
Artista care a căzut în timpul unui spectacol la Arena Chișinău rămâne internată la urgență
Tânăra artistă, care a căzut duminică, 23 martie, de la înălțime în timpul spectacolului „Aladdin, 1001 de nopți pe gheață” care s-a desfășurat la Complexul Arena Chișinău, râmâne internată la Institutul de Medicină Urgentă pentru stabilizare și monitorizare, comunică MOLDPRES.
Solicitat de Agenție, purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arseni, a precizat că tânăra a fost internată de urgență în Secția de Reanimare a Institutului de Medicină Urgentă, după ce a fost evaluată de o echipă medicală specializată.
„Tânăra a fost supusă investigațiilor clinice și imagistice imediat după transportul la Unitatea de Primiri Urgențe. În prezent, aceasta rămâne sub supraveghere medicală pentru stabilizare și monitorizare”, a spus Arseni.
Accidentul s-a produs aproximativ la o oră de la desfășurarea spectacolului. Artista, în vârstă de 24 de ani, executa un număr acrobatic aflându-se la înălțime. La un moment dat, tânăra a căzut brusc la pământ.
Poliția a fost sesizată aproximativ la ora 18:00 și a deschis o anchetă pentru a investiga circumstanțele producerii accidentului. Organizatorii exclud existența unei probleme de ordin tehnic.
FOTO // Ziua Europei la Cimişlia: eveniment dedicat tinerilor cu genericul „Construim viitorul european al Regiunii Sud”
Un fost primar din Leova și fratele acestuia, condamnați pentru escrocherie și fals în acte
Vizita comisarei UE, Marta Kos, la Chișinău. Accesul persoanelor în anumite locuri publice va fi restricționat
Prins cu mita. Un bărbat din Chișinău ar fi pretins 1200 de euro pentru perfectarea unui permis de conducere
Asociațiile de băștinași, o verigă importantă în dezvoltarea comunităților locale și sporirea coeziunii sociale
Cetățenii pot participa pe 9 mai la discuții cu miniștri și diverse activități organizate în PMAN cu ocazia Zilei Europei
Republica Moldova a primit un nou pachet de asistență din partea SUA pentru modernizarea BPDS „Fulger”
Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi un ajutor de 30 de mii de lei
Peste șapte mii de persoane au fost plasate în câmpul muncii de la începutul anului 2025
Primul discurs al Papei Leon al XIV-lea: Un apel la pace și o Biserică deschisă tuturor
R. Moldova va putea avea ambasadori în străinătate cu sediul la Chișinău
Premierul Dorin Recean oferă detalii despre acordul pe care îl va semna la Chișinău cu Marta Kos, comisar UE
R. Moldova va emite pașapoarte și documente de călătorie adaptate la standardele europene de securitate
Lideri din întreaga lume l-au felicitat pe noul Suveran Pontif
Premierul Dorin Recean: „Pe 9 Mai vom sărbători victoria păcii”
Cardinalul american Robert Prevost, ales papă
Republica Moldova și România vor coopera pentru realizarea unei arhive vizuale comune
Fum alb la Vatican. A fost ales noul papa
Ministerul Energiei propune majorarea până la 10 kW a plafonului individual de capacitate pentru prosumatori
Încă un condamnat pe viață, eliberat din detenție, a fost întors în penitenciar
Începe evaluarea procurorilor. 88 de procurori au fost notificați
Un judecător de la Curtea de Apel Centru a picat evaluarea externă
Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă” va fi proiectat la Chișinău, de Ziua Regalității
Lucian Blaga, evocat la Chișinău într-o expoziție aniversară organizată de Biblioteca Națională
Noi demersuri pentru susținerea educației de calitate. MEC și DRRM au semnat un Acord de parteneriat