graniță.
Daniel Vodă, expert asociat IPRE: „În calitate de coautor al acestei declarații vreau să punctez că este una fără precedent. Peste 77 de organizații ale societății civile din întreaga Republică Moldova, la patru ani distanță de la această invazie brutală a Rusiei în Ucraina, transmit același mesaj, într-o singură voce: solicităm o pace justă pentru Ucraina. Acest apel nu este dedicat doar societății noastre. Este dedicat și partenerilor din UE, care joacă un rol esențial, este dedicat inclusiv prietenilor din Ucraina, care zi de zi trăiesc suferința acestei invazii brutale. Totuși, Republica Moldova rămâne afectată de acest război la graniță. Rămânem în continuare ținta agresiunii din partea Federației Ruse la multiple niveluri. De exemplu, campanii sponsorizate de dezinformare sau utilizarea frecventă a bisericii ortodoxe supuse Patriarhiei rusești și dezbinarea artificială promovată în acest context. În pofida acestor atacuri, poporul Republicii Moldova a rămas ancorat în valorile democrației, statului de drept, dar, cel mai important – în omenie, omenia de a fi alături de vecinul său care este agresat de Federația Rusă”.
Daniel Vodă a transmis un mesaj de apreciere fiecărei organizații din societatea civilă care, la această etapă, s-a înscris și a semnat această declarație.
DECLARAȚIA COMUNĂ a organizațiilor societății civile din Republica Moldova „Pentru o pace justă și durabilă, cu protecția oamenilor, a dreptului internațional și în solidaritate cu poporul ucrainean”, publicată pe site-ul IPRE, este deschisă pentru semnare până la data de 28 februarie.
Ulterior, declarația va fi transmisă destinatarilor, astfel încât părerea și perspectiva acestor organizații să fie auzite, a asigurat Daniel Vodă.
Astăzi se împlinesc patru ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina, patru ani de luptă crâncenă a poporului ucrainean pentru libertate. Efectele războiului se fac resimțite la nivel mondial, cu un impact major asupra statelor din regiune, toate privirile fiind îndreptate spre discuțiile de pace, rezultatele cărora se lasă încă așteptate.
Premierul Alexandru Munteanu, după întrevederea cu omologul de la București: „Reducem birocrația și apropiem economiile Moldovei și României”
Președintele României, Nicușor Dan, după întrevederea cu premierul Alexandru Munteanu: „Republica Moldova poate conta permanent pe sprijinul României”
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la Summitul de la Bucha: „Ucrainenii merită o victorie justă. Ucraina va învinge”
Președinta Maia Sandu, la Conferința „Romania Government Roundtable”: „R. Moldova a trecut printr-o serie de șocuri economice și crize energetice, iar România a fost alături atunci când am avut nevoie”
Alegeri locale noi. Începe perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților
Daniel Vodă, expert IPRE: „Moldova devine constantă strategică în România”
România susține integrarea economică a Republicii Moldova. Președintele Nicușor Dan: „Vom continua să sprijinim integrarea sa în Uniunea Europeană și integrarea celor două economii”
CEC: Partidele politice sunt obligate să prezinte până la 31 martie rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025
Premierul Alexandru Munteanu, la conferința de la București: „Republica Moldova avansează pe calea integrării europene în ciuda provocărilor”
PAS va avea un nou deputat în Parlament. CEC propune validarea mandatului
MAE: Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv rămâne închis până pe 16 aprilie. Cetățenii sunt îndemnați să amâne călătoriile
Spațiul aerian național, survolat de o dronă Shahed. MAE: „Acest incident este inacceptabil și constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale”
Perspective privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Daniel Vodă, expert IPRE: „Declarația comună anunțată astăzi de oficialii din șapte state este un semnal politic bun”
Parlamentari europeni cer accelerarea negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova. O declarație în acest sens a fost semnată la Chișinău
Accident grav la Telenești. Un bărbat de 65 de ani a decedat la fața locului
Noi pete petroliere pe râul Nistru. Autoritățile au dispus consolidarea și extinderea barajelor antipoluare
Autoritățile intensifică măsurile de prevenire și intervenție pe Nistru, în contextul unui nou val de poluare anticipat
VIDEO // Droguri de peste 100 000 de lei. Un bărbat din Comrat, reținut pentru distribuirea substanțelor narcotice
Un nou val de pete de produse petroliere, depistat pe râul Nistru. Autoritățile se convoacă într-o ședință de urgență
Adjuncta șefului PA și un procuror anticorupție au fost audiați de Comisia de evaluare
O serie de evenimente dedicate promovării dialogului intercultural vor fi organizate în contextul Zilei Internaționale a Romilor
Premierul Alexandru Munteanu, în ajunul Zilei Salvatorului: „Dincolo de cifre și intervenții, există ceva ce nu poate fi măsurat: încrederea oamenilor că, în cel mai greu moment, cineva va veni”
În Republica Moldova vor fi construite centrale eoliene mari, cu sisteme de stocare a energiei: 16 oferte depuse la licitație
Peste 5 000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse în capitală
În sectoarele capitalei vor fi organizate târguri pascale
Experții pentru ocrotirea mediului s-au întrunit într-o nouă ședință de lucru
Casa Albă ar urma să concedieze mai mulți înalți oficiali ai administrației Trump
FOTO // Militarii moldoveni, clasați pe locul II la Competiția Internațională „Cupa Mareșal Jozef Piłsudski”
CEC a acreditat 14 observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și referendumurilor locale
Vicepremierul Vladimir Bolea, la Forumul Smart City: „Orașele trebuie să fie mai aproape de nevoile oamenilor, cu tehnologii accesibile”




