ro

 

Societate
26 Ianuarie, 2026 / 15:12
/ Acum 6 ore

Polei pe străzi și trotuare. Autoritățile îndeamnă cetățenii să fie prudenți

Poliția și salvatorii atenționează cetățenii să fie prudenți, în contextul poleiului de pe străzi și trotuare, din cauza căruia mai multe persoane au suferit traumatisme în ultimele ore și au fost înregistrate accidente rutiere, informează MOLDPRES.

Astfel, salvatorii recomandă pietonilor să folosească încălțăminte antiderapantă, să meargă încet, cu pași mici, să folosească balustradele și să traverseze strada doar după ce s-au asigurat ca șoferii le cedează trecerea. O atenție sporită trebuie acordată zonelor umbrite cum ar fi poduri, pasaje, trotuare lângă clădiri. Părinții sunt îndemnați să monitorizeze copiii și să evite ieșirea acestora afară, mai ales în contextul în care studiile au fost întrerupte astăzi, iar copiii dispun de timp liber.

Recomandări sunt lansate și pentru conducătorii auto care aleg să pornească la drum. Aceștia sunt îndemnați să fie echipați corespunzător cu anvelope de iarnă, să mențină viteza redusă și distanța mare față de vehiculele din față. Totodată, parcarea mașinilor este recomandată doar în zone sigure, fără a bloca căile de intervenție.

De asemenea, se recomandă folosirea frânelor de motor mai ales la coborâre. În caz de derapare nu este indicată frânarea bruscă, dar trebuie să virați ușor în direcția derapajului.

În același timp, administratorii de blocuri sunt atenționați să curețe trotuarele, scările, parcările și căile de acces, iar agenții economici și autoritățile responsabile - să asigure presărarea materialului antiderapant pe trotuare, scări, intrări și alte zone intens circulate.

Polițiștii sunt în teren, monitorizează permanent situația, intervin activ și oferă ajutor persoanelor aflate în dificultate pentru prevenirea incidentelor/accidentelor și menținerea siguranței publice.

În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.