ro

 

Politică
11 Martie, 2026 / 17:11
/ Acum 3 ore

Sprijin pentru aderarea la UE: comisiile parlamentare din Moldova și România se reunesc la Chișinău

Parlamentul Republicii Moldova va găzdui vineri, 13 martie, o ședință comună a Comisiei pentru integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova și a comisiilor pentru afaceri europene din Senatul și Camera Deputaților din România, comunică MOLDPRES.

Delegația Senatului României va fi condusă de președinta comisiei, Rodica Cușnir, iar delegația Camerei Deputaților – de vicepreședinta comisiei, Mirela Furtună.

Pe agenda reuniunii se află: cooperarea parlamentară în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, schimbul de bune practici privind armonizarea legislației naționale cu acquis-ul UE și sprijinul oferit de România în parcursul european al țării noastre. La final, președinții comisiilor vor susține declarații de presă.

În cadrul vizitei, delegația Parlamentului României va avea întrevederi și cu membrii Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, cu viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, și cu guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu.

Ultima reuniune comună a avut loc în noiembrie 2025, la București, unde comisiile pentru politică externă au adoptat o declarație prin care au solicitat deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Ambasadorul Republicii Moldova în China a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la Ministerul de Externe de la Beijing

/ Acum 4 zile

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri: „O pace echitabilă și durabilă în Ucraina ar putea crea anumite condiții pentru retragerea forțelor militare ruse din regiunea transnistreană”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Reforma administrației publice locale, consultată în 29 de raioane: „Ne dorim o reformă care să ajute comunitățile să se dezvolte și să ofere servicii publice mai bune”

/ Acum 5 zile

FOTO // Ministrul Mihai Popșoi, discuții cu președinta Parlamentului din Azerbaidjan, Sahiba Gafarova. Intensificarea dialogului dintre cele două legislaturi, pe agendă

/ Acum 5 zile

Parlamentul a numit doi experți internaționali în Comisia de evaluare a procurorilor

/ Acum 5 zile

FOTO // Republica Moldova și Azerbaidjan au semnat un Plan de consultări interministeriale

/ Acum 5 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev. Cooperarea economică și energetică, pe agenda discuțiilor

/ Acum 5 zile

Șefa statului Maia Sandu: „Nu putem opri reforma justiției pentru că nu avem 61 de voturi”

/ Acum 5 zile

Vicepremierul Vladimir Bolea, vizită la Bruxelles: modernizarea căilor ferate și cooperarea cu UE în domeniul transporturilor, discuatate cu oficialii europeni

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu: „Lumea de astăzi se schimbă foarte tare și trebuie să întreprindem măsurile necesare pentru ca să ne protejăm”

/ Acum 5 zile

Parlamentul facilitează exercitarea dreptului la cetățenie: trei inițiative votate în prima lectură de deputați

/ Acum 6 zile

BTA: Rositsa Kirova, despre susținerea comunității bulgare din Moldova și rolul raionului Taraclia ca centru etnic

/ Acum 6 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi: „Autoritățile de la Chișinău depun eforturi pentru a păstra stabilitatea în Republica Moldova, inclusiv în domeniul energetic”

/ Acum 6 zile

Ministrul Mihai Popșoi, discuții cu premierul Statului Qatar. Evoluțiile recente de securitate din Orientul Mijlociu, pe agendă