ro
Societate
14 Mai, 2025 / 19:47
/ Acum 8 ore

În centrul orașului Ungheni va fi construită o sală polivalentă modernă

În centrul orașului Ungheni va fi construită o sală polivalentă modernă și un parc. Acestea vor fi amenajate pe un teren cu o suprafață de trei hectare, care a fost transmis din gestiunea Ministerului Apărării în gestiunea autorităților locale. Decizia a fost luată astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.

Premierul Dorin Recean a afirmat că acesta este un proiect foarte important pentru orașul Ungheni.

„Așa cum am ajutat și alte orașe, cum ar fi Chișinău sau Bălți, acum o să ajutăm orașul Ungheni prin transferarea unui teren aflat în centrul orașului, care este vizavi de școală și astăzi avem o unitate militară acolo. Acum o să transmitem acest teren municipiului și acolo va fi implementat un proiect european pentru cetățenii Ungheniului. Va fi construită o școală polivalentă modernă, infrastructură socială și un parc”, a spus Dorin Recean la ședința Guvernului.

Secretarul general al Guvernului, Artur Mija, a menționat că pe terenul cu o suprafață de trei hectare se află în prezent imobile care nu mai sunt utilizate conform destinației și se află într-o stare degradată.

„În locul fostei unități militare va fi construită o sală polivalentă, va fi amenajat un parc și va fi dezvoltată infrastructura socială pentru cetățeni. Drept urmare, zona va fi modernizată în folosul comunității și va deveni mai atractivă pentru locuitorii și vizitatorii orașului”, a conchis Artur Mija.

Municipiul Ungheni are o populație de peste 38 de mii de locuitori și este al șaselea oraș ca mărime din țară și cel mai mare din Regiunea de Dezvoltare Centru.